Două moduri de a gestiona constructiv respingerea

Este exclus să trecem prin viață fără să cunoaștem ce înseamnă respingerea sau pierderea unei oportunități. Fie că se întâmplă în viața profesională sau în cea personală, poate să ni se pară, pe moment, un adevărat dezastru.
Din păcate, primul efect este neplăcut. Din fericire, există metode prin care putem să punem lucrurile într o perspectivă pozitivă și sunt chiar la îndemâna noastră. 
 

Conștientizează lucrurile în perspectivă

Chiar dacă ai avut de pierdut o poziție, o conjunctură favorabilă, o slujbă, un proiect, un prieten, un iubit, nicio situație de genul acesta nu este numai ce pare la început. După ce “mesteci“ surpriza neplăcută, ajungi la niște concluzii. În primul rând, înveți ceva despre tine, ceva ce nu aveai cum să afli decât dacă se întâmpla în mod particular situația prin care ai trecut.
Apoi, înveți despre cum să eviți un anumit set de circumstanțe care te-au condus din prima la situația neplăcută în care te afli. Iar în al treilea rând, faci spațiu în viața ta pentru situații și conjuncturi noi. La nivel simbolic, este fix proverbul despre fereastra care se deschide atunci când se închide o ușă.
 

Privește îndrăzneala ca pe un experiment

Este mult mai sănătos să privești acele întâmplări din viața ta care sunt nesigure și pentru care îți faci curaj ca să le încerci drept experimente. Astfel, indiferent de rezultatul pe care îl vor avea, nu le vei mai privi competitiv, ca un concurs pe care trebuie să îl câștigi.
Nu trebuie să vezi în orice situație că totul este despre tine și ce simți tu. Dacă îți asumi că începi o relație riscantă sau o afacere care poate să iasă minunat, dar poate să prezinte diverse pericole, atunci asumă-ți că nu știi ce se întâmplă. Dacă iese totul bine, te poți bucura de experiment. Dacă nu, măcar elimini cuvântul “eșec“ - a fost doar un experiment, nu?
 
Privește-ți deciziile ca pe niște ipoteze. Nu ai acces la adevăruri universale mai mult decât oricine altcineva din jurul tău. Nimeni nu e perfect și cu toții învățăm mai mult din greșeli.
Nu mai pune presiune pe tine. Formează o ipoteză, experimentează, examinează rezultatele, privește totul nepărtinitor și vezi cum să faci cât mai bine data viitoare. 
 
Dacă te respinge cineva într-o anumită circumstanță, indiferent care ar fi ea, în loc să te concentrezi pe informația negativă și trăirea emoțională puternic neplăcută, gândește-te că în primul rând ai avut curaj să încerci și nu ai dat dovadă de lașitate. Așa îți repari respectul de sine. Apoi, ai eliminat o posibilitate, ceea ce te scutește de a-ți mai pune întrebarea “dar dacă…?“.
Ai încă o experiență din care poți analiza ce nu a mers și ce poți îmbunătăți data viitoare. Practic, poți să îți creezi o stare de spirit în care efectiv fiecare șut este un pas înainte!

adnana-costandache
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod