Pete pigmentare după expunerea la soare – cum scăpăm de ele?


Bronzul – atât de iubit de mulți dintre noi și, totuși, atât de dăunător pielii! Apariția pigmentării, îmbătrânirea prematură a pielii și chiar creșterea riscului de a dezvolta temutul melanom reprezintă doar câteva dintre efectele negative ale expunerii la soare.
Domnul doctor Laurențiu Vlădău, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, a explicat în exclusivitate pentru eva.ro dacă și cum putem îndepărta petele solare odată apărute după expunerea la soare.

Cea mai bună măsură de protecție este, ca de obicei, prevenția! Pigmentarea post expunere la soare este dificil de tratat și necesită, în primul rând, identificarea factorilor favorizanti, evitarea lor pe termen îndelungat și folosirea permanentă a cremelor de fotoprotecție cu SPF ridicat, minim 30. În unele cazuri mai fericite în care, în lipsa măsurilor de protecție adecvate, pigmentarea apare, aceasta se remite spontan după luni sau ani. 

Pentru situațiile în care ne-am ales cu unele pete care nu vor să dispară, există pe piață diferite produse, dar și proceduri dermatocosmetice, care promit să rezolve această problemă.

Produsele cu aplicare locală

Abordarea terapeutică a pigmentării constă în creme depigmentante pe bază de hidroxiacizi precum acid salicilic, acid kojic, acid azelaic, glicorice, arbutinina în diverse concentrații în funcție de particularitățile tenului și eventualele afecțiuni asociate.
 
Acestea trebuie folosite zilnic, seara, perioade îndelungate, minim 3-6 luni.
Uneori, dermatologul recomandă creme depigmentante mai puternice, care trebuie folosite sub strictă supraveghere medicală. Folosirea cremelor de protecție solară este deosebit de importantă
”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău.

Peeling chimic

În paralel cu aceste creme sunt utilizate și proceduri dermatologice cum ar fi peelingurile chimice în perioadele de toamnă, iarnă și primăvară timpurie. 

Aceste tratamente sunt efectuate de medici dermatologi, care au probabil cea mai mare experiență și pregătirea necesară să folosească diverse substanțe și concentrații, precum și să trateze eficient eventualele efecte adverse precum iritații severe, infecții sau reacții alergice care pot apărea cu astfel de proceduri.
Folosirea neadecvată a peelingurilor pentru tratamentul pigmentării poate duce la agravarea paradoxală a afecțiunii. În general, sunt necesare 3-5 peelinguri pentru a observa o îmbunătățire marcată
”, spune specialistul dermatolog.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;