Poveste adevărată: "Soțul meu are o aventură cu nepoata mea, de-o vârstă cu fiica noastră"

Acum am 47 de ani și aflu că după o căsnicie frumoasă, de vârsta fiicei noastre celei mari, soțul meu mă înșală cu nepoata, fiica fratelui meu. El are 50 de ani, iar ea jumătate. Nu l-a oprit nici faptul că e de-o seamă cu copila noastră, nici că a trăit și crescut sub ochii lui practic.

Acum 25 de ani, când m-am căsătorit, gândeam că dacă vreodată mi-aș prinde soțul înșelându-mă cu alta aș lupta cu „cealaltă femeie”, indiferent de situație, ca să-mi păstrez bărbatul. Proveneam dintr-o familie destrămată din cauza mamei, care a preferat să ne lase pe noi, doi copii, acasă cu tata, și să fugă în lume cu altul.

 

Tata ne-a crescut cum a știu el mai bine, dar eu toată viața i-am reproșat, ca femeie, că nu a știut s-o aprecieze și s-o țină pe mama lângă noi. Să lupte pentru ea și pentru familia noastră. Acum sunt însă în situația de a înțelege că uneori ești pus în astfel de poziții încât e imposibil să lupți pentru ceea ce credeai până atunci că e atât de clar.

Acum am 47 de ani și aflu că după o căsnicie frumoasă, de vârsta fiicei noastre celei mari, soțul meu mă înșală cu nepoata, fiica fratelui meu. El are 50 de ani, iar ea jumătate. Nu l-a oprit nici faptul că e de-o seamă cu copila noastră, nici că a trăit și crescut sub ochii lui practic. Nepoata mea e ca și fiica mea, a crescut și la noi în casă, am găzduit-o de câte ori a avut nevoie cu studiile, am ajutat-o. Iar ea când s-a ajuns, a terminat facultatea și s-a văzut angajată mi-a luat bărbatul.

E adevărat că ea nu-l vrea definitiv. Pentru că e parșivă și-și dă seama că nu are un viitor cu un bărbat de 50 de ani, însă problema e cu el.

Pentru că i-a luat mințile și nu mai poate gândi decât cu ce i-a rămas în pantaloni. Câteva luni am crezut că e bolnav sau că are probleme grave la serviciu, și mă îngrijoram pentru starea lui, pentru nivelul ridicat de stres pe care-l afișa. Până când fiica noastră s-a întâlnit cu ei pe stradă și a înțeles tot. A venit săraca șocată acasă. Vă dați seama ce șoc am avut eu! Când l-am confruntat a recunoscut și ne-a spus senin amândurora că ea, nepoata, este cea care-i aduce acum mai multă fericire decât a avut vreodată. Am rămas mută.

Acum trăiesc un coșmar. El se simte ușurat că ne-a mărturisit și nu se mai ascunde deloc.

Eu sunt sfâșiată din cauza incapacității mele de a lua o decizie. Nu pot lupta cu amanta, așa cum eram convinsă că voi face în tinerețe. E nepoata mea, fiica fratelui meu. Și el a aflat cu cine trăiește fiica lui, dar ce poate să facă? Nu pot să renunț nici la o căsnicie de 25 de ani. La tatăl copiilor mei. Deși fiica noastră îl urăște și-mi spune că ar trebui să-l dau afară din casă. De parcă ar fi așa de ușor... dar așa gândeam și eu la vârsta ei, că totul e ușor. Nu e! Ttrăiesc permanent cu un nod în gât și cu rușinea că nu pot mărturisi nimănui ce ni se întâmplă. În afara familiei. Iar familia se dovedește a fi una profund stricată moral.

 

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.

 

Comentarii (24)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • vio pe 9 Sep 2013, 09:43
    Infidelitate

    Niciodata nu e prea tarziu s-o iei de la capat.Oricum,chiar daca,din ratiune ,vei alege sa-l ierti,nu vei uita niciodata si liniste nu va mai fi casa voastra.Eu,in general,optez pentru impacare,pentru acordarea de sanse,dar e vorba de nepoata,care nici ea nu are un caracter frumos si care, cred eu , ca poarta cea mai mare parte de vina.Nu se pot da sfaturi.Nimeni nu stie ce-ar face intr-o astfel de situatie.Un singur lucru e cert:ai timp pentru un nou inceput si-ti doresc mult noroc!

    3
    0

  • Dany pe 23 Iul 2013, 13:53
    Pt.Lorry,Lora etc...

    Sunteti probabil de aceeasi factura cu nepoata si ati tras multe la viata voastra.Oamenii au fost dotati cu constiinta fapt ce-i deosebeste de animale.Adevarat ca viata nu este despre cum sa dansezi prin ploaie ci despre cum sa supravietuiesti in furtuna dar asta nu inseamna sa le dai toate pe una si sa joci tontoroiul in capul oamenilor educati,cu bun simt,responsabili.Va urez sa ajungeti la un moment dat intr-o situatie identica pentru a pune in valoare invatamintele voastre pretioase.

    5
    2

  • Dany pe 23 Iul 2013, 13:41
    Divortati doamna...

    Divortul poate fi o solutie buna.Niciodata nu e prea tarziu sa iei viata de la capat.Femeile se decurca perfect si singure.Nimeni nu merita sa sufere pentru un idiot.Daca e asa tare se va descurca domnul si singur iar dumneata inca esti la o varsta cand poti recupera multe. Am vazut multe comentarii asemanatoare ca si continut si as paria ca apartin de grupa de varsta a nepoatei doamnei.Putine din fetele din ziua de azi mai au scrupule,pentru ele nu conteaza cu cine,cand etc.As vrea sa le vad peste vreo douazeci de ani intr-o situatie identica sa vad ce sfaturi si-ar da lor.

    5
    0

  • A pe 11 Iul 2013, 13:09
    Treci peste!

    Viata merge inainte oricum. E dificil,ce-i drept, dupa atatia ani de casnicie,o persoana pe care o credeai apropiata,o tratai ca pe propriul copil,sa distruga relatia.Cred ca o paruiam,maturam cu ea pe jos.Glumesc!Insa,cred ca as fi vorbit fata-n fata cu ea. Stie foarte clar ca nu poate avea o relatie cu o persoana de 50 de ani.Ea e tanara,isi poate gasi un alt barbat,dar probabil vrea ceva cu bani,cu experienta. Daca tot voia sa se refugieze in patul alteia,macar cu o alta femeie pe care tu nu o cunosteai,nu cu nepoata. Vezi poate se linistesc apele,poate rezolvi ceva. Vorbeste cat poti de calm cu sotul tau,incearca sa vezi ce are de gand cu ea. Spune-i sa puna in balanta 25 de ani de casnicie+copil si o relatie cu nepoata lui,care ii va da papucii cand va intalni un alt barbat.

    4
    4

  • Poky pe 10 Iul 2013, 09:08
    Pt Lorry

    Bai fetito, femeia asta l-a tinut pe nenorocitul asta spalat, calcat, cu mancare, curat si asa mai departe. Aia de 25 de ani ce a facut? In afara de faptul ca stie sa si-o traga in toate orificiile si sa faca cele mai scarboase lucruri, sa bata cluburile, sa se imbrace ca ultima prostituata si sa se machieze ca o vampa, altceva...? NIMIC!!! In capul ei numai la asta ii sta gandul. Te consideri o femeie serioasa? Din postarile tale esti varza ori ai frustrari care nu si-au gasit altundeva locul decat aici. Trezeste-te la realitate ca femeia care"miroase a ceapa" e femeie adevarata care stie sa tina de casa si de copii nu sta sta cracanata toata ziua si pamantul sub ea sa puta, cum faci tu probabil in fiecare zi, ca asa ai povestit in comenturile care le-ai dat

    9
    1

  • RodicaRodi pe 9 Iul 2013, 09:45
    inselata

    Treci printr-o perioada grea a vietii tale insa sincera sa fiu nu inteleg cum poti sa mai stai alaturi de asemenea om? Ce viata mai ai tu? Este imposibil sa poti ierta asa ceva iar de nepoata ca sa mai zic....se terminasera barbatii si ramasese numai unchiul potent nevoie mare, apropos verifica si contul din banca pentru ca sigur nepoata a facut curatenie pe acolo si a sters niste zerouri de praf.

    8
    0

  • Amuzant pe 8 Iul 2013, 14:19
    Pt. Sonia

    Câtzi ani ai fetitzo? Tare putzini, sau tare putzinä intzelepciune. Chiar nu stii cum e viatza? Cazul de fatzä este ceva absolut BANAL. Dece dai sfaturi despre demnitate, mândrie, bla-bla-bla. De unde stii cä persoana are o viatzä de cosmar? Cä o mänâncä gelozia? Ce nu stii nu te doare. Nu trebuia sä intre ca viermele in mär, in viatza consortului, sufletul fiecärui om ascunde lucruri pe care nu e bine intotdeauna sä le stii. Nu e asa cä e mult mai bine sä faci scandal, sä te despartzi, sä rämâi singurä la 47 de ani, când copiii isi au viatza lor si problemele dintre pärintzi nu le pot solutziona. Ba chiar ii deranjeazä. Demnitate inseamnä sä treci peste, sä nu stie tot târgul ce ai in casä, sä te väicäresti. Nu esti singura si nu vei fi cu sigurantzä ultima femeie care trece prin asta. Ei si? Din ce sufli mai tare in foc, din aia il aprinzi. Lasä timpul sä treascä, el aduce uitarea si vindecä. Si orgolii, si mândrie ränitä. Dacä bineintzeles sotzul fugar nu s-a säturat de crizele de gelozie si a plecat, cä de... nu a cäutat in altä parte ceea ce avea acasä. Referitor la femeile AMANTE, asa trebuzie sä fie o femeie, c ... in pat, bucätäreasä la bucätorie si doamnä in societate. Din päcate mu7lte inverseazä rolurile, sunt doamne in bucätärie, bucätärese in pat si c... in societate.

    3
    14

  • sneakyme pe 8 Iul 2013, 13:19
    Situatie delicata

    Eurat ca partenerul de viata sa te tradeze in halul acesta cand ai 47 de ani. E clar ca se bazeaza pe faptul ca nu ai ce sa faci, ca o sa-l ierti, ca nu ai puterea sa mergi mai departe fara el la varsta asta. Cred ca trebuie sa tii garda sus, pentru ca daca nepoata a poftit la unchi, cred ca are tupeul sa-i faca si un copil. Ia in calcul si acesta varianta, care sper sa nu se intample. Oricum, nici nepoata si nici sotul nu au rusine si nu te respecta. Stiu ca nu e frumos, dar in locul tau, i-as face o vizita nepoatei si i-as trage o mama de bataie si i-as da cu ardei iute pe la "universul" dintre picioare. Parasutele care strica familii merita senzatii tari! Bafta sa iei cea mai inteleapta decizie.

    8
    0

  • Sonia pe 8 Iul 2013, 13:03
    La orice varsta trebuie sa ai grija si de tine

    Sigur, au aparut tot felul de comentarii, pro si contra despartirii voastre. Daca le citesti cu atentie pe toate vei gasi raspunsul la toate intrebarile si nelinistile tale. Femeile care se respecta pe ele insele si isi respecta copiii au spus sa te desparti pentru ca nu merita sa traiesti o viata de calvar alaturi de un asemenea barbat. Cele care sunt de meserie "amante" si nu vor avea niciodata o familie, sot, copii (desi fantazeaza ca deja sunt casatorite), ei bine, cele pline de frustrari si neimpliniri, trebuiesc ignorate sau compatimite, nimic mai mult.

    17
    0

  • anastasia pe 8 Iul 2013, 11:21
    istoria mea

    De curand, iubitul meu, cu care sunt intr-o relatie de aproape 2 ani mi-a marturisit ca atunci cand am petrecut revelionul la mine acasa s-a simtit atras de sora mea mai mica. Desigur ca totul a ramas la nivel de fantezie in capul lui, dar eu nu stiu ce sa cred. Ar trebui sa trec cu vederea si sa apreciez faptul ca a fost sincer cu mine, ca nu s-a intamplat nimic si ca imi spune si imi arata ca ma iubeste acum mai mult ca oricand sau sa incerc sa il indepartez de mine desi mi-ar fi foarte greu?

    1
    3

  • Lorry pe 8 Iul 2013, 11:01
    Pt Ralu cea inteligentä, cultä si fermä

    Intr-adevär, consumä-tzi energia pe lucruri mai practice. Bunäoarä pt. studierea limbii române, ai muzltä nevoie, crede-mä. Dicționar Explicativ Român Ce înseamnă cuvantul bre? • BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. (De obicei repetat) Cuvânt care exprimă mirare. – Din tc. bre. • bre interj. – 1. Introduce o interpelare. – 2. Exprimă surpriza sau mirarea, uneori intensificată prin repetiție. – Mr. bre, vre, megl. bre. Tc. brè (Roesler 590; Șeineanu, II, 60; Ronzevalle 48); cf. ngr. μπρέ, bg. bre. • BRE interj. 1. (Fam.) Cuvânt cu care atragem atenția cuiva că ne adresăm lui. 2. Cuvânt care exprimă mirare. – Tc. bre

    1
    10

  • ralu pe 8 Iul 2013, 10:28
    tot pt Lorry sau Lora

    Nu are rost sa-mi consum energia cu tine. Apelativul " BRE" folosit de tine imi arata gradul tau de cultura.

    12
    1

  • Pt Ralu pe 8 Iul 2013, 10:13
    AIUREA-n tramvai

    Bre fetitzo, nu e nicio dramä dacä te despartzi de un bärbat. Si nici dacä te insealä. Esti foarte tânärä probabil dacä gândesti asa. DAR, mai citeste fetitzo sä te mai pui la curent cu realitatea. Si dacä vrei sä te certzi, nu o face cu mine ci cu nenorocitul pe care precis cä-l terorizezi cu gelozia si scandalurile tale. Dacä cineva si-a pus totusi mintea cu tine dupä ce tzi-a cunoscut mentalitatea atemporalä, ingustä.

    1
    10

  • Lora pe 8 Iul 2013, 10:05
    Exagerare melodramaticä

    Dragä nefericitä si inselatä. Cât timp ai fäcut pe Scherlock Holmes, ai spionat drumurile sotzului, l-ai terorizat cu intrebärile, cu crizele de gelozie ca, in sfârsit, exasperat sä-tzi spunä cä ISI DORESTE MAI MULT DE LA VIATZÄ DECAT POTZI TU SÄ-I OFERI ? Cä e nepoata? Asta a avut la indemânä. Omul nu e un animal monopar. NU EXISTÄ bärbat care sä nu insele, poate doar impotentzii, dar si atunci o fac in gând. Si de fapt ce insealä? Un jurämânt FORMAL fäcut in cadrul unei slujbe religioase FORMALE? Când viatza itzi oferä o masä plinä de bunätätzi dece sä mänânci doar un singur fel? Fie si caviar si tot te saturi si vrei sä gusti din ciorba de fasole cu ceapä. O femeie trebuie sä stie asta, privind in jur, CITIND mai mult. E un lucru firesc ca un bärbat sä batä la mai multe portzi, care i se deschie - INTRÄ. Am o cäsnicie armonioasä, echilibratä, si implinitä, DAR nu i-am umblat NICIODATÄ sotzului in buzunare, sä stiu ce face, unde umblä. Am considerat cä din ce tzii latzul mai strâns din aia isi doreste mai mult libertatea. I-am oferit armonie si cäldurä. Si mai ales INTOTDEAUNA am fost pt. el mai mult decât prezentä când DOREA, ba mai mult, ii arätam cä e cel mai fantastic cocos din lume. Nu motivam cä sunt obositä, mä doare capul, sunt nervoasä etc. etc. etc. cum fac femeile dupä o anume vârstä si ani de mariaj. Ce nu gäseste acasä cautä in vecini, doar o viatzä are si aia mult prea scurtä. Juräminte fäcute in bisericä? AIUREA. Jurämintele sunt fäcute pt. a fi cälcate. Vrei sä tzii un bärbat? Lasä-l liber, sä vinä el la tine. Leagä-l cu afectziunea ta, cu intzelegerea ta, cu gingäsia ta, cu atentziile tale, cu felul täu de a fi - mereu proaspätä, mereu interesantä, mereu plinä de acel ceva care incitä. Fii pe picioarele tale, incearcä sä te realizezi profesional, fii veselä, tonicä, reconfortantä, sä simtä cä ACASÄ este CUIBUL säu adevärat, unde gäseste adevärata afectziune, sigurantzä si liniste. Acum e incä cocos pe gard dar simte cä s-ar putea ca tare curând sä devinä si el doar gäinä si mai profitä... cä asta e legea firii, nimic nu dureazä vesnic... Nu asculta sfaturile RÄTÄCITELOR cä divortzul e singura solutzie. Avetzi o viatzä impreunä, treci peste si fä-te cä nu s-a intâmplat nimic. E a vietzii, nu schimbi tu rostul lumii. Oamenii se ceartä, se impacä, incearcä alte solutzi de viatzä, se despart. Sau, ignorä si incearcä sä pästreze o cäsnicie in care a fost fericit (ä). Nu te mai väicärii, ce te fäceai dacä te nästeai intr-o familie de mormoni, la care un bärbat are câte neveste poate intretzine? Sau inb Turcia unde legiferat bärbatul poate avea 4 neveste? Il castrai ca sä-l stii doar al täu?

    3
    14

  • ralu pe 8 Iul 2013, 10:01
    pt. Lorry.

    Lorry esti penibila cu comentariul tau. Nu te respecti deloc, daca gandesti asa. Inseamna ca asa traiesti tu, sau asa ai vazut in familia ta, motiv pentru care ti se pare un lucru normal; inseamna ca nu ai nicio valoare; inseamna ca, de fapt, institutia familiei, nici nu ar trebui sa existe. Probabil ca tu esti cea inselata si neconsolata si ti se pare un lucru normal. Nu toti barbatii inseala si nu toate femeile miros a ceapa. Dar probabil ca te-ai descris pe tine si te-ai descris drama prin care treci.

    15
    1

  • Lorry pe 8 Iul 2013, 08:57
    Gelozie inutilä

    Draga mea inselatä si neconsolatä. Chiar esti penibilä cu disperarea ta. Vrei sä te despartzi, desparte-te. Rämâi singurä pt. cä la vârsta ta nu vei gäsi pe NIMENI sä-si mai bage plugul in pämântul täu. Dece a trebuit sä-i cautzi calea, sä stii ce face, cum face, cu cine face? Cäsnicia nu este inchisoare pe viatzä. Esti convinsä cä i-ai däruit suficient pt. ca sä nu se bucure din altä parte de ceea ce viatza INCÄ II MAI POATE OFERI ? La 50 de ani un bärbat este TANÄR, doreste sä mai träiascä din plin bucuria sexului si poate a dragostei. Dacä a venit acasä, a fost bun cu tine, te-a respectat, s-a purtat frumos, de ce naiba il controlezi sä stii ce face in timpul lui si NUMAI AL LUI ? Balivernele cu CREDINCIOS PANÄ LA MOARTE nu le mai cred nici popii care promoveazä o religie absurdä, care a dovedit cä NICIODATÄ nu a fost adeväratä. Au divortat regi, deoarece partenera nu mai corespundea. Vrei ca in cele din urmä sotzul täu sä te päräseascä? O va face, cu sigurantzä dacä nu renuntzi la rolul täu de dedectiv si femeie ofuscatä care-si doreste sotzul SLIJ la picioarele ei. TOTZI bärbatzii insealä când au ocazia. Asta le mentzine potentza care, cu o singurä partenerä, dupä ani de mariaj, se cam duuuuuuuce. Spune sincerä de câte ori avetzi sex pe zi? Probabil cä odatä pe lunä si äla schiop ca vai de el. Cât de aträgätoare esti acasä, cu ce te imbraci? Sau când vine de la serviciu te gäseste träznind a ceapä präjitä si transpiratzie, si plinä de draci cä nu stiu ce colegä sau vecinä a zis aia sau ailaltä, cä tu muncesti sä tzii casa iar el umblä, cä tu ai crescut copilul cä... si däi, si däi, si däi cu melitzatul cä fuge säracul mâncând pämântul sä mai gäseascä ceva frumos din viatza asta, poezie, cäldurä, pasiune, intzelegere? In alte religii sotzul poate avea mai multe neveste, si...? Crezi cä-i cade ELEMENTUL dacä-l foloseste mai mult? Din conträ... functzia creazä organul... Sfatul meu, UITÄ confidentzele lui, uitä o situatzie care efectiv se va rezolva de la sine intr-un fel sau altul. Nu-tzi mai primi nepoata in casä, si cu asta GATA cu drama, frutuna intr-un pahar cu apä. Nu esti singura femeie de pe mapamond, ai fi UNICA dacä nu erai niciodatä inselatä. Vezitzi de viatza ta, gäseste-tzi o ocupatzie care sä-tzi facä pläcere, sä te simtzi implinitä prin tine si uitä rolul de ciocänitoare. Un bärbat nu suportä asta. Sä-tzi spun ceva? Din geloziile femeilor posesive - asa ca tine, s-au näscut crime. La discutzii aprinse, la furie, la disperare se pierde controlul si se pot intâmpla multe.

    4
    17

  • Mara pe 8 Iul 2013, 08:53
    Poveste adevarata ,,Sotul meu..."

    Doamna, da-l naibii de idiot si vezi ca viata ta are alt sens in acest caz! De ce te chinui cu intrebarile cand neispravitul asta gandeste cu alt cap? Uite-te in oglinda si vezi ca esti frumoasa!

    11
    2

  • Mila pe 8 Iul 2013, 03:30
    familie

    eu as trimite dracului asa familie....pe nepoata aia sa nu o mai vad in ochi....ea e aia care sa bagat....hai sa fim sinceri chiar daca barbatul avea sa se dea la ea obligatia ei era sal refuze...era unchiul ei....si cum mama masii de femeie poti sa ierti sau sa te gindesti la posibilitatea de a ierta asa un barbat?....nu are demnitate?ce exemplu le da fetelor ei?cind oare femeile noastre o sa inceapa sa se respecte si sa se iubeasca singure pe ele?nimeni no sa te iubeasca daca tu singura nu te iubesti!

    8
    1

  • rodiana pe 7 Iul 2013, 23:16
    fa-ti ordine in viata!

    cel mai bine ar fi sa-l renegati toti...toata familia vreau sa zic...sa-l lasati singur ca pe un caine, pt ca nu merita altceva! evitati-l pana si-n ganduri, mai rau decat daca ar fi mort...da divort si vezi-ti de viata ta...si cu nepoata la fel...izolati, scosi in afara familiei, ca sa inteleaga ceea ce au facut! cand o sa se strice treaba, pt ca asta nu e o relatie de durata, o sa regrete amarnic nebunia care l-a impins sa arunce totul pe fereastra...e mai usor decat crezi, mai greu e pana te pui in miscare, pana te hotarasti...dar daca pui in balanta, avantajele si dezavantajele, vei constata ca ai numai de castigat! nu-ti fie teama de singuratate, oricum tot singura esti defapt...dar ai sansa sa-ti faci ordine in viata, sa te eliberezi de o relatie nociva, care iti face rau psihic...si fiicei tale la fel...

    14
    1

  • Alina pe 7 Iul 2013, 22:29
    Divortul este mereu o solutie...

    Este foarte rau ca s-a intamplat asa. Dar, familia voastra nu mai are nici un viitor. Niciodata nu-l vei ierta, fiica il va ura din ce in ce mai mult, relatia cu nepoata si implicit fratele tau este definitiv stricata...Cred ca cel mai bine este sa termini acesta casnicie. Nimeni nu are dreptul sa provoace atata suferinta celor din familie. Sa ramana singur, poate isi da seama ce a pierdut. Iar rusine nu are de ce sa-ti fie. Trebuie sa te rupi de aceasta relatie care iti produce atata durere, sa-ti stergi lacrimile si cu toata forta sa mergi mai departe fara el. Copiii sunt mari, tu esti tanara, pentru ce sa te lasi umilita de un astfel de om? Daca tu nu te respecti nu o vor face nici altii!

    17
    0

  • beatricie pe 7 Iul 2013, 18:22
    fii mai atentă la lucruri

    Să ne gandim mai corect. Da soţul tă a făcut o greşeală cu una de 25. Spui că nu poţi să-l alungi,că e tatăl copiiilor şie tc. Deci,cum poţi spune că e tatăl copiiilor tăi realizand un lucru atît de murdar? Să fim şi mai direcţi,ce minte avea fata aia de 25 de ani pentru a satisface drept 'pantalonilor' pe unul de 50? Cum să lupţi ,dacă el a avut un obraz atît de pietros pentru a face acest lucru. După asta faci o concluzie de faptul cum ar ţine soţul la tine, şi respectul său,care drept este la nivelul 0(zero). Ar fi bine să-ţi asculţi fiica. Nu fă greşeala de al ierta.

    7
    1

  • saby pe 7 Iul 2013, 17:31
    bagati la cap

    femei naive, nu va construiti viata in jurul barbatului si familiei, va veti lua o teapa magistrala

    8
    0

  • Poky pe 7 Iul 2013, 08:34
    .....

    Ea ca ea ca e pustoaica, necoapta la minte, dar el, trecut de prima tinerete se presupune ca e trecut prin viata si rezista mai usor tentatiei. El nu gandeste ca fetita asta nu-l vrea ca barbat, il foloseste pt bani si sa isi satisfaca mofturile materiale si probabil...atat!!! Hai ca mai ziceai daca era cu una straina, dar chiar cu nepoata!!! Ma uimeste seninatatea lui si tupeul nesimtit cu care recunoaste ca e mai fericit cu o parasuta decat cu familia care i-a fost alaturi atata amar de vreme. Chiar nu stiu ce ati putea sa faceti, sunt multi ani de casnicie, fapta e grava, mai grav e ca el continua si asta va scoate din minti. Macar fata e mare, intelege si constientizeaza gravitatea faptei tatalui ei. Cred ca, una-doua sedinte la psiholog va va linisti si va va lipmezi putin mintea ca sa puteti lua o decizie justa si linistitoare pt toti

    10
    1

  • constantin catalina pe 7 Iul 2013, 06:34
    o poveste trista

    nu stiu cu,ce sa incep k am ramas socata cand am citit povestea intredevar este foarte dureros numai cand auzi k sotu,prieten ,sau iubit te inseala k altcineva strain si suferi stiu kum este sa fii inselat )a pt k am fost pusa in postura dar este foarte trist mai ales cand afli k te inseala k cineva apropiat mai ales din familie deasemenea este foarte urat din partea sotului k s,a uitata la nepoata deasemenea un gest foarte urat si din partea la nepoata k s.a dat la el amandoy trebuiau sa gandseaca k ceea ce fac nu fac bine

    7
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod