Legaturile dintre parinti, copii si profesori

Deseori apar probleme in aceste legaturi, iar copilul ajunge sa fie la mijloc intre dorintele si cererile parintilor si cele ale profesorilor.

Deseori apar probleme in aceste legaturi, iar copilul ajunge sa fie la mijloc intre dorintele si cererile parintilor si cele ale profesorilor.


Am vorbit pe larg despre inceputul scolii, despre emotiile de la inceputul clasei I si despre perioada de acomodare. Am vazut atunci ca cel mic schimba activitatea si locul dar si relatiile cu ceilalti, scoala fiind o lume noua cu reguli, persoane, situatii noi.

Sigur ca exista legaturile filiale, ale parintilor cu copiii, ele sunt centrate pe ingrijire, pe asigurarea hranei si sigurantei, pe transmiterea regulilor fundamentale necesare vietii in societate dar si a obiceiurilor si traditiilor. Exista apoi relatia copiilor cu profesorii lor care este axata pe educatie. Profesorii au menirea de a transmite copiilor informatii, cunostiinte, metode si tehnici legate de diferite domenii ale cunoasterii, in scopul dezvoltarii, invatarii si gasirii unei activitati profesionale care va constitui meseria de mai tarziu.
Exista de asemenea legatura parinti-profesori, care este intre adulti, parintii incredintandu-le profesorilor copiii lor pentru a le transmite educatia necesara. Acestea sunt sarcinile principale din cele trei tipuri de legaturi. Dincolo de ele, gasim insa numeroase planuri, temeri, dorinte, sperante, ambitii, afecte de fiecare parte astfel incat aceste legaturi sunt mult mai complexe decat par, avand mereu si o parte inconstienta.

Legatura parintilor cu copiii este o legatura de rudenie, ei fac parte din aceeasi familie, au aceleasi obiceiuri, multe lucruri in comun, chiar daca accepta sau nu asta. Copiii sunt insa minori si aflati in grija si tutela parintilor lor deci nu pot gestiona relatii cu cineva din afara familiei, cum este scoala in cazul nostru.


Cine si cum alege scoala?


Atunci cand sunt impreuna si relatia lor este buna, atunci cand pot comunica si sunt prezenti ambii parinti, ei ajung la un acord in privinta alegerii scolii dupa diferite criterii legate de realitate si de preferintele lor, uneori si de felul de a fi al copilului (sunt parinti care cauta o invatatoarea mai blanda sau mai ferma, mai tanara sau mai cu experienta). Atunci cand exista un singur parinte, aceasta problema nu se mai pune si el este singurul care hotaraste, sfatuindu-se uneori cu alte persoane.
Atunci cand copilul are frati sau surori mai mari, scoala pe care ei o urmeaza cat si diferite experiente traite influenteaza alegerea scolii pentru cel mic.


Ce legaturi se stabilesc la scoala?


La inceputul clasei I, parintii intra in legatura cu invatatorul, la sedintele cu parintii si afla care sunt cerintele scolii si cum pot contribui la adaptarea copilului la mediul scolar. Invatatorul are o sarcina dificila de a cunoaste atatia parinti deodata si de a se relationa cu fiecare. Legatura este suficient de stransa pentru a permite intalnirea si transmiterea anumitor informatii. In cazul in care exista dificultati ale celui mic sau situatii speciale, legatura parintilor cu invatatorul sau alti profesori se modifica in functie de ele. In ceea ce priveste relatia parintilor cu copilul, ei il ajuta la inceput in efectuarea temelor si in indeplinirea sarcilor scolare. Aici insa apar adesea diferite probleme. Parintii vor sa ajute copilul la teme dar modul lor nu corespunde cu cel de la scoala, intre timp manualele s-au schimbat, uneori si modul de predare sau ordinea anumitor informatii.
Apare un conflict in care copilul este la mijloc, parintii ii arata si explica intr-un anume fel, la scoala intr-un alt fel. Ce-i ramane de facut? Sa se descurce singur la teme, bazandu-se pe ce a facut la scoala si pe manuale sau sa ceara in continuare ajutorul parintilor. Asupra dificultatilor de a face teme si de a invata, asupra serilor in care temele ocupa prea mult timp, in care apar lacrimi, stari de nevozitate, violenta vom reveni intr-un articol special.


Cand copilul creste...


Pe masura ce copilul creste si legatura cu invatatorul si profesorii devine stabila, el incepe sa poata gestiona cerintele scolii si sa se adapteze lor. Se produce o crestere a autonomiei copilului. Parintii se intalnesc cu profesorii la sedintele cu parintii si discuta probleme legate de bani, comportament, situatii speciale, afla notele etc. Momentele cand parintii ajung acasa dupa sedinta cu parintii si discutiile cu copilul sunt cunoscute pentru toata lumea. Este ca un moment in care parintii "aduc" acasa ce au aflat la scoala.
Este un moment adesea dificil chiar si in cazul copiilor care au o relatie buna cu parintii lor. De fapt o sedinta cu parintii este o intalnire intre doua lumi, cea a familiei si cea a scolii, in care este mereu necesare o acordare, o adaptare, un compromis intre cerintele parintilor si cele ale scolii, intre nemultumirile lor, intre diferite modalitati de interventie pe care fiecare dintre ei le propune.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod