Ciupercile nu trebuie să lipsească din meniul tău de post

Nu conţin grăsimi şi asigură saţietate pentru o perioadă lungă de timp. Descoperă reţete simple pe care să le ai la îndemână!

Ciupercile nu trebuie să lipsească din meniul tău, în special în zilele în care vrei să ţii post. Ele sunt o sursă valoroasă de vitamine din complexul B, precum şi minerale esenţiale care hrănesc corpul. Sunt versatile şi pot să fie folosite în numeroase combinaţii, de aceea este bine să le ai mereu în frigider ca să le pui în mâncărurile pe care le faci.

Iată trei sugestii de reţete cu ciuperci

1.

Toast cu ciuperci
Pune un strop de ulei într-o tigaie neaderentă, iar când s-a încins pune ciupercile feliate peste care taie puţin usturoi şi pătrunjel. În doar câteva minute ai un amestec delicios pe care să-l consumi alături de orez fiert simplu, paste integrale sau pe o felie de pâine prăjită.

2. Omletă falsă din tofu cu ciuperci
Pune feliile de ciuperci cu puţină ceapă verde într-o tigaie stropită cu ulei, iar după câteva minute adaugă tofu fărâmiţat. La final, presară verdeaţă.

3.

Pateu de ciuperci cu nuci caju
Pune un pumn cu nuci caju la înmuiat în apă timp de 2-3 ore. Într-o tigaie căleşte o ceapă cu cimbru. Goleşte tigaie şi căleşte apoi ciupercile tăiate felii. Pune apoi ciupercile şi ceapa călite împreună cu nucile caju înmuiate în robotul de bucătărie. Se mixează bine, adăugând puţin ulei de măsline sau pastă de susan pentru a obţine un pateu vegetal cremos pe care îl asezonezi după bunul plac.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod