Am 30 de ani şi până nu demult credeam că experienţele paranormale apar doar la televizor. În urmă cu vreo doi ani şi ceva am făcut împreună cu soţul meu o călătorie în Tunisia, unde ne-am simţit foarte bine. Într-una din zile am mers în deşert şi ne-am plimbat cu cămila. Atunci mi s-a întâmplat un lucru straniu, pe care însă nu l-am conştientizat decât ceva mai târziu. În timp ce eram pe cămilă, animalul s-a speriat şi a luat-o la fugă. Nici nu ştiam că pot alerga aşa cămilele, dar pot să zic că m-am speriat teribil. Cursa ne-a fost oprită de un individ ciudat, pe care nu l-am văzut de unde a apărut, dar ai cărui ochi mi-au rămas întipăriţi în memorie. Era legat la cap şi o pânză îi acoperea faţa. Doar ochii negri şi pătrunzători îi scânteiau ca două flăcări. A oprit cumva, doar el ştie cum, cămila, şi m-a ajutat să mă dau jos de pe ea. Nu mi-a adresat niciun cuvânt, doar m-a privit lung şi apoi a plecat.
Atunci n-am dat atenţie tremurului care mă apucase, când omul acela a pus mâna pe mine, pentru că am pus totul pe seama sperieturii. Dar m-am surprins multă vreme după asta gândindu-mă la ochii aceia negri şi de câteva ori am avut senzaţia chiar că mă urmăresc.
La câtva timp după ce ne-am întors acasă am avut un vis ciudat. Atât de real încât m-am trezit în miezul nopţii, lac de sudoare, şi tremurând la fel ca atunci, după întâmplarea cu cămila. Se făcea că eram tot în deşert, dar de data asta mă simţeam ca una de-a locului. Mă vedeam îmbrăcată în haine tunisiene, nişte voaluri bogate şi răcoroase, iar în preajma mea era acel bărbat straniu, cu ochii lui negri, urmărindu-mă, ocrotindu-mă, din priviri.
Parcă simţeam în nări mirosul nisipului, pe creştet mângâierea soarelui, iar în suflet simţeam că sunt iubită cum nu mai fusese nimeni altcineva până la mine. Iar cel care mă iubea era omul cu ochi negri.
După ce m-am trezit aproape că-mi venea să plâng de ciudă. Lângă mine dormea sforăind uşor Mircea, soţul meu, iar casa noastră era cufundată în întuneric. Nici urmă de soare, nisip, ochi negri...
M-am culcat la loc cu o sfâşietoare părere de rău şi mă rugam să mă întorc înapoi în vis, de parcă lăsasem ceva neterminat.
Nu s-a mai întâmplat în noaptea aceea, şi nici câteva săptămâni după asta. Aproape că uitasem întâmplarea, când într-o noapte m-am trezit zguduită de braţele lui Mircea, care trăgea de mine spunându-mi să nu mai plâng şi să mă trezesc că e doar un coşmar. Eram transpirată şi tremuram. Visasem din nou Tunisia, deşertul, nisipul, soarele, de data asta într-o atmosferă sumbră: se făcea că îmi fusese răpit copilul, rodul iubirii mele cu acei ochi negri. Iar cel care mi-a luat copilul din braţe mă lovise cu un bici peste faţă şi gât.
Când i-am povestit lui Mircea ce am visat, spunându-i şi că totul mi se trage de la excursia în Tunisia, el a observat o dâră roşie pe gâtul meu şi s-a speriat. Pe moment m-a calmat, dar a doua zi s-a gândit că ar trebui să consultăm un medic. Am râs şi i-am spus că exagerează. La ce medic să te duci să-i spui aşa ceva? Te ia de nebun. Totuşi dâra aceea roşie a persistat câteva zile pe gâtul meu şi s-a vindecat în cele din urmă.
Au urmat alte vise, în care mi-am recăpătat copilul şi am fost fericită. Cam la o lună, două, de atunci, continui să călătoresc nopţile în viaţa mea paralelă din Tunisia. La început am încercat să ţin cont de ce făceam în zilele care precedau aceste vise. Credeam că există vreo legătură, fac ceva care le atrage. Dar n-am reuşit să descopăr nimic special.
Pare de necrezut, chiar şi mama, de exemplu, când am avut o tentativă să-i povestesc ce mi se întâmplă, mi-a spus că am luat-o razna. Nu am cu cine să vorbesc despre experienţele mele nocturne care par atât de reale încât mă aştept ca într-una din dimineţi să mă trezesc cu nisip în pat. Singura mea explicaţie, pe care mi-o dau în lipsă de altceva mai ... ştiinţific, este credinţa că probabil, într-o altă viaţă, am trăit acolo, iar acum îmi retrăiesc acea existenţă. Mi-e teamă să mă gândesc că la un moment dat voi ajunge să-mi visez propria moarte sau poate moartea iubitului meu...
Ce pot să spun e că acum trăiesc intens o poveste minunată cu Taruk, aşa îl cheamă pe omul meu cu ochi negri, şi sunt atât de fericită acolo, cu el, încât sunt zile când tânjesc după visele mele. Ştiu că sunt în pericol să-mi pierd căsnicia, dacă mă las pradă acestei pasiuni mistuitoare şi ireale, de parcă aş fi îndrăgostită de un personaj de film. Mi-e imposibil să renunţ, mai ales că visele vin atunci când vor ele, fără ca eu să le pot chema sau împiedica.
© Copyright:
Paranormal: Trăiesc două vieţi!
Am 30 de ani şi până nu demult credeam că experienţele paranormale apar doar la televizor.
De Patricia S.
Comentarii (7)
ceea ce ai patit sau ce atii patit e normal dar nu are nici cea mai vaga legatura cu viata paralela cred ce ati scris visele viziunile ne arata trecutul dedemult sau trecutul vieti prezentul sau viitorul dar niciodata un vis nu e o a 2 viata incasii spuneau la un moment dat (ca visul e adevarata viata pt ca putem facee ceea ce vrem iar viata de zi cu zii e doar un cosmar)
Draga mea, da exista,vieti paralele,reincarnare ,vise ,premonitii,intersectare de vieti....viata -moarte,le cunosc de cind eram copil.astazi cautam ceva pe google si am dat de anuntul tau....eu traiesc pe ideia ca nimic nu se intimpa din intimplare.Nu sint vre-o ghicitoare si nici nu fac ceva pe bani,dar cind intru in contact cu ceva ce este adevarat am informatii automat cu ce se intimpla in realitate.nu vreau sa pun aici ce vad ,poate ma poti contacta.sintem in august 2012.anuntul tau a fost ianuarie 2011.daca mai traiesti cele 2 vietii si esti interesata contacteaza-ma
In urma cu cativa ani vizionam o emisiune la televizor,era un documentar despre o parada militara din anul 1927.Am fost cuprinsa brusc de o emotie puternica,simteam ca eram acolo ,in Bucurestiul acelui an ,o durere mare mi-a cuprins sufletul,era ca si cand as fi regasit ceva de mult uitat.Nu pot sa-ti descriu dorul ce m-a cuprins ,suferinta ca nu mai sunt acolo,ca in acel moment eram fericita.Au trcut zile,luni....intr-o zi la radio se difuzau cantece vechi,acele tangouri care faceau furori in gradinile de vara ale Bucurestiului interbelic.Am izbucnit in plans,din nou acele trairi ciudate,emotiile m-au ravasit din nou,stiam ca acel cantec reprezenta ceva cu toate canu-l mai auzisem niciodata imi era cunoscut.Am inceput sa citesc carti despre Bucurestiul interbelic si de fiecare data totul mi se pare foarte familiar.Am avut oazia sa vizitez de cateva ori capitala dar nu simt nimic,nici o emotie.Ce ma leaga pe mine de acele locuri este de mult uitat.
Si eu am patit la fel ca tine am avut un vis care s-a realizat dupa 11 ani.Eu te inteleg perfect. Ce ti se intampla este adevarat pentru ca exista lumi paralele si uneori ne intersectam cu ele dar nu stim sa descifram nimic pentru ca ni se ascunde cunoasterea.Te vei linisti dupa ce-l vei intalni cu adevarat, altfel te vei chinui mereu.Cauta-i numele pe whoozy.com search engine wwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwwww
sesearch engine
Ar trebui sa iei legatura cu cineva din domeniul ezoteric. Chiar daca in alta viata ai trait in acel loc, nu e normal ca cele doua vieti sa se "intersecteze", decat daca au ramas unele lucruri nerezolvate, iar in acel caz trebuie gasita rezolvarea. Ia in calcul si posibilitataea intoarcerii fie si pentru o noua calatorie, in acel loc.
draga mea, religia ortodoxa nu recunoaste vietile trecute, adica ideea conform careia omul ar mai fi trait mai multe vieti. dar sincera sa fiu, experientele ca cele pe care le traiesti tu sunt adevarate. numai scepticii si cei care se feresc de nou nu recunosc asa ceva! se poate ca intr-o viata trecuta sa fi trait intr-adevar in trecut in tunisia sau intr-un tinut desertic si sa fi avut o relatie de iubire cu domul din vis. se poate ca moartea unuia dintre voi sa fi servenit brusc, si celalalt sa sa nu fi putut trai fara celalalt. din aceasta cauza sufletele voastre s-au cautat si poate in acea calatorie in tunisia v-ati reintalnit. visele pe care le ai s-ar putea sa fie franturi de amintiri pe care subconstientul tau inca le mai pastreaza din trecut. de cele mai multe ori un om care a mai trait o viata isi aduce aminte franturi din acea experienta atunci cand intalneste un stimul foarte puternic care sa deschida usile subconstientului . eu iti doresc sa ai o viata frumoasa in ambele vieti pe care le traiesti, dar ai grija ca viisele sa nu devina realitatea ta, pentru ca atunci vei deveni o umbra care traieste intr-o lume reala.
draga mea, religia ortodoxa nu recunoaste vietile trecute, adica ideea conform careia omul ar mai fi trait mai multe vieti. dar sincera sa fiu, experientele ca cele pe care le traiesti tu sunt adevarate. numai scepticii si cei care se feresc de nou nu recunosc asa ceva! se poate ca intr-o viata trecuta sa fi trait intr-adevar in trecut in tunisia sau intr-un tinut desertic si sa fi avut o relatie de iubire cu domul din vis. se poate ca moartea unuia dintre voi sa fi servenit brusc, si celalalt sa sa nu fi putut trai fara celalalt. din aceasta cauza sufletele voastre s-au cautat si poate in acea calatorie in tunisia v-ati reintalnit. visele pe care le ai s-ar putea sa fie franturi de amintiri pe care subconstientul tau inca le mai pastreaza din trecut. de cele mai multe ori un om care a mai trait o viata isi aduce aminte franturi din acea experienta atunci cand intalneste un stimul foarte puternic care sa deschida usile subconstientului . eu iti doresc sa ai o viata frumoasa in ambele vieti pe care le traiesti, dar ai grija ca viisele sa nu devina realitatea ta, pentru ca atunci vei deveni o umbra care traieste intr-o lume reala.
Posteaza comentariu