De ce este confundată iubirea de sine cu narcisismul?

Este foarte important să ne iubim și să ne acceptăm. Însă există și o limită pentru iubirea de sine. Dacă îi permitem să se transforme într-o obsesie, s-ar putea să avem de-a face cu narcisismul.
Care sunt diferențele dintre iubirea de sine și narcisism?

Iubirea de sine presupune actul de a te accepta, de a te pune pe primul loc și de a avea încredere în realizările tale. Aceasta este o mentalitate sănătoasă, spre deosebire de narcisism. Narcisismul este o tulburare de personalitate în care oamenii au un sentiment exagerat al importanței de sine și o lipsă totală de empatie. Aceste persoane cred că sunt superioare majorității oamenilor și că pot fi înțelese doar de cei care sunt la fel de speciali.
Persoanele care suferă de narcisism au nevoie de aprobări constante din partea prietenilor și familiei, deoarece respecul de sine este incredibil de fragil.

1. Nevoia de recunoaștere

Persoanele care au un nivel ridicat al stimei de sine nu au nevoie de recunoaștere sau felicitări pentru realizările lor. Acestea sunt conștiente de succesul lor. În schimb, persoanele narcisiste nu consideră că succesul este cu adevărat succes dacă nu le spune cineva acest lucru. Fără recunoaștere și laude, aceștia nu pot realiza nimic.

2.
Identificarea defectelor


Persoanele care se iubesc își acceptă defectele și își dau seama de importanța îmbunătățirii lor ca persoane. De asemenea, înțeleg că aceste mici defecte fac parte din sine și reprezintă lucrurile care le fac unice. Pe de altă parte, persoanele narcisiste se comportă ca și cum nu ar avea defecte. Tot ceea ce fac este mai bine decât ce fac alte persoane. Dacă o persoană observă că au defecte, se gândesc că acea persoană are o concepție greșită, deoarece ei sunt fără defect.

3.
Percepția emoțiilor altor persoane


Persoanele care se iubesc sunt receptive și la alte emoții și pot să se alinieze la ele. Acestea vor oferi sfaturi și asistență, deoarece le pasă de prietenii lor. Chiar dacă pot părea empatici, oamenii narcisiști nu iau cu adevărat în calcul sentimentele altor persoane, deoarece cred că ei se descurcă perfect și nu ar trebui să-și bată capul cu problemele altora.

4. Competiția cu alte persoane


Atunci când ai nivel ridicat al stimei de sine, este ușor să-i vezi pe ceilalți ca fiind egali.
Narcisiștii sunt de părere că trebuie să se descurce mai bine decât colegii lor întotdeauna sau cel puțin să lase această impresie. Se bazează pe dominare și manipulare. Narcisiștii nu sunt cu adevărați fericiți dacă nu simt că dețin controlul total.
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod