Dragostea in cuplu


Dragostea este o poveste pe care fiecare si-o scrie, impartaseste si traieste ca pe o experienta unica, ce pentru unii ramane un vis, iar pentru altii devine realitate.
Dragostea este o poveste pe care fiecare si-o scrie, impartaseste si traieste ca pe o experienta unica, ce pentru unii ramane un vis, iar pentru altii devine realitate. Fiecare dintre noi are propria viziune asupra a ceea ce inseamna a fi indragostit si a iubi pe cineva. Sunt acele teorii despre dragoste care isi au radacinile din credintele, asteptarile si experienta noastra de viata.

Dragostea este o poveste construita de fiecare, inspirati de parinti, de cartile citite, de filmele vazute, de experientele traite si de multi alti factori externi care ne influenteaza convingerile de a lungul vietii.

Pentru a explica si, implicit, a intelege o parte din ceea ce inseamna dragostea in viata fiecaruia dintre noi, Robert Sternberg (psiholog) pune accentul pe trei coordonate, si anume: intimitatea, pasiunea si angajamentul.

Intimitatea


Fiecare dintre noi avem propria reprezentare asupra a ceea ce inseamna intimitate. Cand rostim acest cuvant, ca reprezentare interioara, apare sentimentul de apropiere, de conectare, de legatura. Adesea gasim ca este usor sa ne deschidem sufletul pentru ca celalalt sa intre in intimitatea gandurilor si sentimentelor noastre. Alteori, asemenea unor melci, ne retragem in propria cochilie, cuprinsi de teama, neincredere, precautie, privind cu ochi aproape inchisi spre celalalt.

Unii dintre noi ne simtim vulnerabili in intimitate cand este vorba de a ne "dezgoli" in fata partenerului de mastile rolurilor avute peste zi. Altii se simt puternici in relatie cu celalalt, "dictand" aceasta intimitate.

Care ar fi "ingredientele" unui astfel de sentiment? Ar putea fi: increderea, relationarea, comunicarea, empatia, impartasirea, completarea etc. In spiritul acestor componente, ne simtim ca si cum am fi atins acel intreg absolut pe care se presupune si se asteapta ca "nimeni, niciodata sa nu il poata distruge sau perturba". Este acel flux de energie care circula intre tine si el, sunt acele cuvinte nerostite, dar atat de bine intelese! Daca ar fi sa avem o perspectiva fiziologica, intimitatea ar fi metabolismul, iar pasiunea, sangele care tine treaza o relatie de cuplu.

Pasiunea


Cate amintiri, trairi sau impulsuri poate genera doar pronuntarea acestui cuvant! Se considera ca sursele profunde ale pasiunii sunt "aproape intotdeauna inconstiente si instinctuale": romantism, atractie fizica, senzualitate, placere, traire plenara, entuziasm, viata etc.
Este terenul in care sexualitatea se simte ca la ea acasa.

Din perspectiva specialistilor, pasiunea poate fi definita ca fiind "o stare afectiva intensa, stabila si durabila, orientata spre un obiect exclusiv si susceptibila sa dea lumii o noua infatisare". Cei mai multi o confunda cu dragostea la prima vedere.

Cine trezeste pasiunea din tine? Cine este cel care o poarta, o simte si ii da curs? Este ea durabila? Sunt voci care sustin ipoteza aceasta. Important ca in fiece zi sa descoperim ceva nou in noi insine, in celalalt si in relatia pe care o avem! Intretine flacara pasiunii!

Angajamentul


Pentru multi, consta in luarea deciziei de a iubi pe cineva si angajamentul de a pastra aceasta dragoste. Este o perspectiva interesanta, mai ales datorita faptului ca adesea il invinovatim pe celalalt pentru faptul ca nu il mai iubim.

Cineva spunea: "Eu cred ca (angajamentul) este o promisiune de mijloace si nu de rezultat; este un angajament prin care iti asumi sa faci tot ceea ce tine de tine".
Este adevarat, adesea uitam acest lucru si gandim in sinea noastra ca celalalt nu a facut suficient ca sa ne determine sa il iubim o viata intreaga. Este foarte usor sa gasesti justificari, insa te invit la un moment cu tine insati, in care, inainte de a-l intreba pe celalalt ce a facut pentru tine, sa te intrebi pe tine insati ce ai facut tu in relatia cu partenerul tau. Vei ramane surprinsa de perspectiva care ti se va deschide!

Recomandă acest articol:

Facebook Twitter gplus

Dacă ţi-a plăcut acest articol, te așteptăm și pe pagina noastră de Facebook!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • mira pe 25 Iun 2009, 16:53
    despre angajament

    acest articol m-a adus acolo unde ajung mereu cu gandul... dar ce poti face atunci cand, dupa ce te gandesti la ce ai facut tu pentru partener te simti, pur si simplu, neapreciata?... ce faci atunci cand, ajunsa in fata intrebarii "ce am facut eu pentru partener"? iti raspunzi singura: "m-am daruit 100%, si el a conditionat mereu relatia noastra cu cate ceva"? ... pentru ca asta e relatia in care sunt: la inceput cu imposibilitatea de a se dedica 100%relatiei, lucru pe care l-a afirmat singur, eu am inceract sa-i fiu alaturi iar cand dadeam glas unor nemultumiri se isca mereu cearta... mai tarziu a conditionat casatoria (pe care tot el a propus-o) de certurile noastre trecute care l-au "zguduit" si de gandul ca relatia noastra se va incheia pentru ca ne certam prea mult si prea des, si toate relatiile lui trecute in care el s-a certat prea mult si prea des s-au incheiat... oare omul asta refuza sa vada ca-si stabileste singur un pattern al relatiei bazat numai pe experienta anterioara... se considera optimist pentru ca se amuza de orice dar mie mi se oare ca, atunci cand vinevorba de planuri de vitor sau de asumarea unui risc se inhiba si vede numai partile rele... am incercat sa-l fac sa vada asta dar discutia s-a terminat cu cearta pentru ca "nu am eu de unde sa stiu mai bine" decat el ce gandeste si simte... am avut momente l-am crezut si m-am desconsiderat singura... pana la un moment dat cand am inceput usor-usor sa-mi revin pt ca nu mi se mai parea ok sa plang in fiecare zi... as vrea o parere, o idee de perspectiva noua... mai pot ramane cu omul asta daca il iubesc? il mai iubesc, de fapt?

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod