O noua speranta pentru persoanele cu HIV/SIDA


Un nou medicament aprobat de Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) pentru tratamentul SIDA este disponibil de acum in Romania.

Un nou medicament aprobat de Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) pentru tratamentul SIDA este disponibil de acum in Romania.

 

Conform statisticilor, in Romania sunt inregistrati aproximativ 10.041 de pacienti cu HIV/SIDA. Cea mai raspandita modalitate de transmitere in Romania este prin contact sexual neprotejat. Etravirina este recomandata pacientilor care sunt infectati cu virus rezistent la alte tratamente, oferindu-le posibilitatea de a reduce virusul din sange pana la nivel nedetectabil – scopul tratamentului anti-HIV.

Studiile au aratat ca aproximativ 3 din 5 pacienti tratati cu acest medicament au atins nedetectabilitatea.

Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) a acordat in august 2008 autorizatia de punere pe piata a medicamentului anti-HIV Intelence(etravirina), iar din februarie 2010 medicamentul este disponibil si in Romania.
Produsul se administreaza pe cale orala si poate fi prescris de medicii specialisti din intreaga tara.

 

Este primul inhibitor non-nucleozidic al reverstranscriptazei


Potrivit specialistilor, noul tratament reprezinta urmatoarea generatie de inhibitori non-nucleozidici ai reverstranscriptazei (NNRTI) si este primul medicament care si-a dovedit eficienta la pacientii cu virus HIV rezistent la NNRTI (fiind primul NNRTI nou care a fost aprobat in ultimii aproximativ 10 ani).

"Inhibitorii non-nucleozidici ai reverstranscriptazei (NNRTI) sunt folositi de catre medici in terapiile antiretrovirale de mai bine de 10 ani, dar rezistenta la NNRTI a limitat utilizarea acestei clase importante de medicamente. Medicamentul extinde aria de actiune a clasei NNRTI la mii de pacienti experimentati din Europa, care sunt infectati cu virus rezistent la NNRTI, oferindu-le posibilitatea de a reduce virusul la niveluri de nedetectabilitate - scopul tratamentului anti-HIV. In combinatie cu un inhibitor de proteaza stimulator si alte tratamente antiretrovirale, este indicat in tratamentul infectiei cu virusul imunodeficientei umane de tipul 1 (HIV 1) la pacientii adulti experimentati cu antiretrovirale", spune prof. Christine Katlama, directoarea Departamentului de Cercetare a Bolilor Infectioase din cadrul Spitalului Pitié-Salpêtrière din Paris.

Aceasta indicatie se bazeaza pe rezultatele saptamanii 24 a doua studii randomizate, double-blind, cu grup de control placebo, de faza III, realizate pe pacienti experimentati, infectati cu tulpini virale ce sufera mutatii rezistente la NNRTI si PI (inhibitorii proteazei).

Datele au aratat ca semnificativ mai multi dintre pacientii tratati cu etravirina au ajuns la un nivel de nedetectabilitate a virusului fata de grupul placebo.
 
NNRTI blocheaza revers­-transcriptaza, o enzima cheie pe care virusul HIV o foloseste pentru a se inmulti. Rezistenta la tratamentele NNRTI apare atunci cand virusul HIV sufera mutatii care impiedica partial sau total NNRTI sa se lege de enzima revers-transcriptazica, astfel incat medicamentul isi pierde din eficienta. In general, cand pacientii dezvolta rezistenta la un NNRTI, devin rezistenti la toate medicamentele de prima generatie din acea clasa.

 

 

Ce trebuie sa stii inainte de aplicarea tratamentului

 

  • Etravirina nu vindeca infectia cu HIV sau SIDA si nu previne transmiterea HIV;
  • Ca efecte secundare au fost prezente eruptiile cutanate severe (rar a aparut sindromul Stevens-Johnson). Daca se dezvolta eruptii cutanate severe, tratamentul cu etravirina trebuie intrerupt.
    In general, eruptiile au fost blande si moderate, au aparut in principal in a doua saptamana de terapie si foarte rar dupa saptamana 4. Eruptiile au disparut in majoritatea cazurilor in 1-2 saptamani. Rata de intrerupere din cauza eruptiilor a fost de 2%;
  • Nu este necesara ajustarea dozei la pacientii cu insuficienta hepatica mica si moderata (tip A sau B). Farmacocinetica etravirinei nu a fost studiata la pacientii cu insuficienta hepatica severa (tip C). De aceea, trebuie administrat cu grija la pacientii cu insuficienta hepatica severa;
  • A fost observata, la pacientii tratati cu antiretrovirale, o redistribuire si/sau acumulare de grasime corporala. Nu s-au stabilit inca relatiile cauzale, mecanismele si consecintele pe termen lung ale acestui fenomen;
  • La pacientii tratati cu antiretrovirale, inclusiv etravirina, a fost raportat sindromul inflamator de reconstituire. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;