Recunoștința îți poate face creierul mai fericit

Auzim adesea că recunoștința poate crea o stare mentală mai pozitivă și mai fericită. Dar știai că gratitudinea îți poate transforma creierul cu adevărat?
Exprimarea constantă a recunoștinței schimbă structura moleculară a creierului, menține funcționarea materiei cenușii și ne face persoane mai fericite și mai sănătoase conform studiilor. Iată cum face aceste lucruri recunoștința și de ce este important să o incluzi în viața ta în fiecare zi!

Cum îți face recunoștința creierul mai fericit, conform neuroștiinței?


Atunci când simți fericire, sistemul nervos central este influențat. Ești mai puțin reactiv, mai pașnic și mai puțin rezistent. Iar recunoștința este cea mai eficientă practică pentru stimularea sentimentelor de fericire. 

Cum au ajuns oamenii de știință la concluzia că recunoștința face creierul mai fericit?


Un studiu despre gratitudine, realizat la University of California at Davis și University of Miami, a dat trei sarcini la participanți. Participanții au scris într-un jurnal în fiecare săptămână, un grup descriind lucrurile pentru care este recunoscător, un alt grup spunând care sunt nemulțumirile sale, iar un altul notând evenimentele neutre.
După zece săptămâni, participanții din grupul recunoștinței s-au simțit cu 25% mai bine decât cei din celelalte grupuri și au făcut mișcare sau exerciții fizice cu o oră și jumătate mai mult.

Într-un alt studiu, cu o împărțire similară a persoanelor, participanții care au făcut exerciții de recunoștință în fiecare zi le-au oferit oamenilor din viața lor un suport emoțional mai mare decât cei din alte grupuri.

Un alt studiu despre recunoștință a fost realizat cu ajutorul adulților care sufereau de afecțiuni congenitale și neuromusculare, mulți dintre aceștia având sindromul post-polio. Comparativ cu cei care nu au scris toate lucrurile pentru care sunt recunoscători în fiecare seară, participanții care și-au exprimat gratitudinea s-au simțit mai bine în fiecare dimineață când s-au trezit.
S-au simțit, de asemenea, mai conectați cu ceilalți decât au făcut-o participanți din grupul care nu a exprimat gratitudinea.

Un al patrulea studiu nu a avut nevoie de un jurnal al gratitudinii, dar a analizat volumul gratitudinii din viața de zi cu zi a oamenilor. În acest studiu, un grup de cercetători chinezi a descoperit că un nivel mai mare al recunoștinței este asociat cu un somn mai odihnitor, dar și cu un nivel mai mic de anxietate și depresie. 

Cum să devii mai recunoscător?


Dacă ai timp de o singură mantră în fiecare zi, atunci mulțumește pentru ceva. Este important să reții acest lucru, atunci când îți programezi rutinele zilnice.
Există câțiva pași care te ajută să incluzi rutina gratitudinii în viața ta. Iată care sunt aceștia!

1. Fă-ți un jurnal zilnic în care să notezi trei lucruri pentru care ești recunoscător. Poți face acest lucru dimineața, când te trezești, sau seara înainte de a merge la culcare.

2. Fă-ți un obicei din a-i spune partenerului sau unui prieten câte un lucru pe care îl apreciezi la acesta în fiecare zi.
 
3. Uită-te în oglindă atunci când te speli pe dinți și gândește-te la un lucru bun pe care l-ai făcut de curând sau la un lucru care îți place la tine. 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod