Trei metode pentru a scăpa de depresia de început de an

Ianuarie este considerată cea mai depresivă lună a anului, multe persoane resimţindu-se după perioada aglomerată a sărbătorilor de iarnă, relatează cotidianul britanic Daily Mail, care prezintă câteva metode pentru a învinge starea de spirit negativă.

Una dintre soluțiile recomandate pentru învingerea stării de spirit negative implică utilizarea la maximum a luminii solare, indiferent cât de puţină este în această perioadă a anului, mai ales în regiunile nordice ale globului.

Plimbările în aer liber, chiar dacă este frig, permiterea luminii naturale să intre în camere cât mai mult posibil prin limitarea utilizării perdelelor, draperiilor şi jaluzelelor şi îmbunătăţirea sistemelor de iluminat casnic vor creşte astfel nivelul de expunere la lumină, lucru ce va ajuta organismul să-şi regleze ceasul intern, scrie cotidianul britanic citat de Mediafax.

O metodă care poate părea contraintuitivă este ascultarea de cântece triste.

Piesele muzicale melancolice reglează şi combat starea de spirit negativă şi sentimentul de singurătate, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Tokyo. În plus, cântecele triste fac oamenii să fie mai calmi.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod