Atentie la ultraviolete! Imbatranesc pielea, afecteaza vederea si reduc imunitatea

Avertizeaza specialistii in sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii, care recomanda limitarea expunerii la radiatii ultraviolete solare.
Avertizeaza specialistii in sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii, care recomanda limitarea expunerii la radiatii ultraviolete solare. Expunerea in exces contribuie la dezvoltarea anumitor tipuri de cancer de piele, arsuri, imbatranirea prematura a pielii, dar si boli ale ochilor, precum cataracta, si reducerea eficientei sistemului imunitar.

Potrivit datelor oferite de Organizatia Mondiala a Sanatatii, la nivel mondial in anul 2000, peste 200.000 de cazuri de melanom au fost diagnosticate, s-au inregistrat 65.000 de decese asociate cu melanomul si aproximativ 18 milioane de oameni au orbit ca rezultat al cataractei, dintre aceste cazuri   5% fiind direct atribuibile expunerii la radiatiile UV. In anul 2007, datele Centrului de Statistica Medicala au indicat o incidenta a melanomului in tara noastra de 1,1 la 100.000 locuitori.

Desi expunerea cu masura la soare aduce si beneficii precum producerea de vitamana D, este recomandata folosirea produselor pentru protectie solara.
Iata ce iti recomanda specialistii privind expunerea directa la razele solare:

  • Evita expunerea excesiva la soare in orele de varf (11-17);
  • Cauta umbra pentru a te adaposti;
  • Poarta palarii pentru a-ti proteja capul;
  • Opteaza pentru haine pentru protectie care acopera cat mai mult din suprafata corpului;
  • Poarta ochelari de soare;
  • Foloseste corect produsele pentru protectie solara;
  • Protejeazai sugarii si copii. NU permite expunerea directa la soare a sugarilor si copiilor mici. Este recomandat ca acestia sa ramana la umbra.

Pentru o utilizare corecta a produselor de protectie solara, este indicat:

  • Nu utiliza niciodata produsele pentru protectie solara ca unic mijloc de protectie. Foloseste produsele de protectie solara impreuna cu alte mijloace de protectie (de exemplu ochelari de soare palarii);
  • Produsele pentru protectie solara NU trebuie sa fie prima alegere pentru prevenirea cancerului de piele;
  • Produsele pentru protectie solara nu trebuie sa fie utilizate cu scopul de a prelungi expunerea la soare;
  • Alege un produs pentru protectie solara adaptat tipului tau de piele si conditiilor de expunere;
  • Opteaza pentru un produs pentru protectie solara care protejeaza atat contra radiatiilor UVB cat si contra radiatiilor UVA;
  • Aplica o cantitate generoasa de produs pentru protectie solara;
  • Reinnoieste frecvent aplicarea produsului pentru protectie solara.


Protejeaza-ti pielea de efectele nocive ale soarelui!


Cancerul de piele face parte dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la om, iar soarele este principalul vinovat in cazul acestei maladii. In ultimii ani, razele ultraviolete au devenit mult mai periculoase, avertizeaza dermatologii, iar o mare parte din romani nu folosesc produsele cu factor de protectie solara cand se duc la plaja.


"Expunerea prelungita la soare este cel mai important factor de risc in aparitia melanomului," avertizeaza dr. Adina Alexandru, medic specialist dermatolog. Oricine poate sa dezvolte un melanom cutanat, dar riscul este mai mare daca indeplineste una dintre conditiile:

  • tegument sensibil la soare (piele, ochi si par deschise la culoare);
  • factori genetici (prezenta a numeroase alunite peste 100, antecedente personale sau in familie de tumori cutanate);
  • arsuri solare grave si repetate, in special inaintea varstei de 15 ani;
  • obiceiul bronzarii artificiale, la solar.

Melanomul poate aparea fie prin transformarea unei alunite, fie direct ca melanom. Numarul cazurilor in care melanomul apare direct, avand aspectul unei alunite este mai mare, de 70%, potrivit medicului dermatolog.

Consulta urgent medicul daca observi:
  • aparitia unei noi alunite care se modifica rapid in dimensiuni sau culoare;
  • modificarea recenta a aspectului unei alunite (dimensiuni sau culoare).
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod