Ce se întâmplă dacă stai la plajă machiată?

iulia-mirica
Te pregătești să pleci în vacanță, să te bucuri de o limonadă pe plajă și să te bronzezi. Însă ce se întâmplă dacă stai la plajă machiată?
Este sau nu bine să stai la plajă machiată?

Un studiu recent a dezvăluit că machiajul la plajă oferă o protecție solară mai bună decât loțiunile cu factor de protecție și că reduce riscul apariției cancerului de piele. Cercetările realizate de Colegiul Australasian al Dermatologilor sugerează faptul că machiajul este o combinație de ingrediente cu protecție solară, pigment și reflectori, care ajută la protejarea pielii împotriva radiațiilor dăunătoare ale soarelui, prevenind îmbătrânirea și cancerul de piele.

Cercetătorii au dezvăluit că fondul de ten, pudrele, fardul de obraz, fardul de pleoape, rimelul și rujul acționează ca o barieră între soare și piele.
Acest lucru este valabil doar dacă produsele sunt aplicate peste protecția solară. Machiajul nu reprezintă un înlocuitor al protecției solare. Conducătorul studiului, doctorul Artemi, sfătuiește femeile să aleagă aceste cosmetice atunci când stau pentru perioade lungi la soare, pentru a reduce riscurile menționate mai sus și pentru a proteja pielea împotriva poluării din aer.


Pe lângă prevenirea cancerului de piele, crezi că mai există și alte beneficii dacă stai la plajă machiată? Sau te vei lupta cu porii blocați? Specialiștii în frumusețe sunt de părere că impactul pe care îl are machiajul asupra pielii tale ține de formulele pe care le folosești. Fondul de ten lichid stă pe suprafața pielii, ceea ce poate reprezenta o problemă, deoarece tenul tău nu va putea transpira, pentru a elimina resturile celulare din pori.
De asemenea, glanda sebacee crește producția de ulei care, amestecată cu anumite fonduri de ten, poate duce la congestionarea pielii. Porii înfundați pot bloca bacteriile în interior, ducând la apariția erupțiilor.

Căldurile ridicate din timpul lunilor de vară stimulează nu doar glandele de transpirație, ci și glandele de ulei ale pielii, care pot duce la apariția iritațiilor și acneei. Dar dacă alegi produsele de machiaj potrivite, nu vei întâmpina aceste probleme.
În primul rând, asigură-te că utilizezi o cremă de protecție solară fără ulei, care a fost realizată special pentru tipul tău de ten, pentru a evita blocarea porilor. De asemenea, optează pentru o pudră mineral, un fond de ten fără ulei sau o cremă cu pigment.

Amintește-ți că și atunci când stai machiată la plajă, crema cu protecție solară trebuie reaplicată pe parcursul zilei, proces care poate fi îngreunat dacă te machiezi.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod