Paranormal: "Fiul meu mort la cinci ani s-a reîncarnat!"

O mamă ştie, simte, îşi recunoaşte copilul chiar şi atunci când e schimbat complet. Eu mi-am dat seama că Ionuţ, copilul care mi-a murit în braţe când avea cinci ani, s-a întrupat în copilul altei femei.
O mamă ştie, simte, îşi recunoaşte copilul chiar şi atunci când e schimbat complet. Eu mi-am dat seama că Ionuţ, copilul care mi-a murit în braţe când avea cinci ani, s-a întrupat în copilul altei femei. Întâmplarea a făcut ca eu să îl recunosc şi să trăiesc de atunci sfâşiată între dorinţa de a-l avea din nou şi imposibilitatea de a o priva pe cealaltă femeie de copilul ei.
 
Ionuţ a fost un copil năzdrăvan, făcea tot felul de şotii şi intra întotdeauna în belele. M-am amărât de multe ori cu boacănele făcute de el, dar după ce-l mustram, mă întorceam cu spatele şi râdeam pe înfundate de ce-i trecuse prin cap. Avea o inteligenţă peste medie şi nu se temea niciodată de urmările unor fapte ieşite din tipar.

Întotdeauna m-am gândit că el este reîncarnarea vreunui mare inventator pentru că mereu venea cu idei de lucruri la care noi ceilalţi nu ne gândisem. A început să vorbească devreme, la un an şi jumătate nu-l mai opream. Învăţa rapid cuvinte, făcea conexiuni şi ne lăsa cu gura căscată cu logica lui. Nu mergea niciodată să-l păcălim sau să-l amăgim cu lucruri pentru copii mici.
 
Când a făcut patru ani ştia deja să scrie. Tot ce făcea era decalat, de parcă ar fi simţit că nu are timp. Sau parcă le ştia deja dinainte şi acum ardea etape întregi. În ritmul ăla ne gândeam că o să cerem dispensă să-l dăm la şcoală de la 5 ani.
Avea un fel de a te fixa cu privirea, cu nişte ochi negri ca tăciunele pe care nu ştiam de unde-i moştenise, că la noi, în ambele familii toţi suntem cu ochi albaştri, oameni născuţi şi crescuţi pe Dunăre.
 
Ochii ăia vii şi replicile neaşteptate făcuseră din el un copil la care toată lumea se uita cu interes şi câteodată chiar cu teamă. Era prea deosebit ca să nu te ducă cu gândul că e ceva în neregulă cu el. Şi totuşi nu era nimic în neregulă. Eu, ca mamă, nu vedeam în el decât un copil deştept şi frumos. M-am şi supărat pe o bătrână din cartier care s-a uitat la el şi a zis că îl aşteaptă zile negre ca ochii lui.
 
Când mai avea câteva săptămâni până să împlinească cinci ani s-a întâmplat nenorocirea. Mergeam pe stradă şi el se juca înaintea mea, pe trotuar, memorând numerele maşinilor care treceau. Învăţase să adune şi să scadă şi făcea matematică cu numerele de la maşini. Mintea lui era într-o continuă socoteală. M-am oprit să cumpăr ceva şi am strigat la el să aştepte. Îl văd şi acum, pe marginea trotuarului, tot adunând cifre, atent doar la plăcuţele de înmatriculare. O maşină a depăşit o alta şi din viteză a intrat pe trotuar. L-a luat pe Ionuţ în plin. Totul s-a petrecut sub ochii mei. Ionuţ a murit câteva ore mai târziu, la spital.
 
Doi ani am fost devastată.
Nu-mi trebuia nimic, nu eram capabilă să mai trăiesc. Soţul meu a plecat la muncă în Italia şi a tot încercat să mă ia cu el. Nu mă puteam dezlipi de oraşul ăla, de strada aia, de trotuarul ăla. Deşi totul îmi amintea de copilul meu şi de tragedia noastră. După un an şi jumătate a reuşit să mă convingă să plec. Dar acolo, tot o legumă am fost. Nu mă interesa nimic, nu trăiam decât în virtutea inerţiei, pentru că nu puteam pur şi simplu să-mi opresc plămânii să mai respire.

Într-o zi, mergând pe o stradă în orăşelul în care locuim aici în Italia, l-am văzut pe Julio. Un copilaş de aproape trei ani, cu nişte ochi negri ca tăciunele. În momentul în care mi-a întâlnit privirea am ştiut. Privirea aceea serioasă şi intensă cu care Ionuţ întreba lucruri neaşteptate de la un copil, era acum în ochii altui copil. Am început să plâng şi să tremur, am luat copilul în braţe şi nu mă puteam opri din plâns. Femeia care era cu copilul s-a speriat, dar nu m-a îndepărtat. De altfel, Julio nu s-a speriat de fel. Parcă ştia, simţea şi el. Mi-a prins gâtul cu mânuţele lui şi a stat aşa la pieptul meu. Apoi a rostit cuvintele care ne-au îngrozit pe toţi: „haide mama”. Era formula lui cu care îmi cerea să ieşim afară. Iar Julio nu ştia româneşte.

Soţul meu i-a explicat apoi femeii că sunt zdruncinată de pe urma pierderii copilului.
Totuşi el a refuzat din start să creadă că acel copil era Ionuţ. A început să mă bănuiască de faptul că am luat-o razna definitiv. Nimeni nu-şi putea explica, însă, cum de a vorbit Julio în română.
 
Nu era nimic de înţeles. Părinţii lui Julio sunt nişte oameni de toată isprava. Nu au reacţionat isteric, cum poate ar reacţiona orice părinte văzând că cineva pune mâna pe copilul lui. Mi-au vorbit frumos şi s-au purtat cu menajamente cu mine. Mi-era imposibil să le spun ce gândesc. Dar am început să-i vorbesc lui Julio în română. Mă privea atent şi nu spunea nimic. Când deschidea gura ieşeau cuvinte în italiană, dar avea gesturi similare cu cele pe care le făcea Ionuţ.
 
Din ziua aceea mi-a fost clar că trebuie să rămân acolo, în localitatea aia, că viaţa mea nu mai are sens în altă parte decât în preajma lui Ionuţ-Julio. Soţul meu nu a avut altă şansă decât să mă susţină, dar niciun moment nu m-a înţeles. Cred că nici nu m-a aprobat, dar nu avea ce să facă.

Mi-am petrecut următoarele luni aproape de Julio. Sofia, mama lui, m-a acceptat. Nu multe femei ar face asta. Eu cred că şi ea simţea ceva ciudat în legătură cu noi. Numai mamele simt asta.

Am făcut o înţelegere cu Sofia să o ajut la creşterea lui Julio. Nu aveam nevoie de nimic decât să stau cu fiul meu, dar ei au insistat să primesc o sumă modică pentru serviciile mele.
Sofia era bucuroasă că se poate întoarce la serviciu.
 
A trecut un an de atunci. În fiecare zi îl privesc pe Julio cum redevine Ionuţ. A învăţat foarte repede limba română, dar vorbeşte la fel de bine şi italiana. Pune întrebări, e curios şi matur în gândire. S-a schimbat faţă de cum era până să apar eu în viaţa lui, spune Sofia. E un alt copil, dar tuturor le place. În mica noastră localitate îl consideră aproape un geniu. Face adunări şi scăderi şi e pasionat de cifrele de la numerele de înmatriculare ale maşinilor.

Aici nu există babe care să cobească, ca în România. Totuşi, pe măsură ce trece timpul, am tot mai multe certitudini că Julio este Ionuţ. Mi-e teamă să nu moară şi Julio la fel ca ionuţ, la vârsta de cinci ani. Dacă se va repeta destinul şi ni-l va răpi şi de data asta?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
 

Comentarii (13)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Andrey pe 20 Ian 2014, 05:02
    Adevarat

    nu stiu daca Doamna ce a scris asta , si de altfel mama copilului va citi vreodata asta , insa daca vreodata veti citi asta , vreau sa stiti , ca ... Da acel copil este copilul Dv. insa va spun cu parere de rau , El sa nascut undeva la distanta de orasul natal , pentru ca asa sunt legile din lumea cealalta , cei ce se reincarneaza , se vor reincarna intr-o alta tara , pentru a nu avea legatura cu cei din viata trecuta , si de multe ori nu se permite sa aibe amintiri din viata anterioara , Dv. aveti noroc ca ati mers acolo si L-ati cunoscut pe acel copil ,ma gandesc caci probabil Dumnezeu va mai acordat o sansa , datorita faptului caci probabil Fiul Dv. L-a rugat sa va lase alaturi de el , si probabil Dumnezeu Vazundu-va suferinta , sa gandit ca ar fi bine sa fac asta , astfel incat a aranjat totul in asa fel , ca ati mers acolo si L-ati intalnit dinou pe Fiul Dv. , va spun asta pentru ca si eu sunt reincarnat , am amintiri din viata anterioara , insa nu foarte multe , am amintiri din Rai , care sunt minunate , si in viata de dinainte am trait undeva in america , am murit la varsta de 25 de ani .... acum sunt in romania si imi este foarte dor de casa , si de un om care imi amintesc ca mi-a fost ca un tata , desii imi era doar un prieten mai in varsta , imi amintesc ca de la el am invatat multe lucruri , desii nu mai stiu exact care au fost acelea , totul este fracmente , insa stiu ce simteam , stiu ca ii purtam un respect enorm pentru tot ceea ce ma invatase .... de altfel Raiul va spun este minunat , sincer va spun Raiul Exista , este cat se poate de real , si totul e minunat , si printre toate lucrurile , acolo poti vorbii toate limbile posibil , existente vreodata , simti o fericire enorma in suflet , o linsiste interioara incredibila , si cel mai frumos dintre toate lucrurile , SImti Dragostea Lui Dumnezeu , care este incedibil de "fulce "sa spun asa , si simti asta ca si "un dorg de care nu te saturi "simti ca "nu te mai saturi sa savurezi Dragostea oferita De El , si Simti acea dragoste in fiecare clipa , si parca iti doresti sa nu se termine niciodata "si nici nu se va termina ...stiu ca multi oameni nu cred , in asa ceva , insa va spun , daca nu credeti , pastrati pentru voi , si va mai spun "nu aveti nimic de pierdut , daca taceti , si nu aveti nimic de pierdut nici daca credeti , ci din contra , daca credeti aveti de castigat , veti intelege asta cand veti ajunge acolo unde ne dorim noi toti cei ce credem "

    3
    0

  • Aghiazma pe 15 Dec 2012, 20:42
    bulsit

    Inteleg ca ai un mare bias cognitiv de la moartea baiatului tau..da nu tre sa apelezi la ceva nedemonstrat si pseudo-adevarat ca sa-ti alini durerea. Numa bine

    0
    1

  • Nicoleta.ap pe 23 Sep 2011, 04:18
    *anda22-7* : " aberatii"???

    Sufletul omului nu moare niciodata ! Doar trupul omului traieste o singura data...si daca luam in vedere la cat a inaintat stiinta, nici de acest lucru nu mai putem fi siguri...

    4
    0

  • Nicoleta.ap pe 23 Sep 2011, 04:14
    *Gretchen*--"o idee deliranta"???

    Iti doresc din tot sufletul sa nu pierzi niciodata pe cineva drag tie, caci doar atunci vei afla - si poate nici atunci- care este diferenta dintre normal si paranormal...

    2
    0

  • adina pe 12 Sep 2011, 13:36
    continuarea....

    cum aflam continuarea????

    3
    0

  • maria pe 9 Sep 2011, 13:40
    O alta sansa

    Dumnezeu te iubeste si ti-a dat sansa sa fii fericita nu-ti umbri fericirea cu teama ca si acest copil va muri nu va fi asa .Multumeste-i lui D-zeu pentru ce ai primit si-ti va da si mai mult.

    5
    0

  • Jullieta2000 pe 8 Sep 2011, 11:43
    paranormal

    paranormalul este comlet normal caci daca Dumnezeu a decis ca spiritul (eul) acestui copil sa se duca in alt copil la nastere atunci asa ar trebuit sa fie o poveste complet miscatoare si sper din toata inima sa fie adevarata caci povesti de genul acesta ne arata ca in viata se pot intampla si MINUNI !!!!!!!!!!

    9
    0

  • QWERTY pe 5 Sep 2011, 19:38
    ?

    Fie ca ar fi ceva paranormal, fie ca e doar o obsesie a femeii, nu sunteti in masura sa comentati despre asta avand in vedere ca nu cunoastem lumea asta nici macar 10% din ea... aberatii in ceea ce priveste paranormalul? Probabil ca da, probabil ca nu, nu esti in masura sa spui ca traim doar o viata, nu esti in masura sa spui ca traim 100. N-ai nici o dovada care ne poate satisface indeajuns credintele.

    5
    1

  • anda22-7 pe 5 Sep 2011, 10:42
    aberatii

    nu exista reincarnare..astea s aberatii..sufletul omului traieste 1 singura data

    6
    15

  • Dana pe 5 Sep 2011, 07:54
    emotionant

    Paranormalul este ceva normal, numai ca nu oricine poate sa vada,sa traiasca si sa simta anumite lucruri.Sentimentul este puternic.

    11
    1

  • Gretchen pe 4 Sep 2011, 13:39
    paranormal

    nu este nimic paranormal la asta. o mama nu a putut trece peste tragedia decesului copilului sau, a dat peste un copil care semana cu el si a dezvoltat o idee deliranta. tot inaintati articole despre "paranormal", promovand un stil de gandire perfect irational, ma usurel cu asa ceva...

    5
    10

  • grace_one pe 4 Sep 2011, 13:20
    emotionant

    sper ca este reala povestea, oricum f emotionant

    14
    1

  • ada pe 3 Sep 2011, 18:15
    sensibil

    o poveste frumoasa, impartasita cu multa sensibilitate si delicatete.m-a impresionat.

    15
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod