Trei ingrediente care te ajută să adormi în câteva minute

Insomniile pot duce la apariția problemelor de sănătate. Însă există o rețetă bazată pe trei ingrediente care te ajută să adormi în câteva minute.
Atunci când reușești să te odihnești corect în timpul nopții, ai mai multă energie, te concentrezi mult mai bine și îi permiți organismului să se trezească revigorat. Pentru unele persoane, este dificil să adoarmă în câteva minute. Stresul unei zile este greu de uitat când pui capul pe pernă și ajungi să te uiți pe pereți îngrijorându-te cu privire la ziua următoare. Iată care sunt ingredientele care îți relaxează mușchii și te ajută să ai parte de odihna corespunzătoare pentru ziua următoare!

Rețeta cu trei ingrediente care te ajută să dormi mai bine


Cercetătorii coreeni au studiat efectele aromaterapiei cu lavandă pentru insomnie și au descoperit că perioada de timp necesară adormitului, severitatea insomniei și satisfacția somnului au fost îmbunătățite atunci când o soluție cu 60% ulei esențial de lavandă a fost lăsată în cameră. Cercetătorii au descoperit și că simptomele depresiei au fost ameliorate atunci când au folosit o soluție cu 100% ulei esențial de lavandă.

Atunci când cumperi ingredientele pentru această rețetă simplă, asigură-te că alegi un ulei esențial de lavandă de o calitate ridicată și un ulei esențial de mușețel roman bun.

Magneziul este esențial pentru o odihnă sănătoasă și poate fi absorbit prin piele.
Deși nu este chiar un ulei, un lichid care conține cristale de magneziu dizolvate poate fi folosit pentru a te da pe piele noaptea, astfel încât să adormi în câteva minute. Un studiu realizat în Austin, Texas, a evidențiat faptul că magneziul este extrem de eficient pentru a induce somnul atunci când este luat la culcare, iar somnul este vital pentru recuperarea din depresie. Folosirea magneziului în această rețetă este utilă pentru obținerea unui somn sănătos. Același studiu a descoperit o conexiune între depresie și nivelul de magneziu din organism. Magneziul a fost de obicei eficient în tratarea depresiei. 

Afecțiunile mentale asociate includ dureri de cap, anxietate, iritabilitate, insomnie, depresie postpartum, abuz de alcool, tutun și cocaină, hipersensibilitate la calciu, pierderi ale memoriei pe termen scurt și scăderea IQ-ului.
Toate acestea au fost ameliorate. Deficiențele nutriționale de magneziu împreună cu excesul de calciu și stresul pot cauza multe alte simptome, inclusiv agitație, anxietate, iritabilitate, confuzie, astenie, somnolență, dureri de cap, delir, halucinații și hiperexcitabilitate.

Pe lângă aceste probleme de sănătate mentală și fizică, studiul a descoperit că persoanele care folosesc somnifere sunt supuse unui risc mai mare al mortalității decât cele care nu folosesc medicamente pentru a adormi. Ar putea fi corelații posibile pentru o sănătate cardiovasculară precară, dar cercetările nu au fost atât de atente la problemele de sănătate ale inimii. Având în vedere că există atât de multe efecte negative atunci când nu reușești să dormi suficient, folosește această rețetă cu trei ingrediente simple pentru a adormi repede și pentru a-ți îmbunătăți sănătatea fizică și mentală!

De ce ingrediente ai nevoie pentru a adormi în câteva minute?


110 mililitri de ulei de magneziu
10 picături de ulei de lavandă
10 picături de ulei de mușețel roman

Combină aceste trei ingrediente în cantitățile recomandate într-un recipient de sticlă de o culoare închisă, cu pulverizator. Culoarea închisă a sticlei va ajuta la păstrarea potenței uleiurilor esențiale, deoarece expunerea la lumina soarelui o afectează.
Agită sticla pentru a combina aceste ingrediente.

Pulverizează această soluție pe tălpi înainte de culcare, pentru a te ajuta să adormi în câteva minute. Pielea de pe tălpi poate absorbi esențele acestor trei ingrediente simple, lucru care va ajuta corpul să se relaxeze și să se pregătească pentru un somn odihnitor.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod