Majoritatea psiho-sociologilor au ajuns la concluzia ca este mai indicata pentru copil o familie monoparentala, decat una bantuita de certuri si de probleme. De aceea, daca in trecut se credea ca este mai bine pentru copil ca familiile care au casatorii nefericite sa ramana impreuna de dragul copiilor, in prezent multi cred ca este mai bine pentru copii daca parintii se despart, in loc sa-i supuna unui permanent conflict in familie.
Problema care apare insa in familiile monoparentale este faptul ca ele se confrunta cu dificultati economice si sociale mai mari decat familiile complete. De aceea trebuie insistat pe aceste aspecte. Copilul nu trebuie sa resimta aceste lucruri. Chiar daca el ramane doar cu un parinte, contactele sociale cu alte familii nu trebuie sa lipseasca.
Un alt lucru important ce are loc atunci cand mamele raman parinti singuri este extinderea rolurilor. Totodata mamele singure manifesta anumite schimbari in relatia cu micutul, schimbari care ar trebui evitate. Astfel mamele divortate isi schimba maniera in care relationeaza cu copilul, ceea ce voaleaza barierele intre rolurile de parinte si copil.
Mama obisnuieste sa-i faca confidente copilului, sa-i marturiseasca sentimentele, ceea ce ii consolideaza copilului rolul de confident. Astfel, treptat si subtil, mama ii atribuie copilului rolul de partener, de suport emotional, substitutiv al parintelui absent; copilul este fortat sa se maturizeze mult mai repede, ceea ce poate avea consecinte negative.
In concluzie, daca intr-o familie monoparentala mama-copil se asigura functia materiala, nu este neglijata functia de socializare, iar relatia cu copilul este una adecvata, exista premise ale unei dezvoltari normale si armonioase a copilului.
Un copil de trei ani nu va intelege ce este un "divort" si cu atat mai mult motivele pentru care parintii s-au separat. Cu timpul, cand va creste si va pune intrebari, trebuie explicat pe intelesul lui neintelegerea dintre parinti. Nu am fost niciodata de acord cu acele mame care, dorind sa protejeze la maxim copilul (si nu se recomanda o astfel de protectie exagerata), si-au luat asupra lor totul, evitand sa vorbesca despre tata, de problemele avute cu el. Astfel s-a ajuns in situatia in care copilul ridica "o statuie" tatalui si chiar incepe sa-si condamne mama ca s-au despartit. Iar tatii continua o relatie de vizitare, de cele mai multe ori ajungand sa vorbeasca urat si sa o invinovateasca pe mama.
Ideea de a-l sti la serviciu pe tata, cand de fapt el nu mai vine zilnic pentru ca s-a mutat, este o solutie provizorie. Depinde si de relatia mamei cu tatal, dar si de cat de mult acesta doreste sa o ajute. Ar fi recomandat sa vina la copil inainte de culcare, sa mareasca treptat perioada de lipsa si sa se fixeze zile clare pe care copilul sa le cunoasca si sa nu mai puna apoi intrebari.
Din pacate pentru copil, la varsta de 3-4 ani se cristalizeaza sentimentele, iar constanta relatiilor familiale si a atitudinilor, cu frecventa si calitatea lor, contribuie la acest proces. Atasamentele afective ale copilului mic se transforma in relatii afective stabile, consistente si de durata. Inter-relatiile din triunghiul mama-copil-tata plamaduiesc matritele afectivitatii pentru o viata. Conteaza si sexul copilului, acum este varsta cand incep sa constate diferentele de sex; copiii care isi iubesc parintii le descopera atat calitatile, cat si defectele. Fetita se va identifica cu mama si baiatului cu tata. Este varsta aparitiei complexelor "oedipiene" sau "electra". In lipsa tatalui exista riscul unei fixatii afective fata de mama care poate sa intarzie sau sa perturbe procesul normal, de mai tarziu al intemeierii propriei familii.
© Copyright:
Copilul afectat de divortul parintilor
Familia bazata pe un singur parinte a fost mult timp stigmatizata si functionalitatea acestui tip de familie era pusa sub semnul intrebarii. In societatea moderna a disparut conceptia potrivit careia este dezavantajos pentru copil sa fie crescut doar de mama sau doar de tata.
Comentarii (16)
Este foarte greu pentru un copil sa faca fata divortului parintilor ! Cu cat copilul este mai mare cu atat acesta constientizeaza mai mult toata situatia.. Si ii este foarte greu. Spun asta din propria experienta. Am aproape 17 ani, am parintii despartiti de aprox 8 ani. Desi stau cu mam si este recasatorita, imi este extrem de greu, chiar daca stiu cu ce au gresit amandoi, chiar daca stiu ca nu mai e cale de impacare. Imi lipseste tatal enorm. Chiar daca am suferit cat erau impreuna datorita certurilor..nici acum nu-mi e bine:)
copii au cel mai mult de suferit intr-o relatie care nu merge.parintele care ramine cu copii trebuie sa se implice cu mare grija si responsabilitate in viata copiilor.
Copii din familii destramate nu se maturizeaza niciodata si ramin f vulnerabili toata viata facind f multe greseli in dorinta de a gasi enorm de multa afectiune si siguranta sau au comportament scindat instabil ca adulti. Ramin cu mari probleme emotionale si pot deveni usor dependenti afectiv de parteneri.plus probleme de cautare a propriei identitati si indiferent cit sunt de inteligenti sau instruiti se descurca f greu in relationarea umana de cuplu. din pacate pt ei "mutatia afectiva s-a produs"si ca sa poata trai bine trebuie sa se accepte ca fiind diferiti de ceilalti si sa se consoleze cu gindul ca nu-s singurii si mai bine sa traiasca cum sunt cu bune cu rele si sa nu incerce sa repare ceea ce e ireversibil.Singurul lucru care ii poate ajuta e dragostea neconditionata linga un om f echilibrat si cu un suflet f bun.
Niciodata nu am inteles adultii care vor sa se desparta. Si eu am parintii despartiti si simt de foarte multe ori dorinta (mai ales de sarbatori) de asta impreuna cu ei. Sunt in custodia mamei mele cu care ma inteleg foarte, foarte bine. Anul trecut a fost groaznic deoarece m-am certat cu tatal meu si acest an am de luat o decizie foarte grea. Va multumesc ca m-ati ascultat. M-am mai descarcat. Cu stima, Tanasa Isabela!
Am divortat acum 6 ani si am doua fetite, de 8 si respectiv 10 ani. Mi-am refacut viata acum trei ani, alaturi de cel mai minunat om din lume. Si el este divortat si are doua fete care locuiesc cu mama lor. Actualul meu sot se comporta cu fetele mele de parca ar fi ale lui, iar fata de mine foarte grijuliu si tandru. Fetitele mele au o relatie buna cu tatal lor si-mi spun ca-l iubesc, dar vad diferenta intre comportamentul lui si cel al actualului meu sot si cred ca mai devreme sau mai tarziu ii vor spune care este diferenta intre el si "tatal vitreg". Fetitele mele au tot ce-si doresc. Chiar daca parintii lor sunt despartiti, zilnic le oferim, atat eu cat si actualul meu sot, tot ce poate fi necesar unui copil, afectiune, comunicare si multa, multa rabdare. Sunt sigura ca si ele ca multi alti copii, cand vor fi mari, vor gandi ca tata nu e cel care-ti da viata, ci acela care te creste. Cu fostul meu sot ele nici nu mai tin minte de cand nu s-a mai jucat cu ele sau de cand nu le-a mai mangaiat. In schimb au multe iesiri in parc cu tatal lor vitreg, "razboaie" cu batalii cu perne, iesiri in oras, serbari impreuna, etc. Sunt fericita pentru viata mea de acum si-i multumesc lui Dumnezeu ca nu ne-a lasat sa traim o viata alaturi de un om violent, plin de vicii si iresponsabil. Suntem fericite si putem sa ne gandim... mai bine mai tarziu decat niciodata.
