Ceaiul de mango: ce beneficii îți aduce și cum îl prepari

Îți place să mănânci mango în orice sezon? În afară de feliile zemoase și aromate poți utiliza și ceaiul de mango, cu o consistență cremoasă și un gust deosebit. Merită să încerci această băutură care te va revigora fără să adauge multe calorii. Testează cele 2 rețete propuse.
Dacă feliile de mango sunt în topul gustărilor tale favorite, precis nici ceaiul din acest fruct nu te va dezamăgi. Mango este supranumit „regele fructelor” datorită gustului aparte și beneficiilor pe care le oferă organismului. Dacă nu vrei să mănânci mereu fructul poți savura ceaiul de mango pentru a obține avantaje importante pentru starea ta de sănătate. Este obținut din frunze, așa că fii pregătit pentru o aromă diferită, dar cel puțin la fel de interesantă.

 
Iată cum te ajută ceaiul de mango să te simți mereu bine:

 
1. Tratează diabetul

Ceaiul de mango este folosit adesea pentru a ține sub control evoluția diabetului și a elibera vasele de sânge blocate. În medicina tradițională se consideră că acest ceai stopează agravarea diabetului și vindecă treptat vasele de sânge de la nivelul pancreasului.

 
2. Ceaiul de mango: Reduce riscul de hipertensiune arterială

Consumul de ceai de mango previne puseurile de tensiune. Această băutură aromată stimulează circulația normală a sângelui, fortifică pereții vaselor de sânge și previne blocarea arterelor ca urmare a depunerii grăsimilor pe pereții lor.
O ceașcă de ceai de mango consumată zinic este foarte utilă pentru a preveni sau pentru a trata hipertensiunea.

 
3. Are valoarea unui supliment alimentar

Frunzele de mango utilizate pentru obținerea ceaiului conțin cantități importante de vitamina A, vitamina C și vitaminele din complexul B. Dacă vrei să ai mai multă energie, să dormi mai bine și să eviți epuizarea de la finalul antrenamentelor la sală alege ceaiul de mango pentru a preveni carențele nutriționale.

 
4. Te protejează de acțiunea nocivă a radicalilor liberi

Ceaiul de mango conține mulți antioxidanți. În general cu cât frunzele sunt mai închise la culoare, cu atât vor fi mai utile. Acest ceai stopează stresul oxidativ și previne efectele negative ale radicalilor liberi.

 
5. Ceaiul de mango: Reduce riscul de afecțiuni cardiovasculare

Ceaiul de mango te protejează și de bolile cardiace. Elimină radicalii liberi, asigură circulația normală a sângelui și previne creșterea nivelului de colesterol care îți poate pune în pericol inima și arterele.

 
Cum prepari ceaiul de mango?

Îți prezentăm 2 rețete de ceai pe care le poți testa în funcție de anotimp sau de starea ta de spirit:

 
1. Ice tea de mango

Dacă ai nevoie să te concentrezi, să iei o decizie în clipe stresante sau te simți epuizat alege varianta de ice tea pe bază de mango pentru a fi atent la detalii și a evita durerile de cap cauzate de tensiunea din jurul tău.
 
Ingrediente:
- 2 mango de mărime medie;
- 3 lingurițe de frunze de mango sau 2 pliculețe de ceai;
- 3 căni de apă plată;
- o linguriță de suc de lămâie;
- 2 lingurițe de zahăr brun;
- 4 frunze de mentă;
- ½ cană de cuburi de gheață, mărunțite.
 
Cum se prepară:
Curăță fructele de mango de coajă și taie-le cubulețe. Transformă-le în piure cu ajutorul blenderului, apoi pune-le la frigider 2 ore.
Încălzește apa, apoi adaugă frunzele de mango. Lasă la infuzat 5 minute, strecoară și pune ceaiul la frigider 20 de minute. După aceea pune ceaiul rece în blender, adaugă piureul de mango, gheața, sucul de lămâie și zahărul brun. Mixează până când obții un amestec omogen și servește cu frunze de mentă.

 
2. Ceai cald de mango

Te poți răsfăța cu aroma ceaiului de mango și în varianta caldă. Se potrivește de minune în serile reci de toamnă sau în sezonul sărbătorilor de iarnă. Te umple de energie și previne răcelile, gripa sau durerile în gât.
 
Ingrediente:
- o linguriță de frunze de mango;
- o cană de apă fierbinte;
- o linguriță de miere de salcâm organică.
 
Cum se prepară:
Pune frunzele de mango într-o cană cu apă fierbinte, lasă la infuzat 8-10 minute, apoi strecoară.
Adaugă mierea și savurează imediat. Frigul de afară nu te va mai intimida, iar oboseala va dispărea rapid.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
E o bucurie pentru mine să scriu! Îmi place să scriu zilnic despre despre diete, stil de viață sănătos, călătorii, flori, cărți, copii sau deco.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod