Poate esti absolut singura, poate locuiesti cu parintii sau poate esti casatorita si totusi, indiferent care este ipostaza in care te afli, simti o stare de singuratate. Mai tii minte scrisoarea din articolul precedent? Sa v-o amintesc:
"Ma numesc X, am 32 de ani, Geamana, secretara... si sunt atat de singura! Ma invart intr-un cerc vicios: casa, gazda (stau cu chirie in Bucuresti), parinti. Sunt din provincie. In fiecare week-end plec acasa la ai mei, pentru ca aici ma plictisesc si nu am cu cine sa ies.
Multi au incercat sa-mi faca cunostinta cu nepoti, prieteni... niciodata nu se leaga nimic. Tipii imi fac confesiuni la prima intalnire... dupa care nu ma mai cauta. Am intalnit tot felul de oameni: obsedati sexual, zgarciti, parasiti... Deja m-am saturat! Numai ciudati. M-am intalnit cu tipi de pe net... mai bine singura! Ultimul cu care m-am intalnit era divortat, avea un copil si era un tip versat. Nu m-a mai cautat. Nu eram genul lui. Am ajuns la concluzia ca toti vor tipe cu bani, nu prea destepte. Urata nu sunt, am terminat o facultate si un colegiu, dar toti dau bir cu fugitii. Cred ca nu am noroc. Nu stiu ce sa mai fac. Va rog din suflet sa ma ajutati cu un sfat. Simt ca voi claca. Va multumesc."
Spuneam ca atitudinea adoptata de autoarea acestor randuri difera de pozitia depresiva specifica multora dintre persoanele singure. Atitudinea depresiva este una contraproductiva, deoarece impiedica spontaneitatea persoanei sa se manifeste. In scrisoarea redata mai sus, observam prezenta unui specific, in sensul ca nu vorbim despre starea de singuratate, in general, ci de una care se raporteaza la un anumit esec actual, pus pe seama ghinionului.
Resimtirea familiei de origine ca un refugiu constituie o caracteristica aparte. Pe de o parte, nu este doar un refugiu, deoarece protagonista traieste o stare de apartenenta la aceasta. Pe de alta parte, sentimentul apartenentei la aceasta matrice este insuficient pentru satisfacerea nevoilor sale psihologice. Aparent, vorbim despre o contradictie - intre ceea ce simte si ceea ce se intampla in viata sa.
In fapt, este vorba despre doua dimensiuni ale rolurilor pe care le joaca - exista rolul de "iubita" care functioneaza la nivel strict psihologic. Prin rol psihologic, intelegem ceea ce este in mintea sa, dar nu exista (inca) la nivel social. Aceste roluri dorite, dar nejucate de o persoana, sunt importante pentru ca ele ne pot centra pe schimbarile viitoare pe care le-am face in viata noastra.
Singuratatea ascunde, in fapt, un rol dorit si neimplinit la un moment dat. Cand spui ca esti singura, spui in fapt ca iti doresti sa fii cu cineva. Iar acest lucru se poate intampla indiferent de ceea ce este in viata ta in acest moment.
Ca urmare, este important mereu sa definim ce atitudine avem fata de rolurile de acest tip. Este ca si cum ne-am juca avand in fata o carte de colorat. Partile deja colorate sunt rolurile pe care le jucam deja. Spre exemplu, roul profesional (este secretara) este un rol "colorat" si acoperit. Rolul de cuplu este unul inca neacoperit (sa spunem, alb). Faptul ca incearca in continuare sa-l "coloreze" reprezinta o atitudine activa si dinamica.
Desigur, faptul de a avea acest tip de atitudine nu reprezinta si rezolvarea implicita a "colorarii" vietii sale, dar este o atitudine care poate creste sansele ca acest lucru sa se produca mai repede. In fond, disponibilitatea unei femei sau a unui barbat este o stare resimtita ca atare de cei din jur. Conditiile ar fi ca persoana respectiva sa aiba "libertatea de a simti" si de a-si accepta propriile dorinte profunde.
Ce putem face?
In primul rand, ceea ce putem face este sa traducem in nevoi ceea ce simtim. Astfel, protagonista isi poate pune urmatoarea problema: de ce ar avea nevoie de "cineva"? Exista nevoi diverse, care se pot realiza in diferite moduri, in schimb atitudinea sa poate fi centrata pe ceea ce isi doreste cu adevarat.
Spre exemplu, poate fi cu cineva pentru a fi in randul lumii, adica pentru a corespunde cu asteptarile pe care, poate, parintii le au de la ea. In acest caz, poate ca nu ar conta foarte mult cu cine ar fi. Sau poate pentru viata sexuala, poate isi doreste o relatie bazata in mod special pe afectiune si tandrete.
Atitudinea in momentele de singuratate este importanta pentru orice persoana. De multe ori, chiar visele tradeaza nevoile pe care le simte o persoana. In momentele de singuratate, poate ca suntem mai mult in apropierea sinelui, ceea ce poate sa ne ajute sa aflam mai multe despre noi.
Oare ce inseamna pentru tine aceasta "atitudine", de a modifica o situatie in sensul dorit? Pentru a afla acest lucru, este necesar sa vezi modul tau de a te comporta in momentele de singuratate, cam si cum ai face parte dintr-un cuplu.
Comentarii (1)
Acum 5 ani mi-a murit sotul si viata mea a luat cu totul alta intorsatura .Nici ajutorul psihologului ,nu a fost suficient ,imi doresc o persoana ,care sa imi dea macar un telefon sa stiu ca este sufleteste langa mine ,dar nu reusesc sa gasesc .
Posteaza comentariu