Sănătatea ta: 5 obiceiuri esenţiale care te apără de cancerul la sân

Ca să te fereşti de cancerul mamar trebuie să ai grijă la alimentele pe care le consumi, să eviţi deodorantele care conţin aluminiu, dar şi să respecţi câteva obiceiuri simple, dar eficiente!

Ca să te fereşti de cancerul mamar trebuie să ai grijă la alimentele pe care le consumi, să eviţi deodorantele care conţin aluminiu, dar şi să respecţi câteva obiceiuri simple, dar eficiente!

 

Cancerul la sân este pe locul doi, după cancerul de col uterin, pe lista formelor de cancer care le afectează pe femei. Şansa de vindecare poate fi de 100% dacă acesta este depistat devreme. Multe formaţiuni canceroase apar sub forma unor noduli şi pot fi detectate în mod uzual prin palpare. Există însă numeroase cazuri în care aceşti noduli nu sunt detectaţi la palpare din cauza dimensiunii foarte mici sau a faptului ca sunt situaţi intr-o zona adâncă şi mai greu accesibilă.

Prin urmare, ca să previi apariţia este necesar să incluzi în rutina ta câteva obiceiuri salvatoare:

1. Mergi la un control o dată pe an!
Potrivit specialiştilor, cancerul la sân se poate trata dacă este descoperit în fază incipientă. De aceea este recomandat să faci ecografie mamară sau sonoelastografie  măcar o dată pe an, iar dacă ai peste 40 de ani, medicul poate să-ţi recomande o mamografie dacă va considera că este nevoie.


2. Limitează consumul de alcool!
Potrivit celor mai recente cercetări, alcoolul consumat chiar şi în cantităţi mici poate să crească riscul de apariţie a cancerului la sân. Se pare că această asociere este una foarte puternică, fiind întălnită în peste 70% dintre cazurile de tumori cu sensibilitate la terapiile cu hormoni. Specialiştii recomandă tuturor femeilor un consum redus de alcool, nu mai mult de două-trei pahare pe săptămână.


3. Fă sport de cel puţin 3 ori pe săptămână!
Activitatea fizică efectuată de cel puţin trei ori pe săptămână constituie una dintre cele mai puternice arme de luptă împotriva cancerului la sân. Alege o activitate fizică pe placul tău şi încearcă să îţi faci timp pentru a o practica măcar de trei ori în fiecare săptămână.


4. Menţine-te la o greutate corporală normală!
Dacă ai probleme cu greutatea, încearcă să slăbeşti pentru sănătatea ta. Numeroase cercetări au arătat că persoanele supraponderale (în special cele care au ajuns la menopauză) au un risc mai mare de a face cancer la sân. Un alt studiu efectuat în anul 2008 arăta că persoanele care au probleme cu greutatea au şanse reduse de vindecare dacă se îmbolnăvesc de cancer la sân şi, în general, sunt mai expuse riscului de a dezvolta boli grave în comparaţie cu femeile care au o greutate corporală normală.


5. Autopalparea lunară a sânilor
Medicii recomandă autoexaminarea lunară a sânilor pentru a depista din timp un eventual nodul. Ca să cunoşti mai multe detalii despre modul în care trebuie să faci autopalparea, Eva.ro te ajută cu un ghid de autoexaminare a sânilor.

 

 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • maria pe 5 Nov 2012, 09:32
    Xxl bust

    buna! eu nu cred ca pot avea vreodata probleme la sani pentru ca ai mei sunt foarte mici. am auzit de un tratament naturist care ajuta la marirea sanilor in mod natural. cunosc cateva persoane care l-au folosit si au avut rezultate bune.si-au marit sanii cu 3-5 cm. dar as vrea sa aud mai multe pareri. credeti ca este bine sa iau un produs de marire a sanilor?

    0
    1

  • maria pe 5 Nov 2012, 09:31
    Xxl bust

    buna! eu nu cred ca pot avea vreodata probleme la sani pentru ca ai mei sunt foarte mici. am auzit de un tratament naturist care ajuta la marirea sanilor in mod natural. cunosc cateva persoane care l-au folosit si au avut rezultate bune.si-au marit sanii cu 3-5 cm. dar as vrea sa aud mai multe pareri. credeti ca este bine sa iau un produs de marire a sanilor?

    1
    0

  • paraschiv luminita pe 23 Aug 2012, 13:52
    CANCER LA SINI

    buna,am am 26 de ani si am noduli la amndoi sini ,am fost la doctor si meau descoperti ca la unu am nodul si la celalart lichid ,dar am schimbat ogramada de doctori si nici nu numi spune ce sa fac ,am dureri ,nu pot tine nuci sutienul ca ma doare sini ,va rog frumos sa dati un raspuns dv

    0
    1

  • dorinelnr1 pe 23 Aug 2012, 12:05
    e bine sa previi cancerul

    cancerul poate preveni mumai daca te previi , te controlezi , te duci la medic macar odata la 6 luni

    2
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod