Dependența de jocurile video caracterizată ca afecțiune mentală

Organizația Mondială a Sănătății intenționează să adauge dependența de jocurile video, caracterizată printr-un model persistent sau recurent al comportamentelor cauzate de jocuri, pe lista afecțiunilor mentale. Iată de ce!

De ce este dependența de jocurile video catalogată ca fiind afecțiune mentală?


Potrivit variantei la care încă se lucrează, cea de-a 11-a Clasificare Internațională a Bolilor definește o serie de boli, tulburări, leziuni și alte condiții de sănătate conexe, enumerate într-o listă ierarhică. Aceasta permite schimbul de informații privind sănătatea între țări și facilitează analiza informațiilor privind sănătatea pentru luarea deciziilor bazate pe dovezi. Versiunea anterioară a acestei clasificări a fost aprobată în 1990 de către a 43-a Adunare Mondială a Sănătății.
Versiunea curentă care include dependența de jocurile video nu este definitivă și nici nu enumeră opțiunile de prevenire și tratament.

În proiectul beta pentru următoarea clasificare a bolilor, dependența de jocurile video este definită ca un model de comportament cu control deficitar asupra jocurilor, în ceea ce privește frecvența, intensitatea, durata și capacitatea de a renunța. Tulburarea se încadrează la categoria de afecțiuni cauzate de dependențe și este caracterizată prin acordarea unei priorități sporite jocurilor de noroc față de alte activități zilnice.
Atât în ceea ce privește jocurile video online și offline, afecțiunea este definită și de continuarea sau evoluția jocului în ciuda apariției unor consecințe negative. Pentru a fi diagnosticate, aceste comportamente trebuie să fie evidente pe o perioadă de cel puțin 12 luni conform proiectului aflat în derulare.

Unii oameni de știință au declarat că sunt preocupați de absența unor criterii clare de diagnostic pentru a determina ce reprezintă o tulburare determinată de dependența de jocuri video și validitatea aplicării criteriilor de dependență existente la un comportament.
Există o serie de comportamente identificate ca dependențe, de la dansul salsa, la smartphone-uri și fertilizarea in vitro. Însă care este punctul în care o activitate se transformă din divertisment într-o tulburare?

Unii oameni de știință nu susțin această clasificare a dependenței de jocurile video. Aceștia sunt de părere că cercetările nu au ajuns în punctul în care să susțină acest diagnostiv și există un risc considerabil de a face rău din cauza unui diagnostic prost. În plus, aceștia sugerează că ceea ce numim dependență de jocurile video nu este cu adevărat un diagnostic.
Unii oameni se joacă mai mult, iar alții sunt obsedați de cumpărături sau exerciții fizice, dar datele analizate sugerează că, de obicei, indivizii au o afecțiune mentală preexistentă, cum ar fi depresia sau anxietatea, și folosesc aceste activități ca mecanisme de adaptare.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod