Magneziul. Cum te ajută să scapi de stres şi în ce alimente îl găseşti

Eşti nervoasă tot timpul şi ai insomnie? Află de la un expert care sunt celelalte semne pe care ţi le trimite corpul când nu are ceea ce-i trebuie!
O cauză a apariţiei apatiei, a insomniei, a durerilor de cap, a anxietăţii, a tulburărilor digestive şi a crampelor musculare poate fi deficitul de magneziu din organism.

Magneziul este al patrulea în clasamentul celor mai importante minerale din organismul uman, pe lângă calciu, potasiu şi fier, fiind indispensabil în procesul de metabolizare a glucidelor, lipidelor şi proteinelor, dar şi în excitabilitatea neuromusculară. În egală măsură, magneziul este un regenerator celular, un echilibrant psihic şi un drenor hepatic care contribuie şi la menţinerea unui sistem cardiovascular sănătos şi previne atacurile de inimă.

“Cantitatea de magneziu din organismul unui adult este de aproximativ 25 de grame şi mai mult de jumătate din acesta se găseşte în oase, un sfert în muşchi, iar restul în inima, ficat, rinichi, tub digestiv şi plasmă.
Nevoia zilnică de magneziu pentru fiecare kilogram din corp este de 5 miligrame, copiii au nevoie de 15 miligrame per kilogram/corp, iar femeile însărcinate de 10 miligrame per kilogram/corp. De multe ori, simptomele deficitului de magneziu sunt asemănătoare celor cauzate de carenţă de calciu: crampe musculare, stări de nervozitate, lipsa de concentrare, stres, oboseală, memorie mai slabă. Este greu de diagnosticat deficienţa de magneziu, deoarece aceasta nu apare la testele de sânge.
De aceea, suplimentele alimentare se administrează numai dacă ne cunoştem bine starea de sănătate şi în funcţie de vârstă, de sex, de efortul fizic sau intelectual depus. Luate în exces sau necorespunzător şi vitaminele pot fi periculoase”,
explică dr. Florenţa Creţu, reprezentant Ropharma.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod