8 obiceiuri ciudate care ne protejează sănătatea

de Ioana Maroşan, 28 Noiembrie 2017

S-a demonstrat că sunt utile și au în spate studii științifice! Descoperă câteva obiceiuri ciudate care ne protejează sănătatea!
Nu cred că te-ai fi gândit vreodată că un somn scurt după o cafea poate să facă minuni pentru sănătate. Nici că ar fi mai bine să te speli pe dinți înainte de micul dejun și nu imediat după ce ai mâncat. Sunt mai multe lucruri cu care am fost obișnuiți să le facem într-un anumit fel, știind că este mai sănătos, însă specialiștii au dovedit contrariul. Astfel că dacă vrei să ai grijă de sănătatea ta, iată care ar fi câteva dintre obiceiurile la care nu te-ai fi gândit niciodată că te ajută în acest sens.


Obiceiuri ciudate la care nu te-ai fi gândit că au grijă de sănătatea ta:


1. Cafeaua urmată de un somn scurt face minuni

Oamenii de știință au descoperit că un somn scurt după o cafea are un efect benefic asupra corpului. Potrivit unui studiu realizat, oamenii de știință au realizat că participanții s-au concentrat mai bine și se simțeau mai odihniți după ce au făcut acest experiment. Potrivit specialiștilor, trebuie să consumi cafeaua rapid și să te culci imediat. Chiar dacă nu adormi profund, aceste 15-20 de minute au un adevărat efect revigorant asupra corpului. Nu te întinde la un somn mai lung de 20 de minute!


2. Dacă mănânci normal, alegând alimente sănătoase nu te îngrași

S-a demonstrat că o dietă care presupune un calcul riguros al caloriilor are efecte negative și nu reușește să ajute la slăbit și menținerea greutății. Dacă sari peste micul dejun sau mănânci foarte puțin vei simți senzația de foame foarte accentuată destul de rapid, iar la masa de prânz vei fi tentată să mănânci mult și nesănătos, avertizează specialiștii. Este de preferat să ai trei mese principale compuse din multe legume, verdețuri, grăsimi sănătoase și o sursă de proteine, deoarece astfel organismul va primi nutrienții necesari și nu vei simți constant senzația de foame. 


3. Nu mai folosi săpunul antibacterian

Nu există nicio dovadă că săpunul antibacterian ar fi mai eficient decât un săpun obișnuit, potrivit specialiștilor citați de site-ul BrightSide. Ba mai mult, triclosanul din săpunul antibacterian este extrem de nociv pentru sănătate: mărește sensibilitatea față de bacterii, afectează negativ dezvoltarea fătului. 


4.
Lucrează din picioare la birou

În cazul în care ai o muncă de birou în care trebuie să petreci multe ore stând pe scaun este de preferat să faci multe pauze în care te ridici, dar și să găsești soluții ca să lucrezi din picioare câteva ore. Alternând statul jos cu munca din picioare este una dintre cele mai bune soluții pentru tine dacă petreci multe ore la birou. 


5. Mănâncă un măr pe zi, dar nu-l curăța de coajă!

Știm deja că o dietă bogată în legume, fructe și verdețuri este deosebit de benefică pentru sănătate, însă există un fruct simplu pe care este bine să-l consumăm în fiecare zi: mărul. Potrivit specialiștilor, mărul trebuie consumat întotdeauna cu coajă, deoarece aceasta conține quercetină, o substanță care are efect antiinflamator, antispasmodic și protejează creierul de boli grave. 


6. Notițele scrise de mână îmbunătățesc memoria

Într-o lume în care suntem tot mai obișnuiți să notăm totul în telefoane, tablete sau laptopuri, se pare că acest lucru nu ne ajută să reținem mai ușor. Specialiștii au constatat că notițele scrise de mână îmbunătățesc memoria și atenția. Atunci când scriem de mână, partea creierului responsabilă cu cititul se activează și ea. Acest lucru nu se întâmplă când notăm ceva pe laptop sau telefon, susțin oamenii de știință. 


7. Nu te spăla pe dinți imediat după ce ai mâncat

Medicii stomatologi susțin că spălatul pe dinți imediat după masă are un efect nociv pentru sănătatea danturii, deoarece este mult mai agresiv. După masă, smalțul dentar este foarte sensibil, de aceea nu este indicat să te speli imediat după ce ai mâncat, ci să aștepți o oră. Clătește-te bine cu apă și așteaptă să treacă o oră după masă, înainte de a te spăla pe dinți!


8. Renunță la ceasul deșteptător

Dacă respecți un program strict de somn vei reuși să te trezești fără alarmă, susțin specialiștii. Ceasul deșteptător stresează puternic organismul, iar în timp aceste treziri bruște pot conduce la probleme cardiovasculare și neurologice, avertizează specialiștii. Dacă nu poți să renunți la ceasul deșteptător, folosește o alarmă cu sunete prietenoase sau un radio, dar fără să dai sunetul foarte puternic. 

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;