Ce jucam?

Am fost copii si ne-am jucat, am crescut si am abandonat acele jocuri, acum suntem parinti si fata in fata cu copilul nostrum ne intrebam: "Ce sa jucam impreuna? Oare jocurile de odinioara sunt demodate? Ni le mai amintim? Copiii de astazi le cunosc, ar vrea sa le joace? Cum sunt jocurile copiilor de astazi fata de cele de cand eram noi mici?"

Este adevarat ca intr-un sfert de secol s-au schimbat multe. Au aparut jocuri TV, jocuri pe calculator, alte feluri de jucarii, alte forme de distractie. Copiii se joaca la calculator, exista CD-uri cu jocuri, site-uri cu jocuri, noi carti de joc cu personaje din noile desene animate, jocuri in retea in care copiii si adolescentii se joaca impreuna fara sa se vada, fara sa se cunoasca...


“Tara, tara vrem ostasi”, “Statuile” sau “Elasticul” nu se puteau juca asa. Era nevoie ca cei mici sa se intalneasca, sa se ia de mana, sa-si vorbeasca, sa-si dispute diferite lucruri, sa se imparta in echipe, sa faca miscare…


Daca numim “virtuale” jocurile pe calculator, cele pe care le jucam cand eram mici erau cat se poate de “reale”.  Multi parinti isi pun intrebarea daca aceste jocuri pe calculator sunt folositoare sau daunatoare si daca lipsa jocurilor in aer liber afecteaza copiii si cum anume.

Incercam astfel sa raspundem la cateva intrebari:


• Au copiii nevoie de jocuri in aer liber? De jocuri in care sa se intalneasca in mod real si sa se joace unii cu altii?
• Ce avantaje prezinta jocurile pe calculator si de ce au luat atata amploare in detrimental celorlalte?
• Cum reusim sa-i invatam pe copii si alte jocuri decat cele care sunt acum “la moda”?


Sigur ca ideala ar fi o imbinare a celor doua tipuri de jocuri reale si virtuale doar ca acest lucru este dificil de pus in practica. Copiii stau din ce in ce mai mult timp in casa, la televizor si calculator, parintii nu au timp sa iasa cu ei, copiii nu se mai intalnesc unii cu altii afara si ca atare nu au sufficient timp pentru a invata jocuri, a prinde gustul lor.

In plus tentatia computerului care ii asteapta in camera este mare si decat sa alergi, e mai simplu sa misti doar mouse-ul.


Partea nociva este absenta contactului cu ceilalti copii, o oarecare “salbaticire” in sensul in care copiii nu invata sa negocieze, sa-si dispute diferite lucruri, sa ceara, sa accepte, sa se impace, sa se bucure de victoria in joc sau sa se ambitioneze dupa un esec.


Jocurile sunt de fapt reproducerea la scara mica a vietii sociale si profesionale. In ele radem, plangem, ne lupta, invatam, profitam de ce stim, incercam sa ne folosim toate resursele de care dispunem: inteligenta, abilitatea, forta fizica, rezistenta, indemanarea, umorul, istetimea, expresivitatea.

In jocurile pe calculator, copiii nu-si pot dezvolta aceste capacitati. Din ce in ce mai multi nu stiu sa sara coarda, alearga cu multa stangacie sau chiar nu vad rostul de a alerga, a sari, placerea efortului fizic. Statul in casa, in fata calculatorului sau televizorului ne priveaza de bucuria de a descoperi lumea de afara si de a descoperi alti oameni.


Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod