Cum sa ajutam un copil bolnav?

Deschidem acest ciclu de articole pentru a reusi sa ne apropiem de ceea ce simte un copil bolnav si care sunt modalitatile prin care il putem ajuta. Adesea adultii se marginesc la ingrijirile medicale, tratamente, internari si nu reusesc sa intre in pielea copilului bolnav, sa-si aminteasca de ei cand erau mici, sa ii ofere si suportul psihologic atat de necesar pentru orice vindecare.
In acest scop, vom aborda diferite boli, unele grave, altele usoare, altele frecvente, altele rare, fiecare cu specificul ei, sub aspect psihologic. Asta inseamna ca ne vom referi pe scurt la ce inseamna boala si care sunt caracteristicile ei si modul in care il afecteaza pe copil sau adolescent. Apoi ne vom centra pe impactul pe care il are ea asupra copilului si asupra parintilor, in functie de gravitatea ei, de temeri, de necesitatea tratamentelor, operatiilor sau investigatilor medicale, a spitalizarilor sau a schimbarilor in modul de viata.
 
Boala produce schimbari in corpul bolnavului si in psihicul sau, dar si in cei din jurul lui si in relatiile pacientului cu ei. Atunci cand este vorba despre un copil, lucrurile au o gravitate in plus pentru ca cei mici sunt mai vulnerabili atat fizic, cat si psihic, iar unele boli le afecteaza nu doar corpul ci si dezvoltarea, construirea increderii in ei insisi sau relatiile cu scoala.

 

Parintilor le este greu sa accepte boala

 
Pe de alta parte, parintilor le este foarte greu sa accepte boala copilului, propria neputinta, uneori sentimentul de vina ca nu l-au ocrotiti suficient. Asta ii face sa aiba reactii exagerate sau sa nu tina seama de semnalele venite dinspre copil sau adolescent, de nevoile lui afective din timpul bolii, relatiile copilului cu ceilalti, de propria frica a copilului de medic sau tratamente etc. Unii dintre ei au nevoie de ajutor, de sprijin pentru ca simt ca nu se mai descurca cu trairile lor. Stiu ca disperarea sau nervozitatea lor nu il ajuta pe copil, ci dimpotriva, dar nu le pot controla. Ba chiar simt nevoia sa exprime ce simt, sa planga, sa tipe, sa se revolte si nu au unde si cum sa o faca.
 

Relatia cu medicul este foarte importanta

 
Pentru parinti este bine sa gaseasca un cadru si o persoana care sa poata sa le asculte intrebarile, temerile, nemultumirile, revolta, sperantele, mai ales cand este vorba despre boli cronice, invalidante, boli letale sau foarte rare, boli genetice.
In plus, este foarte importanta relatia cu medicul si personalul medical si aici vorbim despre increderea pe care parintii o au in acestia, dar si sperantele lor, capacitatea de a percepe situatia reala si de a aprecia consecintele.
 

Impactul bolii
 
Altfel spus, exista foarte multe lucruri, stari, persoane, relatii, amenajari in jurul unui copil bolnav si exista copilul sau adolescentul cu tot ce simte in corpul sau, in mintea si sufletul sau. Vom aborda in functie de boala, copilul mic, copilul presolar, scolar sau adolescentul pentru ca impactul bolii este diferit atat pentru el, cat si pentru parinti.
 
Vom incerca sa ne referim la dinamica familiala in cazul bolii copilului, atat cat vom putea la relatiile dintre parinti, la modul cum se influenteaza recirpoc, la alte rude, la relatia parintilor cu medicul, la secretul atat de intalnit in cazul unei boli grave, la negarea diagnosticului sau la ascunderea lui fata de unii membrii ai familiei sau fata de pacientul insusi.
 
La bolile periculoase, cu risc de moarte, la cele imprevizibile, accidente, vom incerca sa trecem dincolo de ceea ce de obicei numim “ghinion”, “ceasul rau” sau “neatentie”, sa abordam problema mortii, a invaliditatii, a doliului, a asumarii riscului.
 
Pentru toate subiectele pe care le vom aborda, la toate articolele, asteptam reactiile voastre, intrebarile, opiniile si experientele prin care ati trecut.

1.
Cancerul la copii si adolescenti
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod