Cancerul de colon: 6 simptome pe care le-ai putea trece cu vederea

În fiecare an 140.000 de persoane primesc acest diagnostic. Deși sângerările rectale sunt cea mai frecventă formă de manifestare, cancerul de colon poate avea și alte simptome subtile. Dacă observi că te încadrezi în lista realizată de specialiști trebuie neapărat să ai o discuție cu medicul tău.
Cancerul de colon îți poate pune viața în pericol dacă nu este depistat la timp. Diagnosticarea timpurie va face ca și tratamentul să fie mai puțin agresiv, iar perioada de recuperare mai scurtă. Contează foarte mult să fii atent la modul în care te simți pentru că multe dintre manifestările acestei boli pot fi ignorate până în momentul în care se agravează.

 
Iată ce indicii subtile pot semnala cancerul de colon:

 
1. Ai aflat că ai anemie

Un diagnostic de anemie poate fi primul semn că există o sângerare internă, chiar dacă nu au apărut încă restul simptomelor cancerului de colon. „Dacă o femeie nu este încă la menopauză este puțin probabil ca anemia să implice și analize suplimentare legate de cancerul de colon.
Pe de altă parte, de îndată ce un bărbat primește diagnosticul de anemie se va căuta atent sursa sângerării. Se întâmplă foarte des ca pacienții să aibă ușoare hemoragi interne până la 6 luni înainte să se observe ceva în neregulă la nivelul scaunului. Dacă ai simptomele anemiei cum ar fi oboseala accentuată, pielea foarte palidă sau amețeala mergi cât mai repede la medic pentru că ar putea fi vorba despre ceva mai grav”
, spune dr. Randall Holcombe, gastroenterolog din New York.

 
2. Ai respirația întretăiată

Un alt semnal al unei sângerări interne lente este respirația întretăiată. Dacă nu există o hemoragie intensă sau vomă cu sânge organismul nu va produce mai mult fier sau globule roșii.
„Acest lucru previne pierderea unei cantități mari de sânge, dar reduce capacitatea corpului tău de a transporta oxigenul, iar problemele cu respirația se vor face remarcate în scurt timp”, spune dr. Patricia Raymond, gastroenterolog.

 
3. Ești foarte balonat sau ai crampe

„Dacă există blocaje la nivelul colonului va apărea și balonarea. În cazul în care te simți puțin balonat sau ai crampe este posibil să fie un disconfort digestiv normal, dar dacă starea ta persistă mai mult de o lună ar putea semnala o boală mai gravă. De asemenea, dacă ai dureri dese în partea dreaptă a abdomenului poate însemna că tumoarea s-a răspândit spre ficat”, spune dr.
Raymond.

 
4. Ești foarte constipat

Apariția ocazională a constipației nu este un aspect care trebuie să te îngrijoreze, dar dacă devine severă și apare foarte des ar putea fi un simptom al cancerului de colon. „Constipația cronică poate indica existența unei tumori care obstrucționează scaunul, așa că este indicat să mergi la un consult de specialitate pentru a te asigura că totul este în regulă”, spune dr. Holcombe.

 
5. Scaunul este foarte subțire

Chiar dacă nu vezi sânge în toaletă trebuie să fii atent la orice schimbare care poate indica probleme de sănătate. „Dacă scaunul este foarte subțire, iar înainte era diferit este posibil să existe polipi la nivelul colonului.
Și diareea persistentă poate fi un simptom al cancerului”
, spune dr. Raymond.

 
6. Scaunul are o culoare ciudată

Sângerarea rectală nu se va remarca întotdeauna prin culoarea roșie. „Dacă scaunul este foarte închis la culoare, aproape negru, este posibil să existe o sângerare. Poate fi cauzată de ceva mai puțin grav cum ar fi un ulcer, dar trebuie să verifici care este starea ta”, spune dr. Holcombe.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod