Sănătate. Cum apare depresia şi cum se manifestă. Sfaturile expertului!


Psihologul - psihoterapeut Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life

Psiholog: „Prognoza medicală ne spune că în următoarele decenii, mai mult de 45% dintre noi vom suferi de depresie”

Psihologul Maria Verdi spune că, în epoca modernă, depresia nu ține cont de categorie socială sau de vârstă. “Spre exemplu, rata bolilor psihice a crescut cu peste 400%, în ultimii 30 de ani doar la noi în țară, rata sinuciderilor a crescut cu 450%, peste 3 milioane de români sunt dependenți de alcool, numărul dependenților de droguri și jocuri de noroc crește alarmant, violurile, crimele sunt fenomene la fel de actuale. Tot acest tablou reprezintă un adevărat focar de nefericire umană ce ascunde în culise o mare criză existențială prezentă în toate categoriile sociale, la toate categoriile de vârstă”.


Paradoxal, în vremurile în care există din ce în ce mai multe posibilități de comunicare, rețele online cu ajutorul cărora ne facem mii de prieteni, chiar în aceste vremuri, în viața reală, oamenii se simt din ce în ce mai singuri, construiesc relații armonioase din ce în ce mai greu, devin din ce în ce mai suspicioși, iar timpul alocat propriei ființe, familiei, prietenilor, relaxării este din ce în ce mai redus, explică psihologul.

Cei mai sensibili și mai predispuși la fenomenul depresiei, spune psihologul, sunt femeile și copiii. “Rata divorțurilor este în creștere, tot mai mulți copii sunt crescuți de un singur părinte ori sunt abandonați, dați spre adopție. Depresia post-partum este trăită de 20 până la 30% de către femeile care nasc, aici incluzând și femeile care au întreruperi de sarcină.
Există un mare număr de copii care suferă de depresie de la vârsta preșcolară-școlară. Întâlnim tot mai multe femei singure, iar multe dintre cele care sunt parte în cuplu, trăiesc singurătatea în doi, sunt diagnosticate cu depresie. Manifestarea dependenței de alcool, de droguri, de jocuri de noroc, practicarea prostituției, promiscuitatea sexuală, în realitate, sunt echivalente depresive. Prognoza medicală ne spune că în următoarele decenii, mai mult de 45% dintre noi,vom suferi de depresie”
, declară psihoterapeutul Maria Verdi.

Cum poate preveni psihologul această afecțiune?

Din punct de vedere al psihoterapiei, depresia este rezultatul unui scenariu de viață fără iubire, este de părere specialistul, iar clientul  prezintă injoncțiunile de tipul “eu nu sunt ok”. Mai mult decât atât, psihoterapeutul Verdi spune că acesta suferă mult și agresivitatea blocată este orientată către sine.
Pierzând obiectul iubirii, el devine masochist, își face rău alegând să sufere. “Este pasiv, se consideră victimă. Este trist, disperat, fricos. Se simte singur. Găsim în viața lui nevoi relaționale nesatisfăcute: nevoia de securitate, de reciprocitate, de acceptare, de autodefinire, de impact, de exprimare, de iubire. Este evitant și înțepenit, undeva, în trecut. Se manifestă ca un copil blocat sau prea supus sau ca un părinte critic exacerbat”, declară Maria Verdi.

Prin psihoterapie se vindecă traumele generatoare de insecuritate, se crește stima de sine, se stabilesc planuri de activitate, se învață tehnici de gestionare emoțională și a stresului, se învață comportamente noi și pozitive. “Prin psihoterapie, noi dorim să îi invațăm să experimenteze independența. În spatele unei depresii, există o dependență relațională, tocmai datorită nevoii de iubire nesatisfăcută, de cele mai multe ori, din copilărie.
Terapia este adaptată fiecărui client. Fiecare este unic și durata depinde de ritmul clientului. În urma terapiei, clientul învață să se iubească, să fie sincer cu nevoile sale și blând cu el însăși, învață să comunice fără măști, interacționează social mult mai ușor, învață să-și gestioneze emoțiile, să ia decizii, să găsească soluții, își descoperă abilitățile, devine creativ, descoperă că viața este minunată și ea poate fi trăită fără depresie”
, conchide psihologul psihoterapeut.
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Camelly pe 27 Oct 2015, 10:27
    Depresia

    Pot sa zic ca ma regasesc in acest articol...am avut depresii peste depresii...dar peste care am trecut....din punctul meu de vedere....tot ceea ce conteaza este: daca exista o singura persoana care sa te asculte, sa iti inteleaga starea, sa iti zica o vorba buna, o mangaiere...sa fie acolo de fiecare data, nu cred ca ar mai exista depresii....daca ne-am face timp si pt altii, nu numai pt noi si pt pb de zi cu zi....si daca am fi mai toleranti si mai intelegatori....am putea schimba lumea!!!.....

    4
    0

  • Alex pe 26 Oct 2015, 16:01
    Depresia e un lux pe care ni-l permitem in ziua de azi...

    Apare pentru ca oamenii evita sa isi ocupe timpul cu cate o activitate, evita interactiuniile cu oamenii, dar prefera sa stea pe internet si la tv. Tv_ul; transmite o gramada de frici care ne contioneaza si de acolo apar gandurile care sustin depresia. Ne invata sa fim pasivi si sa asteptam in loc sa mergem singuri sa ne luam ce ne trebuie. Nu mai ai timp sa te gandesti la depresia daca mergi dupa ce vrei in viata.

    3
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod