Poveste adevărată: "Sunt îndrăgostită, dar el nu face nicio mișcare, cum să-l provoc?"

Relația noastră – dacă pot s-o numesc așa – a început pe Internet, sub formă de discuții pe un forum tematic. Am tot conversat mai bine de un an, timp în care el era deja într-o relație de mai mulți ani.

Vă scriu ca să-mi dați niște sfaturi de femei pentru că eu am ajuns la capătul cunoștințelor mele de seducție și nu știu ce să mai fac. Concret sunt îndrăgostită până peste urechi de un tip mai mic decât mine cu opt ani. El are 28 și eu 36.

Știu, și mie mi s-a părut la început o diferență insurmontabilă, dar realitatea e că eu nu-mi arăt vârsta și ce e mai important, ne înțelegem minunat. Ne simțim excelent împreună, avem o viață socială bogată, ieșim în oraș, la film, la restaurant, la teatru, la concerte, dar nimic mai mult. El nu m-a atins niciodată. Și sunt descumpănită, nu știu cum să procedez ca să pricep dacă-l atrag ca femeie sau doar ca amică de pierdut timpul.

Relația noastră – dacă pot s-o numesc așa – a început pe Internet, sub formă de discuții pe un forum tematic.

Am tot conversat mai bine de un an, timp în care el era deja într-o relație de mai mulți ani. La un moment dat discuțiile s-au mutat în privat, unde am început să ne facem confidențe. Mi-a spus că relația cu iubita lui scârțâie, și că se vor despărți. Lucru care s-a și întâmplat ulterior. După câteva luni de la despărțire ne-am întâlnit pentru prima dată și pot să zic că ne-am simțit la fel de bine și în realitate ca și online. Practic nu reușim niciodată să epuizăm subiectele de discuție.

Și am continuat să ne întâlnim, ba chiar la un moment dat am avut un ritm de întâlniri aproape zilnice. La început nu m-am impacientat, pentru că mi se părea că lucrurile decurg firesc.

Nu s-a repezit asupra mea, am zis că foarte bine, ne cunoaștem bine mai întâi. Pe urmă mă gândeam că e despărțit de prietena lui abia de câteva luni, are nevoie de o perioadă tampon.

Dar după mai multe întâlniri, în decurs de o lună, am început să mă îndrăgostesc. Îmi place tot mai mult de el, sunt atrasă și fizic de el, și sincer aș vrea să avem o relație mai aprofundată, nu doar ca amici. Dar nu știu cum să procedez. O să ziceți că la 36 de ani ar trebui să știu. Ei bine uite că nu știu. Viața mea de până acum nu m-a pus în situația asta niciodată. Toți foștii mei iubiți au fost cei care au avut inițiativa.

Nu am fost pusă niciodată în situația de a săruta eu prima sau de a întreba direct dacă mă place sau ba.

Am întrebat și eu niște prieteni apropiați ce e de făcut. Toată lumea – bărbați și femei – mă îndeamnă să „sar pe el”, să îl invit acasă, cu un vin, și să iau inițiativa, că poate e timid. Pe bune, cum să fac asta? Poate că sunt demodată, dar nu pot face așa ceva. Mi-e frică de penibil, să nu încerc să-l sărut și el să zică că nu vrea. M-aș simți ca dracu. Pe urmă el nu bea alcool. Chestia cu vinul pică. Acasă la mine a mai fost, dar, din nou, nu s-a întâmplat nimic. Nu ne atingem nici măcar din greșeală.

Și nu e ca și când i-ar fi silă de mine, pentru că dacă ar fi așa nu m-ar căuta și nu am petrece atâta timp împreună.

Deci îi plac cumva, dar poate nu într-o manieră sexuală? Așteaptă să se îndrăgostească de mine? Ce așteaptă? Sunt contrariată, ajutați-mă să înțeleg filosofia bărbaților mai tineri, și cum să fac să iau inițiativa fără să fiu penibilă.

 

Comentarii (20)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • George pe 17 Iul 2013, 12:17
    Filozafia barbatilor mai tinerii...

    1. Trebuie sa stie exact ce vrei de la el, deocamdata crede ca vrei doar sa ai cu cine sa mergi la filme, concerte...etc. 2. Probabil se teme sa nu ai ganduri de casatorie, no offence, dar la varsta ta o femeie cam asta vrea... In concluzie, vorbeste cu el, comunica si lucrurile legate de sex, vezi mai departe ce urmeza, dar fii pregatita pentru orice continuare... Dar, intai de toate, trebuie sa stii tu foarte bine ce vrei, o relatie serioasa care sa mearg, poate, spre casatorie - si aici nu cred ca-i cazul- sau o relatie sexuala care sa tina atat cat tine si cand se termina, asta e.

    2
    1

  • Andi pe 16 Iul 2013, 14:51
    mda.

    intai trebuie sa-i fii iubita,amanta..etc..si la urma amica , daca incepi invers lucrurile nu evolueaza in directia dorita de tine , si tu ca femeie de 36 de ani ..care se presupune sa aiba o experienata a vietii trebuia sa stii sa gestionezi situatia , personal nu prea cred ca mai sunt multe de facut din relatarile tale dar am presimtire ca problema e mult mai complexa decat spui tu si asta lasa loc de insinuari (gen : e timit,te respecta) , 2 la mana nu stiu cum arati ..poate nu esti genul lui si daca atractie sexuala (cum spunea o tipa mai jos) nu exista , ma tem ca va trebui sa te obisnuiesti cu statutul de amica mult timp de acum incolo , ai putea de exemplu sa-i vorbesti despre un barbat care iti place sa vezi daca are vreo reactie..in orice caz ar fi mai bine sa iei tu initiativa ca femeie , sa nu-ti para rau ca ai facut ceva acum.. decat sa regreti ca nu ai facut nimic ....in orice caz nu ai nimic de pierdut , comunica cu el ..fii directa si vezi daca e interesat de tine si in functie de raspunsul lui stii ce ai de facut pe viitor ..

    3
    1

  • Ovidiu pe 16 Iul 2013, 13:58
    Nimic neobisnuit

    Si eu am o amica cu care mai petrec timp uneori, chiar daca nu zilnic, ci mult mai rar. Sunt singur si alta prietena n-am. Si stiu ca ma place si poate ar vrea o relatie cu mine, dar eu nu iau nici o initiativa. Si nu pt ca-s timid. Fata e chiar mai tanara decat mine, dar are niste probleme de sanatate care nu-mi plac. N-as vrea s-o iau de nevasta, chiar de-ar fi sa nu gasesc pe altcineva si sa raman singur. Oricum, nu simt mai nimic pt ea. Nu se pune problema nici ca nu m-ar atrage fizic, cat de cat. Daca ar lua initiativa sa ma sarute, n-as refuza-o si oricand m-as culca cu ea. Dar eu nu-i arat nici un interes pt ca nu vreau sa-i dau sperante false. Ea ma stie serios si daca am initia o relatie mai apropiata, eu ar trebui sa-mi asum obligatia de a o lua de nevasta. Deci asta e, stau in banca mea si gata.

    1
    1

  • roxanel pe 15 Iul 2013, 10:36
    ...

    era mai bine sa fi fost el indragostit de tine...

    2
    4

  • veronika pe 15 Iul 2013, 09:15
    Discuta cu el

    In primul rand, vreau sa felicit barbatii care au scris aici, sfaturile lor sunt de la distanta cele mai potrivite :) Cat despre dilema domnisoarei, si eu spun ca lucrurile trebuie lamurite si trebuie sa discutati deschis despre ceea ce simti. Tind sa cred ca intre doi oameni pentru care comunicarea nu e o problema, sa discutati deschis despre faptul ca-l placi (sau ca-l iubesti chiar) va reduce la minimum eventualul penibil de care ai avea parte cu scene tip telenovela in care sa te unduiesti pe langa el, iar el sa nu priceapa ce-ai patit. Oricum, la cum ai descris ca functioneaza lucrurile intre voi, te-as putea sfatui sa nu te lasi influentata neaparat de prima lui reactie dupa ce i-ai spus, ci sa-l lasi sa rumege lucrurile. Multa bafta!

    3
    1

  • roxana pe 15 Iul 2013, 08:41
    Esti doar o amica pt. el..

    toata povestea aceasta dureaza de prea mult timp , pt. ca o atractie, macar, strict fizica , sa nu se fi produs . Eu cred ca v-ati apropiat destul vorbind pe net, apoi timpul de dupa despartirea de prietena lui, apoi intalnirile , iesitul in oras . Toate acestea erau prielnice aparitiei unor manifestari de apropiere, de atractie , fata de tine , daca ar fi existat din partea lui. Iar faptul ca afost deja la tine.......sincer , nici nu cred ca a observat ca esti femeie. Esti o amica si atat , isi petrece timpul cu tine , te apreciaza desigur , dar ca prietena . Sunt de acord ca exista barbati timizi , insa sa nu exageram , cati timizi pana la extrema, adica sa nu atinga, sa nu "pupe" macar o femeie cu care iese de luni de zile, mai ales cand ajunge cu ea intre 4 pereti ??? Cati barbati fac asa in jurul nostru..?? In acest caz , eu mizez pe lipsa de atractie sexuala , lipsa de interes a unui barbat fata de o femeie. Ideea de a avea initiativa , "sa sari " pe el , cred ca e ridicola , pentru ca nu ar avea un rezultat dorit de tine..cel mult, sa faca sex atunci, o data , apoi, sa se simta incurcat, jenat , pt. ca acel sex afost doar o reactie instinctuala, conjuncturala , nu ceva ce si-a dorit . Mai mult, cred ca nu s-ar mai vedea cu tine deloc, pentru ca nu s-ar mai simti confortabil in instanta actuala, sexul intamplat , dar nedorit , sa faca incompatibila amicitia pe care o avea pentru tine. Diferenta de varsta, nu e neaparat o problema intr-o relatie , etractie sexuala intre persoane de varste diferite exista , dar, din pacate, in cazul tau , sigur nu. Incearca sa te detasezi , sincer, cred ca iti pierzi timpul, si asa pretios, pentru tine.

    2
    1

  • roxanel pe 15 Iul 2013, 07:12
    ...

    draga rick, pari sa fii un "practic" !lololol draga "eu" tipa are 36 ani , pana acum a asteptat, si de acum tot asa..e divortata? sau are copii?poate e divortat el?, are el copii?.

    1
    1

  • rick pe 15 Iul 2013, 01:13
    fa te remarcata ca femeie, nu ca amica

    pffff, poti sa il ademenesti, macar sa incerci asta.... fa chestii de genu...apleaca te spre el pana cand sunteti cu fetele mai apropiate, sa fie in apropiere de fata ta, buze, ochi, sani...da i si tu niste apropouri de genul sa fii interesata la extrem de ceea ce face, sa il lasi sa vorbeasca si sa il asculti cu atentie, sa te joci cu parul tau...fii sexy, sa te observe! poate ca nu te percepe din acest punct de vedere. in plus, ar trb sa afli dk tot sunteti prieteni poti sa il intrebi ce isi doreste pe plan personal acum, cum se mai simte, etc etc...trage l de limba referitor la fosta relatie...ca sa stii in ce te bag. adevarul e, cum mai zicea cineva de pe forum, e cu semn de intrebare chestia asta cu intalnitul pe net, dar...asta e tehnologia si modul de socializare din ziua de azi.

    2
    1

  • eu pe 14 Iul 2013, 22:40
    parerea mea

    eu cred ca el se mai gandeste la fosta iubita si poate mai e in tratative sau ma rog... ar accepta o eventuala impacare. nu cred ca este pregatit si mai ales sa fie sufocat cand abia a prins si el gustul libertatii. eu zic sa il intrebi daca sunt motive pt care n-ar vrea sa fiti impreuna. in caz de spune ca n-are nimic de reprosat,atunci lasa-l pe el sa ia initiativa atunci cand este pregatit. Tot ce tine de tine este rabdarea, daca ai puutere sa astepti. in rest, poti incerca sa cunosti si alti barbati, nu poti pune suflet in ceva incert. succes.

    2
    2

  • roxanel pe 14 Iul 2013, 22:17
    ...

    va dati seama ca fara "emanciparea femeii" o multime de barbati timizi care bantuie pe eva.ro nu ar avea partenere vreodata?...

    2
    1

  • Vero pe 14 Iul 2013, 21:49
    ....

    Scuzati de greseli. Le observ permanent deja dupa ce postez in graba mesajele.

    0
    1

  • Vero pe 14 Iul 2013, 21:42
    Mie mi se pare ca interesanta povestea ta si sint sigura ca daca el te cauta mereu si pentrece mult timp cu tine din propria initiativa, te place si el mult ca femee

    Sfatul meu sa asculti de ceia ce ti-a zis Adrian, Silviu si Doina si sa faci ce crezi tu mai bine. Apropo, nu e tocmai cazul chiar sa sari pe el ca o femee disperata. Mi se pare absurd. Dar de ce nu, sa il saruti spontan sau sa faci tu primul pas, apoi sa pleci daca iti e frica de reactia lui dupa. Lasa-l in nedumerire, barbatii sint atrasi de femeele misterioase. Asta e un exemplu de edee. Dar la moment faci cum iti vine si cum crezi tu ca e mai bine. Nu pierzi nimic. Plus sint sigura ca multi barbati, mai ales astea timizi, poate ca asta si spera. Dapa asta, cind va reintilniit ai putea sa ii explici si sa ii spui ce simti, daca vrei intradevar ceva mai serios. Nu mai esti nici tu o adolescenta care isi face griji ce v-or crede altii daca vei spune lucrurile pe nume. Un om matur, mai ales un prieten, cum zici tu, din contra ar trebui sa aprecieze sinceritatea ta. Nu il obligi sa fie cu tine, daca te deschizi, fa asa sa inteleaga ca e alegerea lui. Plus cum au zis si altii, credema un barbat nu sta linga tine, fara a avea si alte interese ascunse. Vezi doar ca sa nu fie prea tirziu mai tirziu. Iar celor care se uita la virsta, cred ca foarte mult sint complexate de steriotipuri din societate. Mie mi se pare chiar romantic, de ce nu. Plus 8 ani nu e mare diferenta. La mine sotul e mai mare decit mine cu 8 ani si de ce nu e posibil sa fie si invers?

    2
    0

  • roxanel pe 14 Iul 2013, 20:59
    ...

    sa intelegem silviu ca tu ti-ai invinge timiditatea si ai curta o tipa doar daca s-ar oferi sa devina menajera ta? ca pe langa ca nu stii ce sa vorbesti cu o tipa la o cafea nici cu matura nu stii sa dai? lololol

    1
    1

  • Adrian pe 14 Iul 2013, 20:57
    ...

    Am citit si eu restul comentariilor si m-a bufnit rasul ...sper ca apuci sa il citesti si pe asta daca nu cumva te-ai plictisit deja. Intai, ar trebui sa incerci sa vezi ce vrei tu exact de la el. Ca mie sincer nu mi-e clar din cate vorbesti. Vrei o relatie de 2-3 luni? Iti place mai mult ? Ce iti doresti exact? De ce zic asta. Pentru ca indiferent ce vrei, cred ca esti constienta ca nimic nu va ramane la fel. Relatia voastra se va schimba indiferent ce zici si ce faci, indiferent daca vorbesti cu el sau nu. Toata diferenta e ca daca nu vb cu el vei regreta mai tarziu si regretul e cea mai nasoala povara. Nu are sens sa regreti. Trebuie sa vorbesti cu el si sa ii spui ce simti si ce ai vrea, Nu te astepta insa "sa pice pe spate". Poate s-a prins si el, poate si el are aceleasi sentimente, poate nu. Chiar daca da, confruntarea depinde mult de psihologia partenerului iar reactia lui poate fi si doar sa iti zica ca vrea sa fiti doar prieteni. Ce vreau sa zic e, nu iti fie rusine de ce simti si sa ii zici si apoi sa pleci, nu uita ce vrei cu adevarat. Ce vrei nu e sa pleci dupa prima discutie ci sa vezi daca merita sa investesti in el sau nu. Dai ceva timp, poate nu te-a vazut niciodata in ipostaza asta ... poate e timid, poate e mai "clasic". Exista multe motive pt care ar face asa. Oricum, trebuie sa vorbesti cu el, nu sa il "seduci". Sedusul o sa duca la o relatie sexuala de un timp determinat clar care s-ar putea sa nu fie exact ceea ce vrei. Success

    4
    1

  • Luisa pe 14 Iul 2013, 20:50
    Dar...?

    De ce ati dat dislike in privinta ce am scris?? Serios acum, ce ar trebui sa faca ?

    2
    0

  • roxanel pe 14 Iul 2013, 20:42
    ...

    silviu, vorbesti cumva din proprie experientza?

    0
    2

  • Silviu pe 14 Iul 2013, 18:09
    ceva

    Go 4 it. Unilor barbati le place. Probabil e timid. Comentatoarele de mai sus sunt crescute cu ideea de cratita si acolo o sa ajunga. Sunt de sex masculin si nu am o problema ca femeia sa faca primul pas, ca doar nu mai suntem la 1500. Sunt foarte putini barbati care sunt prieteni cu fetele doar "asa". Restul se cam mint singuri. Ideea e vrei sa fi prietena cu el toata viata si sa regreti sau sa incerci sa vezi daca simte ceva. E de ajuns sa ii zici:"Imi place de tine foarte mult si as vrea sa fim mai mult decat priteni". In functie de raspuns mergi mai departe sau nu. Tehnic de aici prea el initiativa.

    8
    3

  • Luisa pe 14 Iul 2013, 14:32
    E singurul?

    E singurul mascul de pe pamantul asta? Gaseste-ti fata pe altul!!! Mai ales ca el nu face nicio miscare inseamna ca nu e atras de tine, ce e asa greu de priceput??? Poate te vede ca pe amica, dar nimic mai mult... Ce sa ii faci? Doar sa nu o incerci sa il violezi?! :)

    9
    13

  • internetul si forum social pe 14 Iul 2013, 14:08
    asa se despart cuplurile pt niste curve la discutii

    ITI MERITI SOARTA,BINE FACE...NU MI ARAT VARSTA DAR TOT BATRTANA ESTI FATA DE EL...AI VTEA TU O,,,PROSPATURA,,,DAR TEAPA...BINE FACE,SA SI CAUTE UNA DE VIRSTA LUI,NU O BABA DE PE FORUMURI.....SCARBA DE ASEMENEA FEMEI....

    10
    21

  • roxanel pe 14 Iul 2013, 07:10
    ...

    barbati cunoscuti pe net?????? de la inceput un mare semn de intrebare?!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!chiar crezi in minciunile site-urilor de socializare de tot felul care fac tone de bani de pe prostia si naivitatea unora? indiferent de varsta sunt la fel. daca vor ceva cu adevarat vei afla, daca nu ,nu alerga dupa trenul care nu asteapta

    9
    4

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod