Sănătate. Uscarea gurii, o problemă gravă care poate duce la infecţii în corp


Medicamentele pe care le luăm şi stresul de zi cu zi afectează nivelul de salivă care se produce în gură, producând dezechilibre serioase în organism
Sănătatea noastră depinde foarte mult de alimentele pe care le consumăm și este afectată atât de medicamentele care ni se prescriu, cât și de activitățile stresante de zi cu zi. Toate acestea au un punct comun: afectează nivelul de salivă din gură.

Dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară și coordonator al Clinicii Dr. Melnic, ne explică nu doar care sunt cauzele, dar și modalitățile prin care am putea să ne păstrăm gura hidratată și nivelul de salivă optim, astfel încât să evităm infecțiile.


„Când nu este secretată o cantitate corespunzătoare de salivă, pacienții resimt un disconfort pe care însă nu-l pot descrie efectiv. Cei mai mulți dintre ei nici nu știu ce efecte negative are acest lucru. Saliva nu ne ajută doar la digerarea alimentelor, ci ne protejează și împotriva infecțiilor cauzate de bacterii și ciuperci. De aceea, dacă nivelul de salivă scade, crește riscul aparițiilor problemelor.” spune Dr. Ion Melnic.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • ana ionescu pe 26 Nov 2015, 17:22
    fluaride

    faci reclama la pasta de dinti cu fluoride,si la guma de mestecat,,,,spalate tu cu el si mesteca tu guma de mestecat si da le si copiilor tai ca doar,,,esti DESTEPT domnule ,,medic",,,

    1
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;