Paranormal: "Ţin legătura cu mama printr-un halat"

Mama a murit acum un an. Avea 60 de ani şi trăisem prea puţin împreună. Din cauza unor neînţelegeri cu tata, ei s-au despărţit foarte repede după ce m-au făcut pe mine, iar eu am rămas cu tata.
Mama a murit acum un an. Avea 60 de ani şi trăisem prea puţin împreună. Din cauza unor neînţelegeri cu tata, ei s-au despărţit foarte repede după ce m-au făcut pe mine, iar eu am rămas cu tata. Mama mă vizita destul de rar, dar relaţia mea cu ea s-a consumat mai mult când am devenit şi eu adultă.
 
Mama a fost o tipă aventurieră, i-a plăcut să călătorească mult şi meseria a ajutat-o. Ca arhitect a văzut lumea şi a lucrat în diverse ţări. Nu i-am purtat pică pentru copilăria mea lipsită de modelul feminin, poate şi pentru că tata nu a denigrat-o niciodată. Iar reîntâlnirea cu ea la maturitate a fost o încântare, pentru că realmente era o femeie frumoasă din toate punctele de vedere. În final s-a dovedit pentru mine mai degrabă o prietenă decât o mamă, ceea ce a fost, într-o oarecare măsură, suficient.
 
N-am ştiut multe din aspectele vieţii ei, nu era genul prea extrovertit, poate s-a şi gândit că aş primi cu reticenţă explicaţiile ei după atâta vreme.
Când a murit, mi-a lăsat apartamentul în care trăia în Bucureşti şi explorarea lui s-a transformat într-o aventură în peştera comorilor. Nu avea averi, dar descoperind lucrurile ei a fost pentru mine mai elocvent decât întâlnirile efective cu ea.

Dintre toate lucrurile ei mi-a plăcut foarte mult un halat de casă, japonez, un fel de kimono din mătase cu nişte motive brodate foarte frumoase. L-am îmbrăcat şi am avut în acel moment o senzaţie ciudată de slăbiciune şi de transportare în alt timp sau altă fiinţă. Am simţit că aerul din jurul meu vibrează şi că eu sunt cu totul altcineva. De parcă m-aş fi reîncarnat în altă persoană, dacă vă puteţi imagina cum te simţi într-o asemenea situaţie imposibilă.

Atunci m-am speriat un pic, dar curiozitatea m-a împins să îl îmbrac din nou şi din nou, de fiecare dată cu trăiri dintre cele mai intersante.
Am înţeles rapid că îmbrăcarea halatului mamei echivala cu rememorarea unor scene din viaţa ei, probabil unele importante pentru ea. Parcă în halatul ăla îmi lăsase înregistrate toate amintirile ei importante din viaţă.

O întâmplare care m-a impresionat puternic a fost când am văzut o fetiţă mică, în braţele unui bărbat. Amândoi îmi făceau cu mâna, eu eram pe scara unui avion. Fetiţa zâmbea şi mişca mânuţa fără să înţeleagă ce se întâmplă, iar bărbatul avea lacrimi în ochi, dar zâmbea şi el, poate tot fără să înţeleagă, ca şi fetiţa. Mi-am dat seama că eram eu cu tata, în amintirea mamei, în momentul în care probabil mama ne-a părăsit.

Din păcate nu am cum să mai verific dacă ăsta a fost adevărul, tata a murit cu câţiva ani înaintea ei, şi niciodată nu a acceptat să-mi spună de ce mama nu a trăit alături de noi.

Îmbrac periodic halatul mamei.
Chiar dacă mi se pare incredibil şi inexplicabil ce se întâmplă cu mine când îmbrac acel halat, nu mă pot opri să nu retrăiesc momente din viaţa mamei, prin el. În felul ăsta mă simt mai aproape de ea, şi chiar de părţi din viaţa mea de care nu-mi aduc aminte.

Îmbrăcând halatul mamei am călătorit alături de ea, am fost tristă sau m-am bucurat, aşa cum trebuie să se fi simţit ea în ocaziile respective. E interesant că deşi nu sunt scene explicite, vorbite, senzaţiile astea pe care mi le dă halatul ei sunt atât de intense încât nu ai nevoie de traducere.

Halatul ăla japonez cred că e magic, te poartă în timp şi te conectează la nişte senzori de care eu una nu ştiam că există. Mi-a explicat un specialist în parapsihologie că nu e neobişnuită experienţa mea cu halatul mamei.
Că în literatura de specialitate există astfel de cazuri de canale de comunicare peste timp ce se deschid inexplicabil între două persoane, prin intermediul unor obiecte deţinute de ei.


Eu n-am căutat prea mult explicaţii ştiinţifice, ci sunt fericită că în felul ăsta pot s-o mai am pe mama aproape când şi când, şi să aflu anumite detalii din viaţa ei pe care nu am cum să le descopăr altfel.

Nota redacţiei.
Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • andreea pe 14 Aug 2011, 23:50
    halat

    mi se pare prea tras de par... sincer

    0
    3

  • THUNA pe 14 Aug 2011, 20:17
    vreau si eu

    Sincer,as vrea si eu sa am un lucru cu care as putea comunica cu cei dragi care nu mai sunt printre noi. Totul e posibil...

    1
    0

  • Malina_332 pe 14 Aug 2011, 19:21
    nu stiu

    eu ma simt asa de nefericita,nu pot sa fiu fericita.

    0
    1

  • Malina_332 pe 14 Aug 2011, 19:21
    +de mai sus

    pare se necrezut ,dar orice e posibill si nu pot sa bag mana in foc spunand ca nu este posibil sa fie adevarat articolul

    2
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod