Cand copiii au alta parere...

Intrebari mai dificile sau mai usoare pentru fiecare parinte. Unii dintre parinti s-au gandit la toate acestea. Altii vor face asa cum au facut si parintii lor, invers decat au facut parintii lor, se vor gandi pana atunci sau vor cere ajutor. Intr-adevar, modelul propriilor parinti este important si multi oameni il urmeaza fara sa reflecteze foarte mult. Parintii lor le-au pus anumite limite si asa vor face si ei cu copiii lor. Altii se declara nemultumiti de viata dusa in copilarie si promit mai multa libertate pentru copiii lor, dreptul la propria parere, alegerea unei scoli sau a unei meserii in functie de dorinta copilului.

Pe de o parte ne gandim care este varsta la care putem vorbi despre o parere a copilului. Gasim parinti care sustin ca la 1 an copilul are deja o parere, vrea sa se imbrace cu o anumita rochita si nu cu cea aleasa de mama.

Altii cred ca o parerea este dependenta de o judecata, de un rationament si asteapta varsta de 4-5 ani pentru a putea vorbi despre parerile copilului. Intr-adevar, sunt parinti care cer parerea copilului si nu doar cand este vorba de a alege intre doua prajituri, ci chiar in chestiuni mai serioase cum ar fi mobilierul camerei copilului, vacante, petrecerea timpului liber.

Unii dintre noi isi amintesc cum gandeau in copilarie, ce idei avea sau ce pareri, daca le impartaseau celorlalti, daca se luptau pentru ele, daca erau ascultati sau nici macar nu erau bagati in seama. Aceste amintiri ne dovedesc ca si micutii nostri la fel ca toti copiii au pareri proprii chiar daca ele nu sunt bine argumentate sau nu sunt logice privind din pnctul de vedere al adultilor. La fel de bine ne putem aminti ce se intampla atunci cand parerile noastre erau diferite de cele ale adultilor.

O tanara povestea cat de mult s-a luptat in clasa a 4-a sa-i dovedeasca tatalui ei ca rezolvarea ei este corecta la o problema de matematica. Tatal avea o alta parerea si controversa a adurat mult astfel incat ea a fost nevoita sa-si adune toate fortele ca sa reziste. Avea dreptate si  a reusit sa-si convinga tatal de asta. De atunci admiratia ei pentru el a crescut. S-a simti brusc mult mai mare la cei 10 ani pe care ii avea, a simtit ca are ceva de spus, ca gandeste singura, ca este in rand cu cei mari.

Aceasta scurta povestioara ne ridica problema reactiei pe care o avem atunci cand copiii sau adolescentii au alta parere. Voi ce faceti? Cum simtiti aceasta "coonfruntare"? Capata ea aspectul unei lupte pentru putere ? Sau va puteti privi copiii ca pe niste egali care au o alta opinie ?

Psiholog Anca Pietraru

Ii puteti adresa intrebari autorului AICI