A învăţa să nu îi responsabilizezi mereu pe ceilalţi pentru ceea ce se întâmplă în viaţa ta nu se face începând să crezi că eşti responsabil pentru tot ce se întâmplă în univers.
A face asta poate fi la fel de rău pentru tine (chiar dacă poate, nu la fel de rău pentru cei din jur).
Gândeşte-te cum ar fi să te simţi responsabil pentru tot ce te implică, să te simţi vinovat dacă ceva se întâmplă, chiar dacă ai făcut tot ce se putea face. A crede că depinde de tine ca toţi să fie bine şi totul să fie în regulă în jurul tău.
Acest mod de a vedea lucrurile nu poate duce decât la depresie, căci ajungi destul de uşor dezamăgit de tine şi de neputinţa ta, prăbuşit în nefericirea şi sentimentul de eşec trăit de fiecare dată când ceva nu merge bine.
Pentru cei mai mulţi oameni care suferă şi nu îşi pot găsi locul în lume, neputinţa de a balansa locul controlului devine punct de referinţă a modului în care ei se raportează la lume.
Să luăm un exemplu care este la îndemână multora din noi: munca într-o echipă.
Atunci când eşti alături de alţi oameni şi rezultatul muncii depinde de mai mulţi, e uşor de văzut natura fiecăruia dintre noi: unii se dau la fund şi apoi se străduie să îşi ia meritele, alţii încearcă repede să spună altora ce să facă, alţii se retrag în singurătate şi fac bucăţica pe care consideră că depinde de ei, alţii încearcă să mobilizeze pe alţii, alţii aşteaptă să vină altul să le spună exact ce au ei de făcut, şi aşa mai departe.
Când munca e terminată, să spunem că nu a ieşit tocmai bine şi că sunt lucruri care au nevoie de îmbunătăţiri.
Modul în care fiecare încearcă să explice (sau justifice) spune multe despre cât, cum şi când te poţi baza pe acea persoană. Dezechilibrele interioare ale fiecărui membru al echipei creează o sursă de stress care pune presiune în grup, creează reacţii defensive şi poate duce la comportamente agresive sau de retragere.Ideal, atunci când vorbim de oameni responsabili (care au un echilibrat loc al controlului), este ca fiecare să facă ceea ce poate să facă şi să îşi asume limitele.
Pentru ca fiecare din noi să poată ajunge acolo, e nevoie că:
- să acceptăm că am greşit, dacă am făcut-o şi să folosim greşelile pentru a evolua, în loc să încercăm să le ascundem sau să le facem să pară altceva decât sunt (sau să le atribuim altcuiva);
- să acceptăm că alţii pot greşi, fără a încerca să folosim situaţiile pentru a umili pe cei din jur sau a-i pune în orice fel în poziţii de inferioritate.
Sănătatea mentală înseamnă să ne acceptăm aşa cum suntem, dar să acceptăm şi faptul că suntem în continuă mişcare şi depinde de noi direcţia în care ne mişcăm.
Posteaza comentariu