S-a descoperit primul factor de risc genetic pentru migrene

Acest lucru va ajuta la dezvoltarea unor noi tratamente mai eficiente

Geneticienii au descoperit primul factor de risc genetic asociat cu migrenele care creşte de cinci ori riscul de a suferi de această boală dureroasă, arată un studiu publicat în revista Nature Genetics.

 

Noile descoperiri fac posibilă dezvoltarea unor terapii noi mult mai eficiente pentru tratarea migrenelor. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, migrenele se situează in topul 20 al celor mai frecvente afecţiuni, afectând una din zece persoane. Aceste dureri intense de cap pot fi însoţite de stări de greaţă, tulburări de vedere si sensibilitate la lumină care pot persista până la trei zile.

Pentru a ajunge la aceste rezultate, cercetătorii de la Institutul "Wellcome Trust Sanger" din Cambridge au analizat profilul genetic a peste 50.000 de persoane pentru a compara diferenţele existente între cei care suferă de migrene si subiecţii fără această problemă. Astfel au constatat o mică variaţie a ADN-ului care creşte de cinci ori riscul de apariţie a migrenei şi reglează nivelul de glutamat, o substanţă care joacă rolul de "mesager" între neuroni, scrie publicaţia britanică DailyMail.co.uk  Dacă se dezvoltă medicamente care să împiedice acumularea glutamatului, eficienţa tratamentelor pentru migrene ar fi mult mai ridicată şi ar uşura situaţia persoanelor care întâmpină aceste probleme.

 

 

Noul dispozitiv care te scapă de migrene


În urmă cu câteva luni, a apărut in publicaţia britanică DailyMail o informaţie despre un nou dispozitiv care tratează migrenele. Persoanele tratate cu noul aparat au scăpat de migrene în 2 ore, potrivit unui studiu publicat în revista medicală Lancet Neurology.

Specialiştii susţin că la primul semn de durere, dispozitivul - care are dimensiunea unui foehn - trebuie ţinut la ceafă şi doar prin apăsarea unui buton transmite impulsuri electrice care calmează celulele nervoase hiperactive, responsabile de generarea migrenei. Mai mult de 160 de femei şi bărbaţi care sufereau de migrene cu aură sau însoţite de tulburări de vedere au participat la cercetare. La finalul studiului 40% dintre cei care au folosit noul dispozitiv au raportat lipsa migrenei după două ore, comparativ cu doar 22% dintre cei care au folosit aparatul cu efect placebo.

Potrivit Institutului Naţional de Neurologie şi Boli Neurovasculare, cele mai frecvente cauze ale migrenelor sunt anxietatea, stresul, lipsa unei alimentaţii echilibrate, lipsa somnului, expunerea la o lumină puternică, precum şi schimbările hormonale în cazul femeilor. „Pentru a reduce riscul de apariţie a migrenelor şi pentru un plus de energie, este indicat să avem o alimentaţie echilibrată, să facem în fiecare zi minim 30 de minute de mişcare şi să evităm pe cât posibil stresul.
Încercaţi să vă goliţi mintea de gânduri, iar dacă durerea are drept cauză stresul, puteţi efectua tehnici de relaxare sau plimbări în aer liber. Cele mai bune metode pentru a preveni durerile de cap sunt cele naturale, la îndemăna noastră"
declara Elena Casapu, specialist în nutriţie.

 

 

Solutii practice de la cititorii noştri

 
I-am întrebat pe prietenii noştri de pe Facebook despre soluţiile pe care le aplică atunci când au o migrenă si am aflat câteva remedii eficiente.

Daniela a observat că dacă evită unele alimente si îşi ia o zi de odihnă scapă de această problemă. "În general, migrenele se tratează prin evitarea alimentelor excitante (cafea, ciocolată, alcool etc) şi odihnă în camere întunecate şi fără stimuli sonori! La mine funcţionează cât de cât, dar am nevoie de o zi de odihnă când am migrene". Şi Ana Maria apelează la aceeaşi soluţie miraculoasă: odihna "De obicei în momentul în care am o migrenă îngrozitoare, consider că singurul şi cel mai bun tratament este odihna sau pastilele precum nurofenul".

Loredana apelează la puţină cafea si câteva ore de relaxare "Eu în schimb fac să-mi treacă migrenele într-un mod foarte ciudat....

am descoperit că încep să am migrene dacă beau cafea puţină sau dacă sunt stresată, aşa că atunci cand le simt prezenţa îmi fac o cafeluţă, mă pun în pat şi ascult în winamp un playlist cu toate melodiile care îmi plac. E o chestie foarte ciudată.... dar eficientă".

Primul lucru la care apeleaza Maura este soluţia inhalantă "Primul lucru pe care îl fac când am o migrenă: îmi cumpăr soluţie inhalantă şi fac o inhalaţie..la mine chiar face minuni amestecul de ulei de pin, mentol, lavandă, lemn de santal, etc. Şi nu e nici scumpă :)".

Nu uita nici de:

  • Un duş sau o baie caldş cu săruri de relaxare;
  • Un masaj uşor al tâmplelor şi al zonelor dureroase;
  • Un pahar cu lapte călduţ băut seara;
  • Dacă eşti la birou, încearcă să pui o compresă rece pe frunte.

 

Tu cum îţi tratezi migrenele? 

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • madalina pe 31 Aug 2010, 12:05
    un alt remediu ar mai fi ...

    Si pt mine migrenele au devenit ceva normal si sunt deja o chestiune cel putin lunara , daca nu chiar si de mai multe ori pe luna.... Insa, resusesc de cele mai multe ori sa imi revin astfel: mi-am cumparat de la farmacie un "roll-on" foarte micutz (migrastick se numeste) pe care il aplic pe frunte, iau un analgezic mai puternic (de obicei un codamin), ma bag in pat si dorm pana la 12 -14 ore . Este eficient in cea mai mare parte a timpului, la modul ca imi reduc migrena de la 3-4-5 zile la o singura zi ... In rest, pot sa spun ca metoda cu cafeaua mentionata in articol mi-a fost si mie de ajutor de cateva ori...insa nu functioneaza tot timpul (pentru ca oricata cafea as bea tot imi trebuie foarte mult somn...). Sper sa va fie de folos!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod