4 trucuri eficiente ca să cureţi şi să tai repede un mango

Taie-l pe verticală cât mai aproape de sâmbure pentru a obţine două jumătăţi de fruct pe care le poţi cresta cu ajutorul unui cuţit.


Mango este unul dintre fructele pe care le-am descoperit târziu şi nu a fost deloc dragoste la prima degustare. Nu ştiam să-l aleg, nu ştiam să-l curăţ, m-a enervat foarte tare că era alunecos şi nu reuşeam să-l tai cubuleţe. Dar nu am renunţat la el, iar acum îmi place chiar dacă este mai tare şi nu foarte copt.

Deşi aroma lui este mult mai intensă atunci când este mai moale şi bine copt, nu este deloc rău la gust şi chiar mai acrişor (pe gustul meu) când este verde.

Mango are un conţinut ridicat de vitamina C, A, B6, fibre, cupru, betacaroten, potasiu şi magneziu.

Ca să nu te chinui să-l cureţi şi să-l tai, iată câteva trucuri care cu siguranţă îţi vor uşura munca:

1. Nu-l curăţa de coajă înainte de a-l tăia, dacă vrei cubuleţe

Dacă îl cureţi de coajă cum ai face cu un măr te vei chinui să-l tai, deoarece este alunecos, zemos şi îţi va fi greu să eviţi sâmburele din interiorul lui. Dacă vrei să obţii felii de mango, poţi să-l cureţi cu un curăţător pentru legume şi să tai pe verticală rondele până ajungi la sâmbure.

2.

Aşază-l în poziţie verticală şi taie o bucată cât mai aproape de sâmbure

Taie de o parte şi de alta din mango, astfel încăt să rămână sâmburele. Vei avea avea două jumătăţi de mango cu coaja pe ele.

3. Nu curăţa jumătăţile de mango, ci taie miezul

Taie miezul orizontal şi vertical cu ajutorul unui cuţit, astfel încât să obţii cubuleţe.

4. Împinge jumătatea de mango de coajă în sus

Astfel vei obţine o floare şi îţi va fi uşor să tai cubuleţele de mango.

Din jurul sâmburelui poţi să mai tai din miezul rămas.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod