Cum să îți crești randamentul în situații limită

O vorbă venită din rândul militarilor în etate spune că dacă reușești să controlezi stresul, poți dezvolta performanță în orice mediu, indiferent de context.
Nu doar elitele, specialiștii și avansații pot da dovadă de eficiență, ci orice om care nu a fost antrenat intens, dar știe să practice autocontrolul. Tu cum ți-ai îmbunătăți viața, starea și performanțele, dacă ai putea?
 

Dezvoltă rutina dinaintea momentelor de stres

Dacă te așteaptă un examen, un interviu pentru un job sau o cină cu un nou admirator, este posibil să simți emoția stresului și a fricii dinaintea unui moment însemnat. Dar faptul că îți dezvolți în timp un sistem prin care anticipezi și te pregătești pentru stres și pentru a da randament poate să diminueze foarte mult angoasa de dinainte de furtună.
Poate fi vorba despre melodia ta preferată pe care să o asculți ritualic sau un accesoriu pe care îl porți când vrei să ai noroc. Orice care să te ajute să intri în starea de eficiență maximă, care îți angrenează adrenalina. 
 

Împarte țelurile tale în mai multe scopuri mici

Segmentarea elementelor pe care ne propunem să le atingem este foarte imporantă - odată, pentru a nu pune presiune inutilă pe noi și apoi pentru a atinge mai repede și mai des o doză de satisfacție. Chiar și dacă nu procedăm așa, satisfacția de după o reușită pe care am atins-o fără ritualul acesta nu durează mult oricum.
Mai bine mai multe premii mai mici, dar mai dese. Atleții și antrenorii știu asta cel mai bine!
 

Exersează vizualizarea

Deși părinții aveau tendința să ne spună în copilărie că visăm la cai verzi pe pereți, mulți oameni de știință sunt de părere că asta poate fi cheia succesului. Toți oamenii care au făcut schimbări uriașe la nivel mondial, au înregistrat recorduri sau au depășit diverse limite vorbesc despre cum au visat la ziua, momentul sau strategia întâmplării. Vizualizează cum vei sta pe scaunul din biroul pe care îl vei dobândi odată promovată, imaginează-ți unde te va cere iubitul de nevastă și caută poze pe net cu următoarea destinație unde vrei să îți faci vacanța! Vizualizarea anulează stresul, pentru că îți confruntă creierul cu o viitoare realitate. 
 

Controlează-ți impulsurile

Este foarte important să “stai în banca ta“, vorba din bătrâni, când traversezi perioade de agitație. Nu de alta, dar dacă nu aplici tactici de respirație și autocontrol, corpul tău o ia razna când ești nervoasă sau speriată.
De ce să ai tensiunea ridicată, să ți se îngroașe arterele și să îți explodeze pulsul? Nu ai cum să dai randament în asemenea condiții!
 

Fă-ți planuri de rezervă

Nu e o pierdere de timp, chiar dacă poate părea. E vorba de precauție. Consumul nervos atunci când ai nevoie de un plan B și observi că nu ai niciunul este uriaș. Plus că nici nu ai cum să faci pe loc un plan B eficient. 

adnana-costandache
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod