Cura cu ghimbir și miere: ce beneficii are pentru sănătate


Acest remediu este foarte util pentru sănătate, însă nu trebuie consumat în exces! Descoperă ce beneficii are cura cu ghimbir şi miere pentru corpul tău!
Ghimbirul este un remediu folosit de secole pentru a trata diverse afecţiuni, iar în prezent cercetătorii au demonstrat că efectele sale pot să fie mai puternice decât a multor medicamente.

Despre mierea de albine ştim că este recunoscută pentru proprietăţile sale antibacteriene, fiind o sursă importantă de antioxidanţi, dar şi de enzime şi minerale, precum fier, zinc, potasiu, calciu, fosfor, magneziu şi seleniu. Nici vitaminele nu lipsesc din mierea de albine, aceasta fiind bogată în vitaminele B6, tiamină, riboflavină şi niacină. De asemenea, mierea de albine te ajută să scazi nivelul colesterolului rău atunci când este consumată cu măsură în cadrul unei alimentaţii echilibrate şi sănătoase.

Prin amestecarea celor două ingrediente se obţine o pastă cu multiple beneficii pentru corp. Ca să-ţi fie mai uşor poţi să răzuieşti un borcan de ghimbir pe care să-l amesteci cu o linguriţă de miere de albine şi puţină zeamă de lămâie ca să-l ai la îndemână în frigider. Poţi să-l consumi ca atare sau să faci o infuzie pe care să o bei zilnic.


Cura cu ghimbir şi miere. La ce te ajută?


1. Are grijă de ficatul tău

Un studiu apărut în 2012 în publicaţia Indian Journal of Pharmaceutical Sciences arată că ghimbirul cu miere are un efect benefic asupra ficatului, ajutând la buna lui funcţionare.


2.
Curăţă sinusurile

Dacă ai nasul mereu înfundat, ghimbirul cu miere poate să facă minuni pentru tine. Datorită unui compus care se regăseşte în compoziţia lui, ghimbirul curăţă căile nazale şi te ajută să respiri uşor. Iar mierea de albine are efect antibacterian, fiind de folos în răceli.


3. Împiedică depunerea colesterolului pe artere

Atunci când este consumat zilnic, ghimbirul amestecat cu miere are un efect spectaculos asupra grăsimilor din corp. El împiedică formarea depozitelor de colesterol, protejând inima de boli grave. Iar atunci când este consumat în combinaţie de ceapa şi usturoiul, efectul protector asupra inimii este unul mult mai puternic.


4. Curăţă sistemul limfatic

Sistemul limfatic are o importanţă crucială pentru sănătatea noastră. Când este plin de toxine, riscul de a dezvolta reacţii inflamatorii şi tumori este unul foarte ridicat. Un consum regulat de ghimbir amestecat cu miere curăţă sistemul limfatic, prevenind astfel apariţia diverselor infecţii în corp.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;