Acneea în timpul sarcinii: ce tratament să urmezi fără să afecteze fătul?

Femeie insarcinata

Ce tratament pentru acnee poate să urmeze o femeie însărcinată, astfel încât să nu afecteze fătul? Descoperă sfaturile unui expert ca să ştii cum să tratezi acneea în timpul sarcinii!
Acneea apare în special pe fondul unor dereglări hormonale. Vestea bună este că se poate trata, cu un ritual riguros de îngrijire a pielii, o alimentație săracă în grăsimi și carbohidrați și terapii moderne, precum fototerapia cu lumină albastră, și peeling-uri. Unele dintre tratamentele pentru acnee nu sunt recomandate în timpul sarcinii, deoarece ele pot să afecteze fătul.


Ce tratamente pentru acnee sunt periculoase pentru o femeie însărcinată?


Tratamentul acneei în timpul sarcinii este mai mult local, restul tratamentelor – antibiotic, acizi retinoici sau terapiile cu laser nefiind recomandate. „În timpul sarcinii, de multe ori, avem surpriza ca elementele cutanate acneiforme se reduc simțitor, grație modificărilor hormonale specifice acesteia. De obicei, în timpul sarcinii, tratamentul este mai mult local, celelalte tratamente ((antibioterapia, acizi retinoici, laser terapie, etc) fiind interzise pe perioada sarcinii”, ne spune Dr. Ioana Constanța Chebac, medic primar dermato-venerologie, doctor în științe medicale, în cadrul clinicilor Bioderm, din București.


Ce tratamente se pot folosi în timpul sarcinii?


Potrivit specialistului, în timpul sarcinii sunt indicate compresele cu apa plată, curățarea tenului de 2-3 ori pe zi, cu apă micelară și aplicarea unor geluri antiinflamatoare, la care se adaugă și un regim alimentar adecvat sarcinii, fără condimente, alcool și produse cu cafeină, urmând ca restul tratamentului să se efectueze cu succes, după naștere.

De asemenea, tratamentele Laser CO2, Laser fracţional, Laser Erbium, microdermabraziunea Silk Peel cu diferite substanțe (acid salicilic, acid kojic etc.) sunt recomandate pentru reducerea sau îndepărtarea cicatricilor, ridurilor și a porilor dilatați, precum și în tratamentul acneei în timpul sarcinii, susţine specialistul.

Dintre remediile naturale poţi să foloseşti bicarbonatul de sodiu amestecat cu puţină apă pentru a forma o pastă cu care să-ţi masezi tenul.

De asemenea, făina de ovăz amestecată cu apă fiartă cu ajutorul căreia să masezi tenul este utilă, deoarece reduce inflamaţia cauzată de apariţia coşurilor. 

Ce trebuie să conţină dieta care te scapă de acnee?


Studiile arată că dieta „acneică” cuprinde multe lactate, ouă şi carne, toate contribuind la stimularea activitatăţii enzimei TOR (cea care ne îmbătrâneşte şi ne îmbolăveşte), avertizează dr. Georgiana Mărgărit, nutriţionist la Clinica de Nutriție KiloStop.

Dieta antiacneică înseamnă suprimarea activităţii periculoasei enzime TOR (recunoscută deja ca forţă motrice fundamentală pentru o serie de boli). Iată care sunt recomandările specialistului:

1. Urmează o dietă bogată în vitaminele E, vitamina C şi zinc pentru vindecare, acizi graşi Omega 3 şi 6 cu rol de hidratare și antioxidant, la care se adaugă multe lichide (6-8 pahare de apă/zi, ceai de plante sau suc de fructe). Această dietă nu numai că ar îmbunătăţi aspectul feţei, dar ar scădea şi prevalenţa obezităţii şi, implicit, a bolilor asociate.

2. Simultan cu îmbogăţirea dietei cu produse vegetale, trebuie eliminat consumul de carne procesată (mezeluri, junk food) şi orice alte alimente procesate. Asta pentru că ele conțin aditivi, conservanți, coloranți, care nu sunt altceva decât toxine pe care organismul nu reușește să le elimine dacă i le dai zilnic.
 
3. Mitul că ciocolata ar provoca acnee nu este demonstrat științific. Mai mult chiar, pulberea de cacao este bogată în antioxidanți care ajută pielea, deci consumul de ciocolată cu conţinut crescut de cacao (peste 70%) poate fi benefic.

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod
;