Ai trăit ceva similar cu experienţele pe care ţi le prezint mai jos? Dacă da, atunci bine ai venit în clubul anonim al anxioşilor.
“Şi totuşi, de ce mă roşesc chiar în mijlocul şedinţei, când ţi-e lumea mai dragă şi toţi se uită la mine? Or să creadă că nu sunt sigură pe mine şi ăsta e ultimul lucru de care am nevoie!” sau “Aş vrea să pot plăti la casa de la supermarket fără să îmi tremure mâinile. Conduc atâţia oameni şi ştiu că îmi fac treaba bine, în acelaşi timp, par redusă mintal cu cardul în mâinile tremurânde, în faţa vânzătoarei, care se uită la mine de parcă am coborât de undeva din munţi şi nu am mai văzut POS”, sau “Din senin inima o ia razna ca nebună, nu mai ştiu unde sunt, cine sunt. Simt doar că ceva îngrozitor s-a întâmplat, că voi muri, că voi înnebuni, că totul s-a sfârşit pentru mine”.
Anxioşii nu se bucură prea mult că sunt anxioşi. Par a-şi purta anxietatea că pe o povară, când cu revoltă, când cu stoicism. Am întâlnit anxioşi care îşi doresc să nu mai simtă nimic, pentru că emoţiile deveniseră prea greu de dus pentru ei.
Câţi însă îşi dau seama că lumea a supravieţuit datorită anxioşilor? Dacă înaintaşii noştri nu ar fi avut anxietatea pericolului, cum ar mai fi învăţat să se apere? Ar fi dispărut mult mai uşor, doborâţi de pericolele din umbră, pentru că nu ar fi ştiut că uneori e bine să fii în gardă.
Cum ar fi găsit soluţii pentru posibile probleme dacă nu s-ar fi gândit dinainte că ar fi putut apărea probleme? Ar fi fost poate mult mai uşor doborâţi de probleme sau nu ar fi avut suficient timp la dispoziţie ca să le rezolve.
Să fii anxios e un dar
Dar vine cu un preţ de suferinţă.
Iar suferinţa devine de nesuportat când folosim prea mult darul pe care îl avem. Când îl folosim împotriva noastră. Când anxietatea devine mai puternică decât noi şi ea e cea care ne dictează viaţa şi starea de bine.Sunt anxietăţi şi anxietăţi
Unele vin din cauza stresului, altele pentru că nu mai este stres. Unele vin ca un semn de retragere, altele ca un semn de luptă.
Azi mă gândesc doar să vedem cum putem să acceptăm faptul că avem o personalitate anxioasă. Apoi, cu noi, aşa cum suntem, să începem de mâine să mergem în lume şi să ne găsim locul fără suferinţă, cu respect şi încredere în noi.
Câţi dintre noi reuşesc să facă din anxietate un aliat? Şi oare cum au reuşit să facă asta?
Dacă aveţi nevoie de sfaturi mă găsiţi la Clinica Mentarex.
Posteaza comentariu