mama si tata au divotat acu 1 an si eu si sora mea mai mare am decis sa ramanem cu mama noi am aceptat sa vina sa ne vada zi de zi si acum tata a vrut sa se recasatoreasca cu mama
Am un baietel de 3 ani care este foarte afectat de divortul nostru.nu vrea sa accepte plecarea tatalui de linga el.Desi am divortat de 1 an in fiacare seara il striga sa vina ,la el.Tatal lui a plecat in Franta si s-a casatorit.Vine o data pe luna .Dupa ce pleaca i,plinge si-l striga ore in sir,am incercat sa-i explic dar e in zadar nu vrea sa inteleaga.In timp ce se joaca spune ca vine Tati si numai pleaca niciodata.Chiar nu stiu ce sa-i spun.Tatal sau a refuzat sa discute cu el cind pleca ii spunu tot felul de prostii de genul eu ma duc sa-mi calc camasa sau plec sa ma barbieresc,iar baietelul meu a gasit un aparat de ras pe care il tine sa-il dea tatalui ca sa nu mai plece.na este chiar asa de simplu sa vezi copilul suferind.pe el l-a intrebat cineva ce isi doreste?
parintii mei sunt divortati de 2 ani...am ales sa stau cu mama pt k cu ea m-am inteles cel mai bine...tata era prea violent..m-a batut de la 2 ani.si asa am ales sa stau cu mama...dupa divort am fost mai libertina..ieseam si intrat la ce ora vroiam in casa..am intrat intr-un anturaj din care foarte greu am reusit sa scap(tot cu ajutorul mamei)si mama s-a schimbat foarte mult..dar...poate din cauza mea...cand ne certam...imi spune mereu k sunt k tata...asa si este..am obiceiurile lui si nu vreau asta...as vrea sa ma schimb..dar in acelasi timp as vrea sa se schimbe si ea...vreau sa fim prietene k inainte..e foarte greu sa ai parintii divortati...am 18 ani si inca mai sufar...
sunt foarte trista din cauza fratiorului meu.cu 7 ani in urma parintii mei au divortat si am ramas doar cu mama.eu sunt mai descurcareata in aceste momente dar fratelui meu ii este foarte greu ii duce dorul lui tata,vrea sai fie mereu alaturi.dar asta e imposibil pt ca eu om cu inima rece.mereu se foloseste de el.comportamentul tatalui nostru la facut mai rau,mai nervos mereu tipa la oti daca ceva nui place sau kiar ridica mina la cei mai in virsta,asa facea si tata.cel mai mult ma durut pe mine cind a spus ca nu vrea sai fiu sora.e foarte dureros sal vad asa suferind.as vrea sa fiu eu in lokul lui sa nu mai sufere atit.stiti in ultimul timp si mama sa schimbat.mereu e inervata,tipa.de mult nu nea zimbit,nu vorbim pe teme mai intime cum o faceam inainte.nu stiu de ce toate astea se intimpla suntem niste copii foarte ascultatori.dar sa speram ca totul va fi bine.pa
este spre binele copilului sa nu-i vorbesti despre caracterul tatalui lasandu-l pe el sa-l cunoasca si poate sa faca aceleasi greseli pe care le-a facut si mama lui?Este rau sa-i spui copilului ce fel de tata are, un tata care ptr a se razbuna pe mama lui, pe langa injuriile aduse ii spune in fata copilului ca el nu-i este tatal si ca doar a acceptat sa-l creasca chiar daca stia ca mama lui l-a facut cu un alt barbat; ca acelasi tata isi cere dreptul de a-si vizita copilul, dar nu respecta programul de vizitare propus chiar de el. este bine ptr copil sa aiba relatii paterne cu un astfel de tata? gresesc eu stiind ca singurul si adevaratul tata este el, daca nu spun cuvinte frumoase despre tatal sau? sa pastrez ceea ce stiu despre caracterul lui infect pentru mine sau sa-i impartasesc si copilului din ceea ce stiu. Poate nu in cuvinte extrem de urate dar adevarul doare oricat de mult as incerca sa-i dau o alta culoare. Adevarul doare si cand imi amintesc cum stateam ghemuita la podea cand tatal sau imi tragea pumni si picioare iar copilul tinandu-ma de gat il implora sa nu mai ma bata.
lupta pentru copii tai. eu mi-an crescut copilul singura , am plecat dupa 17 ani de casnicie cu un copil de mina , cu un salariu de mizerie am luptat si lupt in continuare fara nimic ,dar astazi sunt mindra de copilul meu de mine, doresc ca toata lumea sa aiba un copil ca al meu , este prietenul meu iar el mia dat puterea sa lupt cand il vad am mai multa putere trebuie sa lupt pt. el eu i-am dat viata . nu te supara pe mine , dar merita sa lupti pt. copii tai. cu stima ioana
Am divortat in luna martie de fostul meu sot cu care am doua fete de 3 respectiv 6 ani.Deoarece posibilitatile mele financiare nu sunt din cele mai bune (el m-a alungat din casa si am plecat doar cu o geanta de haine)am hotarat de comun acord cu fostul sot ca fetele sa ramana la el cu promisiunea din partea lui ca voi fi permanent in viata fetelor fara ca el sa-mi impuna nici o restrictie vis-a-vis de vizitarea copiilor.La doua luni dupa divort a inceput sa ma lase din ce in ce mai putin sa-mi vad fetele iar acum ma ameninta ca nu le voi mai vedea decat o data pe an.Acum sunt nevoita sa deschid actiune in tribunal pentru stabilirea unui program de vizitare astfel incat el sa nu-mi mai poata interzice vizitarea fetelor.In acest timp el duce o campanie de denigrare a mea in fata fetelor pentru a le indeparta pe acestea de mine chiar daca ele sunt foarte atasate de mine. As dori sa stiu daca el se va putea opune programului de vizionare stabilit de tribunal cu care el spune ca oricum nu va fi de acord.
Buna! Am 34 de ani, sunt divortata de 6 luni, am un baietel de 6 ani impliniti pe 3 mai 2006.Traiesc o mare dezamagire vis-a-vis de comportamentul fostului meu sot acum recasatorit si cu un copil pe drum...De ziua fiului lui n-a binevoit nici macar sa-i spuna "La multi ani"... Cum pot sterge eu lacrima din ochii copilului meu si sa-i spun ca tatalui lui nici nu-i pasa de el...Nu a mai venit sa-l vada de anul trecut din mai cand a fost ziua lui.Acum copilul se asteapta sa-l vada macar de ziua lui... Nu am curajul sa-i spun ca nu va mai veni niciodata, desi stiu sigur ca asa va fi. Cum pot eu sa umplu golul din sufletul lui fara sa-l fac sa sufere...
Cum poti sa-ti protejezi copilul daca atunci cand pleaca la tata i se spun cele mai josnice lucruri despre mama?Ce poti sa faci tu daca "tata" numai asta stie:sa vorbeasca tot cei mai rau despre mama iar tu trebuie sa-i acorzi cat mai multe vizite ca "asa spune legea"?Cat de mult sufera acesti copii datorita vizitelor prea dese la "tata si bunica"care nu vor altceva decat sa se razbune pe mama ca i-a parasit si n-a mai vrut sa suporte calvarul prin care a trecut,nici nu aveti idee!Tata spune ceva iar copii vad altceva,e atat de dureros pentru copii!
SUnt absolut de acord cu faptul ca uneori divortul este o alegere buna, chiar si pentru copil. Am o alta parere legata de ceea ce urmeaza sa ii spunem copilului. Este foarte necesar sa ii vorbim despre separare, neamestecand relatia de cuplu cu cea parentala, ca de ex: "eu si SOTUL meu am hotarat ca este mai bine sa traim in case diferite, sunt motive care tin de noi... Tatal tau va veni sa te vada, noi te iubim, etc." Adevarul acesta este - relatia de cuplu (sot - sotie), dar cea parentala (mama-tata) ramane si este bine sa fie una buna, cu respect reciproc si indreptata aspra nevoilor si dezvoltarii copilului (extras din METODA ESPERE de imbunatatire a relatiilor interpesonale)
e usor atunci cand lipsa tatalui poate fi compensata cu un echilibru care se creaza intre mama si copil , dar acesta uneori este subred si de cele mai multe ori influentat de latura materiala.Cum poti sa mentii acel echilibru ? Cum poti sa nu devii recalcitrant sau uneori furios cand trebuie sa imparti saracia ta iar tatal propriului tau copil iti da doar 150 lei?
Posteaza comentariu