Sănătate. Unul din trei români suferă de spondiloză, dar nu ştie! Sfatul unui expert


Din ce cauze apare şi care sunt lucrurile de care trebuie să te fereşti pentru a nu-ţi înrăutăţi simptomele? Descoperă totul de la un specialist!
Spondiloza este un termen generic folosit pentru a descrie problemele coloanei vertebrale și nu un diagnostic clinic. Practic, când spui spondiloză spui durere și modificări degenerative ale coloanei vertebrale. Mai grav este însă că, potrivit statisticilor, unul din trei români are spondiloză lombară, dar în lipsa simptomelor, nu se îngrijește, susține dr. Ion Manea, directorul medical al Bio Ortoclinic.

La unele persoane, spondiloza provoacă dureri la nivelul spatelui și la nivelul gâtului, din cauza contracturilor musculaturii paravertebrale de profunzime, care irită nervii spinali (măduva spinării) prin fenomene de compresie.
În astfel de cazuri apar inflamații locale acute cu rol inițial de a repara structurile anatomice degradate. Ulterior, cu trecerea timpului, inflamațiile se vor croniciza prin repetitivitatea episoadelor de contractură iar nervii de la nivelul coloanei vertebrale vor deveni astfel mai sensibili, ceea ce va face ca durerile să cedeze din ce în ce mai greu.


Există însă și foarte multe cazuri în care persoanele depistate cu spondiloză în urma radiografiilor, a testelor RMN sau CT nu au nici un simptom.
”De fapt, spondiloza lombară afectează în prezent circa unul din trei români, în special de vârstă mijlocie sau ceva mai în vârstă, chiar dacă nu se manifestă prin durere. În plus, mulți dintre cei care au simptome, nu o iau în serios, ci o ”tratează” cu așa-zise reprize de masaj, care, deși pe moment pot calma disconfortul, pe termen lung pot face mai mult rău”, susține dr. Ion Manea.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;