Găteşte vegan: Cum să faci o budincă sănătoasă fără lapte de vacă şi amidon

Ca să nu apelezi la prafurile pentru budincă din comerţ poţi să foloseşti multe ingrediente care sunt sănătoase şi acţionează ca un liant pentru lichide, astfel încât să obţii o pastă

Ca să nu apelezi la prafurile pentru budincă din comerţ poţi să foloseşti multe ingrediente care sunt sănătoase şi acţionează ca un liant pentru lichide, astfel încât să obţii o pastă cremoasă.

Ca să faci o budincă gustoasă, dar şi sănătoasă fără să cumperi prafurile pline de amidon din comerţ şi să le amesteci cu lapte de vacă pasteurizat poţi să apelezi la alte ingrediente. Unele dintre ele îţi permit să obţii budinca fără a necesita preparare termică, iar altele au nevoie de lapte vegetal şi câteva minute de fierbere la foc mic.

Iată câteva dintre favoritele mele la care apelez frecvent pentru că se fac foarte rapid:

1. Seminţele de chia cu orice

Amestecă două linguri cu seminţe de chia într-un pahar cu orice suc proaspăt stors sau fructe pisate.

Aceste seminţe care au un conţinut ridicat de minerale, vitamine şi acizi graşi omega-3 au capacitatea de a absorbi lichidul. Tot ce trebuie să faci este să amesteci suc de portocale sau piure de zmeură cu seminţe de chia, să le laşi 10 minute şi vei obţine o budincă.

2. Tărâţele de psyllium

O altă variantă pentru budincă este să foloseştă tărâţele de psyllium în locul seminţelor de chia. Le găseşti în orice plafar, sunt ieftine şi ajută la digestie. Amestecă tărâţele cu un piure din fructele tale preferate şi după câteva minute vei obţine o budincă aromată.

3. Avocado

Aceasta este favorita mea şi nu aş mai da-o pe nicio budincă de ciocolată. Singura problemă pe care o întâmpin este aceea că avocado la noi se găsesc necopţi şi ca să-i am la îndemână cumpăr săptămânal câte 2-3 pe care-i invelesc în hârtie şi-i las la copt într-un dulap la întineric.

După ce se înmoaie sunt divini şi foarte uşor de folosit pentru salate, smoothie-uri şi budinci. Când am poftă de o budincă amestec în robotul de bucătărie avocado cu miere de albine şi cacao. Se transformă în cea mai bună budincă de pe pământ.

4. Banane

Când nu am avocado moale la îndemână, cu siguranţă am banane pe care le pot folosi pentru a face o budincă rapidă. Astfel că amestec banane cu cacao şi miere de albine. Sau combin bananele cu alte fructe piure şi dacă obţin o consistenţă prea moale adaug o linguriţă de seminţe de chia sau puţin ulei de cocos/palmier.

5. Făină din sâmburi de roşcove

Este un liant care are un gust neutru şi se poate amesteca atât în lichide calde cât şi reci, făcându-le mai cremoase.

Găseşti această făină la magazinele naturiste.

6. Pudră de alge roşii agar agar

O găseşti la magazinele naturiste şi este o pudră 100% vegetală, făcută din alge marine roşii. O poţi folosi în loc de gelatina din comerţ pentru a îngroşa sosuri, creme şi budinci. De regulă este bine să respecţi instrucţiunile de pe ambalaj în privinţa cantităţilor pe care trebuie să le foloseşti. Pudra de agar agar se amestecă 5 minute cu lichid rece pentru a nu se forma cocoloaşe, se fierbe câteva minute şi se toarnă în budincă.

7. În loc de orez cu lapte de vacă fac quinoa cu lapte de cocos

Se pune la fiert o jumătate de cană de quinoa spălată într-o cantitate triplă de lapte vegetal. Se lasă la foc mic 15-20 de minute, iar la final se adaugă aromele favorite.

Poţi să vezi AICI reţeta.


8. În loc de griş cu lapte de vacă fac amaranth cu lapte de migdale

Se pune la fiert o jumătate de cană de amaranth într-o cantitate triplă de lapte vegetal. Se lasă la foc mic 20-25 de minute până absoarbe tot lichidul. Poţi să vezi AICI o reţetă.

Foto: Ioana Maroşan

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod