Nodulii la sân: 5 explicaţii

Facebook Twitter gplus Comenteaza
Nodulii la sân: 5 explicaţii
Una din şase românce este diagnosticată cu cancer mamar de-a lungul vieţii, arată statisticile. În majoritatea cazurilor, cancerul de sân este descoperit prin observarea unui nodul, fiind de cele mai multe ori poziţionat în partea superioară a sânului, în apropierea axilei. Însa, nu orice nodul este obligatoriu canceros.

La nivelul sânului pot apărea tot felul de noduli, dintre care unii pot fi maligni, iar alţii benigni. Specialiştii susţin că în cele mai multe cazuri, nodulii sunt benigni, nereprezentând un risc de cancer mamar.

Fii atentă la fiecare schimbare de la nivelul sânilor şi consultă-ţi medicul pentru un diagnostic şi tratament corect!

1. Nodul moale la pipăit

În cazul în care detectezi în timpul autopalpării un nodul moale, cu o formă circulară care devine mobil când este atins, poate fi vorba de un chist sau de un săculeţ umplut cu lichid. Acesta este provocat de modificările hormonale.

Chisturile sunt noduli benigni şi reprezintă cea mai frecventă cauză a nodulilor mamari. Au formă rotundă şi prezintă mobilitate faţă de ţesuturile care le înconjoară. Această caracteristică îi deosebeşte de nodulii maligni. Consultă-ţi medicul pentru a stabili exact cauza nodulului şi pentru a primi un tratament adecvat.

2. Nodul dur la pipăit

Tare la pipăit, bine definit, cu mobilitate şi nedureros la atingere sunt simptome care pot anunţa apariţia fibroadenomului. Fibroadenomul mamar este o tumoră benignă şi este una dintre cele mai frecvente tumori benigne ale sânului. Cauzele sunt date de modificările hormonale. Mergi la medic pentru mai multe analize şi pentru un tratament corespunzător.

3. Scurgeri mamelonare

Ai observat nişte scurgeri lăptoase la nivelul mameloanelor? Cauzele pot fi date de anumite modificări la nivelul glandei pituitare sau tiroide, cât şi de sarcină sau contraceptive. Medicul va putea stabili diagnosticul exact şi metoda de tratament.

4. Masă cu o consistenţă moale

Dacă apare, la unul sau la ambii sâni, însoţită de durere sau sensibilitate înainte de începerea ciclului menstrual poate fi cauzată de schimbările fibrochistice. Acestea apar din cauza fluctuaţiilor nivelului de estrogen sau progesteron. Consultă-ţi medicul pentru sfaturi specializate.

5. Masă cu o consistenţă dură

În cazul în care ai depistat o masă de consistenţă dura, cu margini neregulate care, atinsă, nu este mobilă, consultă imediat un medic pentru efectuarea unei mamografii. Poate fi o tumoare canceroasă.

Autopalparea, un ajutor important în depistarea cancerului

 
Autopalparea lunară a sânilor cât şi controlul ginecologic anual reprezintă cele mai eficiente metode de depistare a cancerului mamar. La cea mai mică suspiciune pe care o ai, nu ezita să consulţi un medic specialist. Cum se face corect autopalparea?
  • La scurt timp după menstruaţie;
  • În faţa oglinzii, de obicei după duş, dezbrăcată până la brâu (fapt ce ajută observarea eventualelor modificări de formă, vascularizaţie, volum, a eventualelor retracţii mamelonare, asimetrii, modificări tegumentare, a nodulilor superficiali care "bombează" uneori sub piele, precum şi a oricăror anomalii instalate de la o luna la alta);
  • Cu palma cu degetele reunite, cu mâna relaxată (fapt ce creşte sensibilitatea tactilă a degetelor), cu blândeţe, evitând gesturile traumatizante;
  • Sânul se palpează şi se inspectează bilateral de la stern până la marginea laterală a toracelui şi de la limita lui superioară până la şanţul submamar, iar areola mamară şi mamelonul se examinează separat, cu mare atenţie;
  • La sfârşitul examinării se exercită o uşoară presiune digitală atraumatică asupra mamelonului şi a areolei, fapt ce permite exprimarea unei eventuale secreţii mamelonare (întotdeauna patologică în afară perioadei de lactaţie);
  • Palparea sânilor trebuie completată în mod sistematic cu palparea regiunilor axilare (zonă numită în mod popular "sub-braţ") pentru depistarea unor eventuali ganglioni limfatici palpabili (sânul drenează limfatic la nivel axilar). Palparea axilei este necesară şi datorită faptului că, de multe ori, glanda mamară prezintă o prelungire axilară anatomică (fiziologică);
  • Orice anomalie sesizată cu ocazia acestor autoexaminari lunare trebuie să aducă de urgenţă pacienta în faţa medicului specialist.
 

Comentarii (38)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • maricica cucu pe 11 Mar 2014, 08:32
    noduli mamari

    mea esi la peptu stang o unflatura lana sfarc din octonbrie acum cateva zile am facut o coarja ca la o buba acum o zi mi sa rupt coarja si mea curs sange dar am o gaurica cat un sanbure de mar mie frica nustiu ce sa fac nam nici bani de control o fi cancer va rag sami raspundeti va multumesc

    1
    0

  • Cojocaru Alina pe 23 Feb 2014, 16:49
    fibroadenom mamar

    As vrea si eu sa stiu daca pot face epilare prin IPL zona axilei in cazul unui fibroadenom mamar! Va rog,daca stie cineva,astept un raspuns!Multumesc!

    1
    0

  • maria46 pe 23 Feb 2014, 16:18
    Am un nodul sub sinu drept

    Am 46 de ani sunt la menopauza de un an ,si de citeva zile am descoperit un nodul cam de doi centimetri sub sinu sting .Mentionez ca in ziua cind lam descoperit imi iesise sirma din sutien si toata ziua ma jenat,practic seara am descoperit nodulu.Imi este foarte frica de ce poate fi mai rau,imi este si frica,ca acel nodul a fost de mai mult timp acolo. Oare poate sa fie cancer,sunt in germania la munca,aici nici nu pot merge la medic ca este f scump,si pina merg acasa in ro mai sunt inca doua luni,a mai patit careva din voi sa va jeneze sirma sutienului si sa se formeze in acel loc un nodul ?

    1
    0

  • daniela ionescu pe 6 Feb 2014, 22:34
    efecte mastidynon?

    am urmat un tratament cu Mastodyno timp de 6 luni pt fibroza chistica mamara. Dupa terminarea lui ciclul a venit f. putin (urme) iar in continuare lipsa de 30 zile. O fi dereglare data de el? Poate imi spune cineva care stie..... Astept!!! Multumesc.

    3
    0

  • szabo melinda pe 29 Ian 2014, 17:08
    noduluuri la ambii sani

    buna sant melinda in urma cu doua luni mi sa depistat noduluri la ambii sani mi sa spus ca sunt capsulate si ca nu are rost sa fac biopsia pentru ca pot face mai mult rau mi sa mai spus ca poate fi din cauza alaptatului in urma cu trei ani .am doar o intrebare daca as ramana insarcinata sar agrava sau mar ajuta sa scap de ele multumesc.

    0
    1

  • dia pe 29 Ian 2014, 14:28
    dureri

    buna ma numesc diana si am o problema,de o saptamana am o durere in partea stanga a sanului de la subtiori catre san.mam palpat si nu am ganglioni dar am niste dureri insuportabile e posibil sa fi de la antiperspirant? sau trebuie sa merg mai departe ?

    3
    2

  • anca pe 25 Oct 2013, 23:33
    noduli la san

    buna ziua eu am avut noduli la san ce au avut 4 cm si respectiv 2cm sa stiti ca eu una m-am operat si sunt bine ca sa nu mai apara acesti noduli medicul mi-a recomandat FEMICUR .Totul este hormonal si mi-a recomandat sa fac un bebe ca sa nu apara mai tarziu complicatii s-au chiar cancerul .Un copil te ajuta mult hormonal eu va dau un sfat decat sa puneti intrebari aici mai bine mergeti la un medic si el va ajuta in toate probleme pe care le aveti si renuntati la contraceptive nu sunt bune mai ales atunci cand stii ca ai noduli va pup si santate multa !

    11
    9

  • stoleru carmen oana pe 23 Sep 2013, 20:16
    LACTATIE

    buna ziua cine ma poate informa daca pot folosi ceai pt lactatie daca am avut cancer la san? multumesc.astept un raspuns cat mai urgent!

    0
    3

  • ely pe 22 Sep 2013, 09:09
    asi dori o informatie

    de ceva vreme ami apare ceva nodul dureros sub brat are aparenta unui furuncul dar totusi nui furuncul ca nu coace si nu face puroi exterior dareste foarte dureros sub tot bratul prima data mia aparut sub bratul drept a trecut si laputin timp a aparut sub bratul sting ce poate sa fie?va rog mult sami raspundeti.

    0
    7

  • ely pe 22 Sep 2013, 09:07
    asi dori o informatie

    de ceva vreme ami apare ceva nodul dureros sub brat are aparenta unui furuncul dar totusi nui furuncul ca nu coace si nu face puroi exterior dareste foarte dureros sub tot bratul prima data mia aparut sub bratul drept a trecut si laputin timp a aparut sub bratul sting ce poate sa fie?va rog mult sami raspundeti.

    12
    4

  • anamaria zanfir pe 26 Aug 2013, 14:41
    nodul la san

    Buna.am21 ani,iar acum vreo 10 luni am descoperit un nodul la sanul stang in partea santului submamar,cu dimensiunea de 14mm.am mers la medic,am facut ecografii am urmat tratament cu Mastodynon,Progestogel si Ketoprofen(6 luni).Apoi a trebuit sa merg din nou la control,am mers,dar nicio modificare.....tin sa specific ca este dureros la palpare si nu numai ,inteapa.eu as vrea sa ma operez dar la mine in judet (Br)nu sunt specialisti in acest cazunde sa ma duc??? ce sa fac??? multumesc mult.

    9
    3

  • isabela pe 18 Aug 2013, 01:10
    as dori un raspuns

    buna , ma numesc isabela am 20 de ani si am o durere la ambii sani de vreo 3 saptamani, am avut menstruatie neregulata si am facut tratament, in timpul tratamentului (3 luni) am avut menstruatie normala, dupa ce am terminat tratamentul mia intarziat menstruatia circa 10 zile , nu am avut nici o durere la nivelul sanilor dupa ce mi sa terminat menstruatia au inceput sa mi se umfle sanii si sa am dureri mari, nu pot sa stau fara sutien si la contact sexual am dureri in interiorul vaginului, cateodata am greturi, sar putea sa fiu insarcinata? chear daca am avut menstruatie normala? sau care e cauza durerii sanilor, si la palpare simt la ambii sani noduli chear in spatele sanului. va rog un raspuns va multumesc!

    16
    3

  • Mira pe 12 Aug 2013, 16:21
    dureri sani

    Daca aveti dureri la sani nu mai stati. durerea exista tocmai ca sa anunte ceva in neregula in organism... de obicei nu e decat ceva pasager, da rpot fi dereglari hormonale care se pot transforma in altceva. am o prietena care a patit-o si a trecut prin multe. a mers pana la urma la Donna Medical Center si e ok acum. mergeti la medic imediat ce organismul va anunta ca ceva e nu e in regula ... nu neglijati semnalele

    7
    1

  • milla pe 19 Iul 2013, 12:27
    dureri

    buna, am 18 ani. cu 10 zile in urma am inceput sa am dureri la sinul sting, apoi peste citeva zile a inceput sa ma doara si sinul drept. durerile nu sunt periodice, sunt temporare, dar puternice ( am impresia ca ma taie inauntru) , am palpat sinii si parca sunt un pic de nodule. dar poate si inima sa dea ceva complicatii? dati-mi va rog un sfat

    1
    3

  • cristina pe 7 Iun 2013, 15:38
    noduli

    buna ziua.in urma cu 3 ani ma dureau sanii si nu intelegeam de ce!palpandumi sanii am simtit mici galme unele ereau dureroase altele nu,am observat ca inainte de menstruatie ma dor sanii foarte tare si noduli la fel,in timpul menstruatiei nu ma dur,dupa ce imi trece reapare durere...am facut un control si nu se vedeau la eco,se simteau in schimb,si mi sa dat un raspuns care a lasat mult de dorit(ca imi trebuie "barbat").ce imi puteri sp?

    13
    11

  • florry pe 16 Nov 2012, 15:27
    operatie la san

    Buna. sunt Flori si am 21 de ani..la sf lunii asta ma voi opera la ambii sani de fibroadenoame mamare..operatia se face la Institutul Oncologic din Bucuresti...as vrea sa stiu ce analize se fac inainte de operatie si cam la cate zile trebuie sa ma duc la pansat..ma poate ajuta cineva cu niste raspunsuri?

    27
    8

  • alexandra pe 28 Oct 2012, 19:50
    nodul la sanul stang

    buna ma numesc alexandra si am 22ani,am o fetita de 4 ani si am un nodul foarte dur la pipait deasupra sanului stang.cum trebuie sa procedez?va multumesc pt intelegere.

    40
    10

  • iulia pe 21 Oct 2012, 13:56
    poate fi durerea la san un semn de cancer?

    Buna.. ma numesc Iulia si am 23 de ani.. in urma cu 3 ani am avut niste dureri cumplite la sanul stang.. am fost la un doctor in Cluj.. foarte bun,...si mi s-a spus ca e doar o deformare mamara.. si e normal sa am dureri.. dar o sa-mi dispara dupa ce voi face primul copil.. dar sa-mi fac totusi cate un control o data la 6 luni.. durerile au disparut intre timp.. nu mai avem nici o durere sau ceva nodul care sa ma doara.... fiind plecata din tara.. nu mi-am mai facut nici macar un control de atunci.. dar in urma cu vreo 3 luni.. durerile au reaparut.. mult mai dureroase. Cand sunt asezata pe spate.. simt la sanul stang in partea dreapta un dul foarte tare cu forma de nuca.. e mobil.. pentru ca in momentul in care ma ridic nu il mai gasesc in pozitia aia... peste cateva zile am programare la doctor specialist.. sincer mi-e foarte frica de ce as putea avea.. nici nu vreau sa ma gandesc la ceva rau.. pentru ca am inteles ca in astfel de boli.. conteaza foarte mult sa fi optimist ! multa sanatate va doresc.. ca e mai buna decat toate !

    27
    7

  • gabi pe 16 Oct 2012, 22:18
    noduli la san

    buna ma numesc gaby am 32 de ani si am noduli la ambele sani care sint dureroase si imi sint unflate amandoi ce pot sa fac oare am cancer la ambele sani .mentionez ca m afost la doctor am primit tratament dar tot ma doare .astept raspuns multumesc

    19
    6

  • damiann pe 9 Oct 2012, 00:41
    nodul la sanul drept

    fetitei mele de 13 ani.. i a aparut un nodul la sanul drept tare la pipait .ce sfat imi puteti da?

    25
    5

  • anna pe 1 Oct 2012, 17:57
    fibroadenom san fara operatie

    NU APELATI LA CHIRURGIE !! buna ! ma numesc ana si am 28 de ani si de 7 ani un un nodul (fibroadenom) la sanul stang mobil, bine capsulat si cu aceeasi dimensiune de la un an la altul. in aceasta vara mi'am propus sa il scot prin operatie pt ca a inceput sa ma doara f tare si mi'am zis ca daca nu a trecut in 7 ani nu va mai trece de acum inainte...asa ca am avut o consultatie inainte de operatie cu doamna doctor chirurg si ea m'a sfatuit sa nu traumatizez sanul ca ca nodulii apar si dispar si sunt multe fete care s'au operat chiar si de 2 ori dintr'un simplu capriciu. asa ca mi'a prescris un tratament timp de 3 luni: -pastile MASTODYNON ( 2 pe zi dimineata si seara ) si masaj cu gel PROGESTOGEL cu care se maseaza sanul seara inainte de somn. am luat deci 3 cutii de pastile si 3 cutii cu progestogel. -eram f sceptica pt ca mai facusem tratament si nu au dat rezultate insa astazi...dupa 2 luni de tratament am constatat ca nodulul meu s'a micsorat f tare , abia il mai simt cand palpez si mai am o luna din tratament. -asadar am inteles ca un tratament medicamentos urmat cu strictete ( caci nu am ratat nici o pastila si am incercat sa le iau cam la aceleasi ore ) da rezultate ...pentru ca si alti medici mi'au mai recomandat progestogel dar nimeni pana acum nu mi'a zis ca trebuie urmat un tratament timp de 3 luni si nu o luna sau 2 saptamani. sper sa ajute pe cineva povestea mea....daca aveti noduli de tip fibroadenom incercati acest tratament si consultati inainte un medic bineinteles, pt ca acest tip de tratament NU SE FOLOSESTE DACA ESTE CANCER!

    22
    5

  • gabriela pe 29 Aug 2012, 02:28
    nodul subt bratul drept

    buna ma numesc GABRIELA si sunt din TM,as vrea sa aflu si eu un rasp am nascut acum 15 ani si 2 luni un baietel si am fc ganglion subt brat drept si mi-a sa fc ca un al 3 a san si curgea lapte si pe acolo si pe la sani si dr mi-au intrerupt alaptarea deoarece puteam infecta si nou nascutul,intreb mea este:mai pot avea copii ca m-am hotarat sa mai fc unul la anul ,oare mai pot si daca da care ar fi riscurile ,as putea sa mai fc iara un al 3lea san sa curga laptele sau nu??? am uitat sa specific astea le-am fc din cauza furiei laptelui,aspt rasp pe mail meu dak se poate va rog mult,cu respect GABRIELA.M

    3
    0

  • Cristina pe 25 Iul 2012, 14:18
    Ramona

    Buna! Am 22 de ani si am avut un nodul de peste 4 cm la sanul stang in partea superioara pe care l-am extirpat in urma cu 2 luni. Nu am simtit nici o durere iar acum operatia arata f bn, aproape ca nu se observa si ma simt f bn.

    6
    5

  • ramona pe 19 Iul 2012, 20:32
    noduli

    buna ma numesc ramona am 18 ani si am un nodul la sanul stang intr-un an mi.a crescut de la 1 cm la 4cm ce trebuie sa fac sa nu mai creasca sau ce nu este bn sa fac cand am nodulul asta

    12
    0

  • gabriela pe 30 Iun 2012, 21:02
    nodulii la san

    Buna,Gabriela ma numescnulam 39 ani si am doi copii si pe ambii i-am alaptat,pe cel mare pana la un an si 3 luni iar pe cel mic pana la doi ani.De curand am alunecat si am cazut lovindu-ma la sanul drept...in urma acestei cazaturi e posibil sa fac vreun nodul sau ceva de genul?

    10
    0

  • elena ileana pe 23 Mar 2012, 15:51
    noduli la sani

    de vreo saptamana mia aparut la san ca niste galme cat o unghie si ma mananca de nu mai pot .si sa anvinetit acuma nu stiu de ce .poate ca mam scarpinat foarte tare sau nu stiu.va rog sa ma ajutati cu sfaturi ca nu stiu ce sa fac si de doctori mie frica

    10
    12

  • iacob alina pe 14 Feb 2012, 16:04
    noduli la san

    am noduli la ambii sani,cand am fost la control mi sa spus k sunt noduli fibrochistici,am observat ca ma deranjeaza doar in perioada ciclului si sunt foarte deranjanti dar dp mestruatie nu mai am nici o problema.uneori ma inteapa.tin sa precizez ca sanul stang imi cam da dureri de cap.

    20
    11

  • mihaela pe 13 Feb 2012, 21:53
    noduli la amandoi sanii

    am noduli la amandoi sanii de curand mia mai aparut unul care este foarte dureros ,dur si cu denivelari . am niste bilute marunte care sunt impreunate in tot sanul(la amandoi) mie frica de gandul ca ar putea fin cancer!!!! poate cineva sa ma ajute cu un sfat?

    35
    13

  • mary pe 29 Sep 2011, 21:01
    nu stiu ce sa fac

    am si eu un nodul la sanul drept.este tare si il pot misca dar nu ma doare.rareori ma inteapa.nu stiu ce sa fac imi e frica sa ma duc la doctor am numai 19 ani.ce sa fac????

    36
    8

  • Anonim pe 27 Sep 2011, 20:12
    ...

    O prietena are noduli la ambii sani, dintre care pe partea dreapta ceva grav inca nu stie daca este benign sau malign.... exista macar posibilitatea ca acesta sa fie benign? Va rog trimiteti-mi si mie o parere

    43
    6

  • lacra pe 18 Sep 2011, 02:21
    noduli la san si dureri la nivelul "gurguiului"

    buna am inceput sa iau pastile dupa am simtit un nodul la sanul stang am fost la medicul din romania ptru ca acum locuiesc in italia si mi a spus ca trece in maxim 6 luni plus mi a dat si niste pastele si un gel uite ca au trecut si cele 6 luni si nu mi a trecut nimic akum dupa aproape 1 an ma doare uneori chiar nu am putut dormi cateva zile pe partea cu problema acum ma dor gurguiele nu e de la menstruatie ...nu stiu vreau si eu un raspuns pe id meu va rog mult imime teama rau.:(

    11
    9

  • grigoras pe 8 Mar 2011, 22:45
    noduli la ambii sini

    am facut mamografia si ecografia la sini si mi-au zis ca am multi noduli benigni,nu ma dor dar sunt un pic speriata,nu zice nimeni cu ce se pot trata,sau daca se pot trata

    29
    7

  • grigoras pe 8 Mar 2011, 22:43
    noduli la ambii sini

    am facut mamografia si ecografia la sini si mi-au zis ca am multi noduli benigni,nu ma dor dar sunt un pic speriata,nu zice nimeni cu ce se pot trata,sau daca se pot trata

    23
    11

  • Florentina Avram-Ciocoiu pe 28 Ian 2011, 16:27
    cancer la sin

    Mamografia este necesara si obligatorie pt. toate femeile trecute de 40 de ani, cu toate ca aceasta boala nemiloasa ataca si virste mai tinere. Daca ai respect pt. tine si viata ta nu trebuie sa lipseasca si o cunoastere timpurie preluata printr-o documentare despre tot ce e '''rau''. Exista multa literatura care arata exact ce trebuie facut, urmat pt. a preveni aceasta boala si a supravietui. In urma cu cinci ani am fost si eu lovita de aceasta boala. Am fost operata de doua ori, o tumoare f. mica sin drept si inlaturarea ganglionilor din axila. A urmat un an greu cu 6 sedinte chimioterapie si 32 sedinte radioterapie. Am fost linistita si ingrijita de medici plus medicatia necesara pe o perioada destul de lunga. Un rol principal i-l are si hrana ; pe cit e posibil sa fie sanatoasa --BIO--cu renuntare la carnea rosie, mult peste, multe legume si fructe, sucuri naturale facute in casa, fara prajeli si dulciuri. Zaharul inlocuit cu mierea de salcim naturala, a se folosi ulei de masline, ceaiuri antitumorale pe o perioada de doi ani. Este bine daca se poate a se consulta si un medic homeopat . Recomand tuturor femeilor mai putin stres, controlul anual si mai ales daca... sinul este putin rosu si fierbite...acesta este primul semnal de alarma. Viata mi s-a schimbat complet si fara ajutorul lui Dumnezeu nu stiu daca rezistam. Va doresc sanatate si incredere in dvs.

    15
    5

  • ioana pe 27 Ian 2011, 14:44
    un raspun?

    dar nu zice nimeni cu ce se poate trata din timp? cu ce poate fi prevenit ptr a nu creste mai mare? un d-tor pe aici nu este , care poate sa dea sfaturi ? va roggggggg

    16
    0

  • alina arghirescu pe 26 Ian 2011, 10:27
    APRECIERI !

    foarte amplu si bine ati enumerat problemele care pot aparea la san, iar eu vin cu niste informatii pe care le-am capatat de-a lungul timpului si suferintei mele cu sanul stg.--- sa mancati mai putin lapte,branza,pui sau curcan,tratati cu hormoni,sa mergeti la endocrinolog chiar daca nu aveti simmptome,TIROIDA este foarte ascunsa,nici nu banuiesti de declanseaza....paza buna pazeste primejdia rea ! eu va doresc din suflet sanantate si doctori priceputi !!! ginecologul si endocrinologul tebuie vizitat o data pe an , daca aveam asa sfaturi de opt ani nu ma operam de doua ori la san !!!

    5
    4

  • ssamara20 pe 26 Ian 2011, 01:50
    ...continuare...

    am intrebat-o pe acea prietena cum si-a dat seama ca ceva e neinregula cu sanul ei si mi-a spus ca a simtit o greutate asa dintr-o data in san si dupa ce si si-a palpat sanul a simtit ca o umflatura de forma sferica (asemanator cu o nuca), aceasta fata a facut si box feminin de performanta, medicul i-a spus ca este probabil sa-i fi aparut in urma unei lovituri.

    1
    1

  • ssamara20 pe 26 Ian 2011, 01:43
    ...

    recomand celor care simt ceva diferit la un san sau chiar catre axila sa mearga la un medic specialist sa se consulte, nu e de glumit cu asa ceva, o prietena s-a dus la medic si i-a depistat un nodul la san, medicul i-a spus ca nu e cancerigen si ca nu trebuie sa se opereze dar sa se prezite periodic la consultati pentru a vedea stagiul in care evolueaza acel nodul, dupa o luna acel nodul s-a facut de marimea unui ou si a trebuit sa o opereze chiar daca nu a fost cancerigen

    13
    9

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod