Ce trebuie să faci dacă ai uitat să iei o pastilă de anticoncepționale

Pastilele de anticoncepționale reprezintă alegerea multor femei când vine vorba de contracepție.
Funcționalitatea acestora este la un nivel ridicat și nu implică vreo modalitate dificilă de tratament. Trebuie doar să-ți amintești să iei o pastilă în fiecare zi, aproximativ la aceeași oră. Chiar dacă ai și alarme setate special pentru a-ți aduce aminte, se poate întâmpla să uiți să iei o pastilă de anticoncepționale. Însă, iată ce poți face atunci când sari peste o doză de anticoncepționale!

Atunci când uiți să iei o pastilă de anticoncepționale, ia-o imediat ce îți amintești.
Dacă nu îți aduci aminte să o iei în ziua respectivă, ia 2 pastile de anticoncepționale în ziua următoare. În momentul în care uiți să iei pastila două zile la rând, ia 2 pastile în ziua în care îți amintești și încă 2 pastile în ziua următoare. După aceea, vei reveni la dozajul normal de o pastilă pe zi.

Ce faci când uiți să iei mai mult de 2 pastile de anticoncepționale?


În cazul acesta, ar trebui să vorbești cu medicul tău ginecolog, pentru a stabili care este abordarea corectă în continuare. Se poate să fie nevoie să iei câteva zile pastile, după care să începi o nouă folie de anticoncepționale.
De asemenea, se poate să fie nevoie să arunci folia de anticoncepționale pe care o aveai și să începi una nouă în aceeași zi.

Nu uita că de fiecare dată când uiți să iei o pastilă de anticoncepționale, trebuie să folosești altă metodă contraceptivă, până termini folia de pastile. În momentul în care uiți să iei o doză de contraceptiv oral, cresc șansele de a fi eliberat un ovul din ovare.

Dacă omiți să iei ultimele 7 pastile dintr-o folie de 28 de pastile notate clar pe zile, nu vor crește șansele de a rămâne însărcinată, deoarece aceste pastile conțin doar ingredientele inactive.
Însă unele pachete de pastile nu conțin aceste doze cu efect placebo, așa că este recomandat să iei toate pastilele pentru a beneficia de efectul contraceptiv al acestora. Discută cu doctorul tău dacă nu știi în ce categorie de contraceptive orale intră pastilele tale.

În momentul în care menstruația întârzie și ai uitat să iei una sau mai multe pastile de anticoncepționale, poți face un test de sarcină. Anumitor femei le întârzie menstruația atunci când iau anticoncepționale chiar dacă nu ratează nicio pastilă.
Este un lucru normal și nu ar trebui să te îngrijorezi, dar poți face un test pentru siguranță.
 
Acest articol nu înlocuiește opinia avizată unui medic! Pentru mai multe informații, nu ezita să consulți medicul ginecolog!  
iulia-mirica
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Valeria pe 6 Feb 2020, 12:33
    Anticonceptionale

    Buna ziua am uitat aseara sa iau anticonceptionale aseara si am luat o azi e posibil sa raman gravidă mentionez n-am avut contact sexual

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod