Felul în care trăim ne influențează real creierul


Când ne gândim la creierul nostru, probabil ne imaginăm un organ bine dezvoltat, care atinge maturitatea și rămâne astfel de la 20 ani încolo.
Dar se pare că informația aceasta nu este adevărată. Se pare că interacțiunile complexe ale biologiei creierului și condiționarea socială se află într-o relație care declanșează comportamentul uman atât bun, cât și rău, iar acestea se pot modifica pe parcursul timpului, și în bine, și în rău.

În primul rând, trebuie să avem în vedere că activitatea pe care o desfășurăm în cea mai mare parte a timpului ne va influența evoluția și comportamentul pe măsură ce trec anii. Ceea ce lucrăm, ceea ce ne pasionează, activitățile pentru care ne facem timp și interesele pe care ni le dezvoltăm stimulează diferite părți ale creierului, care vor fi mai dezvoltate decât altele pe care nu punem accent nici noi și nu ne cere nici rutina să o facem. Din start, această informație este evidentă, deci practic trebuie să înțelegem că dacă ar fi să ne vedem creierul ca pe un puzzle, noi îl creăm, noi hotărâm forma pieselor care se îmbină, mărimea și imaginea! 

Oamenii sunt mai buni - sau cel puțin mai capabili să fie mai buni - decât se crede.

Altruismul, de exemplu, nu are nicio dovadă evoluționistă de a fi o calitate înnăscută. Ba chiar, din punct de vedere darwinian, ai mai multe șanse să supraviețuiești dacă te aperi pe tine și nu îți pasă de alții. Așadar de ce se ajută oamenii reciproc? Pentru că e un comportament social prezentat copiilor de mici. Deci putem fi mai buni, dacă ni se arată asta și dacă încercăm.

Ca să înțelegem acțiunile din prezent, trebuie să mergem înapoi în timp. Cele mai suprinzătoare gesturi pe care le facem au o explicație, numai că trebuie studiată contextual. Ai făcut o criză de nervi din senin pentru că nu găsești solnița prin casă? Nu are nicio legătură cu dezordinea, e mult mai probabil să fi avut un flux hormonal din cauza unei vești care ți-a stârnit adrenalina, sau nervi acumulați de la ultima ceartă cu prietenul tău.
Creierul procesează în timpul lui acești factori, și servește reacțiile într-o cronologie diferită de orarul nostru zilnic. Și cum o acțiune duce la alta, iată cum ajungem să țipăm seara la mama, la telefon, în loc să fi zbierat la șeful nostru care ne tratează nedrept. Dar, creierul știe totuși să ne desfacă răspunsurile la întrebările pe care ni le punem despre trecut: așa putem derula acțiunile și înțelege ce se întâmplă. 

Stresul are un impact mai grav decât știai.

Sindromul stresului post-traumatic abia a prins atenția opiniei publice, deși afectează umanitatea dintotdeauna. De cele mai multe ori, însă, nu conștientizăm pe moment, ci la o oarecare distanță de factorul de stres sau de traumă. De aceea ne dăm seama de asta… atunci când privim spre trecut, odată depășită starea. Din păcate, se pare că putem să înțelegem lucrurile numai după ce le privim în retrospectivă. Dar stresul ne modifică realmente ADN-ul, îmbătrânindu-l pe el și apoi per total pe noi.
 
Cercetători au arătat chiar că specia umană are tendința să se streseze grav pe probleme care nu sunt reale amenințări. Răspunsul corpului la stres îl face pe acesta să investească toate resursele pe care le are întru salvarea situației. Dar ea nu era de viață și de moarte. Așa că data viitoare când te cerți cu prietenul tău și vă despărțiți, amintește-ți că ai citit acum că așa se îmbătrânește: creând stres pe marginea situațiilor neplăcute de zi cu zi ca și când ar fi sfârșitul lumii. Mai mult, stresul ne încetinește sistemul digestiv, producerea de celule care regenerează răni, precum și sistemul reproductiv. 

Aflând cât de maleabil este propriul nostru creier în propriile noastre mâini, nu ai de gând acum să fii mai atentă cum gândești, cum acționezi, cum trăiești?

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;