Cum să ai un Halloween dulce și sănătos

Seara de Halloween se apropie, iar în această zi precis vei avea multe bomboane, prăjituri, băuturi dulci și alte delicii în jurul tău. Nu ceda tentației de a mânca orice pentru că tu și familia ta puteți avea probleme cu acneea sau kilogramele în plus. Descoperă cum te răsfeți pe tine și pe cei dragi fără aveți parte de efecte nedorite.
Poate mergi la o petrecere unde vei purta un costum interesant, alegi diferite costumații pentru copiii tăi sau plănuiești să-ți inviți prietenii acasă la tine, unde vei prepara rețete delicioase. Indiferent de situație trebuie să iei măsuri pentru a evita un impact negativ asupra meniului sănătos. Te poți bucura de gustul bun de Halloween fără să faci compromisuri sau să-ți închipui că nu ai de ales în ceea ce privește acumularea kilogramelor în exces.

 
Iată ce sfaturi îți dau nutriționiștii de Halloween, în funcție de situația în care te afli:

 
1. Dacă vei găzdui o petrecere

- alege tematica de Halloween, dar prepară gustări sănătoase
Fii creativ și optează pentru formele interesante de fantome, dovleci sau monștri când realizezi aperitivele, dar ai grijă să folosești în primul rând morcov, banane, mere coapte sau boabe de porumb fiert.
 
- integrează mâncarea în cadrul jocurilor
Pentru a evita consumul excesiv de mâncare este ideal să-ți încurajezi invitații să participe la diferite activități cum ar fi decoratul unei camere cu ajutorul portocalelor, glazurarea merelor coapte sau pictura pe câțiva dovleci mai mari folosind pastă de fructe ori de legume.
 
- nu favoriza statul jos
Nu este deloc util să găzduiești o petrecere la care toată lumea stă jos și mănâncă foarte mult, ci te poți menține în formă alături de cei prezenți cu ajutorul activităților care îi implică pe toți, de exemplu dansul în stil zombie sau cursele pentru descoperirea diferitelor indicii aflate în anumite părți ale casei.
 
- gândește-te bine ce fel de băuturi oferi
Nu uita că reducerea cantității de zahăr adăugat se referă inclusiv la caloriile lichide consumate prin intermediul sucurilor sau băuturilor alcoolice. Oferă-le invitaților tăi ceai neîndulcit, suc de fructe fără zahăr, lapte simplu, semidegresat sau degresat, apă minerală, plus felii de mango, portocală, mure sau boabe de strugure pentru crearea unei arome speciale pentru fiecare băutură.

 
2. Dacă vei fi numai cu familia

- nu lăsa cantități mari de gustări la îndemâna tuturor
Împarte câte o prăjitură sau bomboană la fiecare copil, dar nu îi lăsa să se servească singuri. Este valabil și pentru adulți.
Acest truc îți va permite să eviți îngrășarea, excesul de zahăr, dar și depășirea bugetului stabilit.
 
- evită complet să faci dezordine în casă
Vrei să nu ai parte deloc de multă dezordine în casă și să nu faci curat a doua zi mai multe ore? Alege costume pentru toată familia ta și mergeți la un film sau implicați-vă într-o acțiune caritabilă. 
 
- alege numai gustări sănătoase
Poți opta exclusiv pentru gustările benefice pentru organism dacă vei cumpăra din timp portocale, clementine, porții mici de suc de fructe, pungi de 30g de covrigei integrali, biscuiți graham, fructe sau legume confiate, nuci și semințe. De asemenea, poți alege multe culori de gumă fără zahăr, recipiente mici de iaurt simplu ori cuburi de gheață preparate din suc de fructe.
 
- încurajează toată familia să facă mișcare
Halloween-ul poate fi ocazia ideală pentru a face mișcare în familie.
Asigură-te că toată lumea poartă pantofi comozi și faceți o plimbare lungă. Nu consumați delicii decât după ce vă întoarceți, dar și atunci favorizează opțiunile sănătoase, evitând cremele, ingredientele cu nume ciudate care pot provoca alergii, precum și prăjelile sau produsele de patiserie.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod