5 semne că ai puteri neobişnuite

Puterile neobişnuite nu sunt chiar atât de neobişnuite pe cât s-ar crede. De fapt, se spune că fiecare dintre noi deţine un al şaselea simţ, care aşteaptă să fie descoperit. Iată cinci indicii care îţi arată că ai puteri neobişnuite:
Puterile neobişnuite nu sunt chiar atât de neobişnuite pe cât s-ar crede. De fapt, se spune că fiecare dintre noi deţine un al şaselea simţ, care aşteaptă să fie descoperit.

Iată cinci indicii care îţi arată că ai puteri neobişnuite:


Ai premoniţii

Ţi se întâmplă destul de des să anticipezi cuvintele sau acţiunile celor din jurul tău. Pur şi simplu îţi apar în minte imagini ca din senin, pe care în foarte scurt timp le vezi transpuse în realitate.
Acelaşi lucru se întâmplă şi atunci când discuţi cu cineva şi fără să realizezi, anticipezi ceea ce urmează să spună, cuvânt cu cuvânt.

Ai presentimente care se adeveresc


Atunci când iei o hotărâre, simţi ce trebuie să alegi. Un fel de instinct îţi spune că una dintre căi este mult mai bună decât cealaltă, iar apoi descoperi că alegerea făcută a fost cea mai bună.

Simţi când se întâmplă ceva rău


Înaintea unui eveniment negativ, ai o stare de spirit ciudată, eşti neliniştită şi simţi un gol în stomac. Dacă ţi se întâmpla asta destul de des, poate fi vorba de o capacitate deosebită.

Simţi adevăratul caracter al oamenilor


Reuşeşti din primele clipe să îţi formezi o părere despre o persoană care se dovedeşte a fi cea corectă. Dacă cei din jurul tău au nevoie de zile întregi ca să realizeze cum este de fapt o persoană, tu poţi face asta în numai câteva minute.
Faptul că poţi cunoaşte pe cineva dincolo de aparenţe, într-un timp scurt, indică o putere neobişnuită.

Ai vise care se adeveresc


Dacă ai vise care ulterior coincid cu ceea ce se întâmplă în realitate, poţi fi posesoarea unei capacităţi deosebite. Oricui i se poate întâmpla asta cel puţin o dată în viaţă, dar când se întâmplă frecvent trebuie să fii convinsă că nu este o coincidenţă.
 

Comentariile 1-50 din 88

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • andreea pe 31 Mai 2020, 15:18
    Ce mi se intampla?????

    Toate sunt adevarate,toate mi se intampla,dar nu stiu ce sa cred,in timp ce simt ca sunt fericita,simt si a surorii mele starea,nu stiu,ar fii mai bine sa spun cuiva??Surorii mele i-am spus si acum o simt,trista si un pic invidioasa,asta e ce simt din partea ei!

    0
    0

  • Sorana pe 23 Apr 2016, 00:34
    ciudat

    Eu de la un timp visez ca mi se intampla niste chestii si chiar se intampla a doua zi . Nu stiu ce sa mai cred...........

    1
    0

  • eii pe 9 Feb 2016, 03:04
    se pare ca

    toata Romania are premonitii ! toata tara este speciala,toti viseaza si ''simt'' in avans viata...o tara de speciali cu puteri speciale,numa'mistici peste tat:))numa bine atunci la toti!

    0
    0

  • bianca pe 17 Mai 2015, 20:25
    sentimente ciudate

    Eram intr-o zi la scoala si vorbeam cu proful de religie ........ defapt ma contraziceam cu el . Si din vorba in vorba am ajuns la subiectul rencarnarii, si cum ca noi ne reciclam sufletele ,si ca intrunfel corpul nostru este ca o haina care cand se uzeaza o aruncam pe ceea veche si ne lom alta dar nici nu terminasem propozitia ca am inceput sa tremur dintr-o data si sa izbucnesc in plans si dupa sa rad !!!!!! Iar dupa toata ziua m-am simtit deparca eram drogata!!!

    0
    0

  • ssm pe 3 Apr 2015, 16:20
    vise sau presupuneri

    visez destul de des cam ce se va intampla...de ex am visat o data ca se intoarce o prietena din strainatate si visul i l-am spus unei persoane si ziua urmatoare persoana espectiva imi trimite sms ca se intoarce tipa acasa si chiar asa a fost...am ramas si eu si el soc sau mai patesc sa presupun ce se intampla si se cam intampla...nu stiu daca se datoreaza faptului ca sunt prea realista de fel dar nu cred in puteri cred doar ca suntem noi mai speciali:))

    0
    0

  • Necunoscut pe 21 Dec 2014, 18:37
    Golul in stomac..

    Inainte cu cateva saptamani ma trezeam cu un sentiment ciudat de frica si tristete si un gol in stomac, cand ma trezeam ma intrebam ce s-a intamplat ce am facut? si ma usuram imediat cand realizam ca nu s-a intamplat nimic.dupa ceva timp.mi s-a intamplat cel mai urat lucru din viata mea care m-a bagat intr-o depresie adanca si o multime de intrebari..cum ar fii.. daca nu mi s-e intampla? dc? ce o sa ma fac?....de atunci...

    0
    0

  • Claudiu pe 11 Oct 2014, 22:08
    Prezint toate chestile astea

    Pe toate le am insa 80% reusesc sa fac chestia asta conform unor raporturi realizate de mine cu cei examinati de mine!

    0
    0

  • camelia brunner pe 5 Aug 2014, 08:25
    astept sa vina sa ma ia

    de nush cand tot am un sentiment ffff puternic....nu glumesc cu asa ceva deloc mai ales ca ma sperie....cum ca cineva,ceva trebuie sa vina sa ma ia de pe aceasta lume pt ca eu nu apartin aici...nu prin faptul ca ma simt speciala....nuuu....deloc....doar ca nu apartin acestei lumi...sunt un om normal....nu am vise ciudate...nu aud voci...nimik de gen....ma sperie sentimentul asta tare de tot...am sa cer sfat de specialitate cat de curand.

    2
    0

  • Anemona pe 3 Iul 2014, 21:15
    AHHHHH!!!

    Mi s-au intamplat toate lucrurile!!!!

    0
    1

  • dragos pe 26 Iun 2014, 19:54
    despre tot ce a scris foarte sus

    mie mi sa intamplat tot ce scria mai sus

    0
    0

  • Mihai pe 25 Iun 2014, 10:28
    Fantome

    eu dimineata cand ma trezesc vad ca cineva e in fata mea si simt ca cineva e chiar langa mine ce inseamna iar noaptea pot sa o vad pe pereti si se aud chestii ciudate in baie pe coridor si la mine in camera ma puteti ajuta va rog

    0
    0

  • Soledad. pe 22 Iun 2014, 03:03
    omul care ma face sa plang

    Buna, vreau sa va spun, ca nu demult am intalnit o persoana, un baiat, care , atunci cand ii vad poza imi vine sa plang, nu stiu de ce. Simt ca are o mare durere in suflet. Vreau sa anticipez, faptul ca este ateu. L-am vazut, doar o data, insa simt ca este foarte nefericit. Poate, veniti voi cu o explicatie mai concreta. Vreau sa mai subliniez faptul ca nu exista niciun sentiment de dragoste intre mine si el, suntem doar amici. Insa, nu stiu de ce simt asa ceva. Nu am mai avut acest sentiment pentru nimeni. Va multumesc si Doamne ajuta! Victoria!

    1
    0

  • Andrei pe 18 Mai 2014, 22:33
    Puteri?

    Mi s-au intamplat toate cele de mai sus... mai ales chestia cu anticipatul cuvintelor si cu intamplarea viselor, la inceput am crezut ca este doar" DEJA VU " dar in timp am observat ca toate chestiile imi par a se repeta..(Nu , nu sunt nebun am fost si la doctor). Insa eu mai am o problema atunci cand un cunoscut imi adreseaza niste mesaje text pe : facebook, telefon sau scrisoare ii aud vocea in timp ce citesc , e ca si cum mi-ar citi-o persoana care a scris...Aveti idee ce ar putea fi ?

    4
    0

  • dorothea pe 8 Mai 2014, 20:42
    accident viat

    am visat ca mama a facut un accident cu msina si era exact l fel mi se pare ciudat ,dar e vorba despre un accident.E foarte ciudat!

    0
    0

  • rozalya pe 28 Apr 2014, 15:49
    pff..

    Mna..e ciudat ..mi s-au intamplat chestiile alea :|

    0
    0

  • sacaliuc liliana pe 30 Mar 2014, 11:13
    ajutorr

    In apartamentul meu se petrec lucrurii paranormale, sunt anonima si am decis sa imi vand apartamentul.. Ma poate ajuta cineva tot cu puteri paranormale, sa vad ce se intimpla si ce exista??? Se petrec lucruri ciudate, toti care au intrat la mine in casa au vazut unele lucruri atit ziua cat si noaptea.. va rog astept un raspuns..

    0
    0

  • Anonim pe 16 Mar 2014, 12:55
    as dorii sa am puteri

    eu deobicei nu prea visez ce se va intampla,dar conform semnelor de mai sus,ma gandesc din intamplare la ceva si in viitorul apropiat se intampla,sau ma uit la o persoana,si pot simti ce simte el,il pot citi ca pe o carte.Imi place si tot timpul mia placut sa caut absolutul,extremul,sa simt tot ceea ce se intampla in jur.Chiar mi-as dorii sa am niste puteri asemanatoare.!!

    2
    0

  • Bogdan pe 13 Mar 2014, 22:33
    ,,Simţi când se întâmplă ceva rău''

    Am patit de multe ori inainte sa se intample ceva rau sa imi piuie urechia, sa ametesc, sa ma doara capul din senis sau sa ma schimb brusc (O data radeam in hohote si dintr-o data m-am oprit si am avut o stare foarte ciudata dupa am vazut cum o fata e calcata pe trecerea de pietoni) ce imi puteti spune? (De cat sa faci caterinca pe tema asta mai bine abtinete.)

    2
    0

  • ioana pe 16 Feb 2014, 20:00
    oare sunt medium

    intro noapte am visat o sala de clasa iar acum ozi cand am mers la olimpeada era o sala de clasa exact ca si in visul meu. de multe ori visez un vis nopti la rand uneori iam spus unei prietene exact ceea ce ea a vrut sa spuna dar am crezut ca a fost doar o confuzie dar apoi am inceput sa banuiesc ca nu sunt catoti ceilalti ca poate am puteri de medium.va rog sa ma ajutati!

    1
    0

  • Hojda Erika-Nadine Mohaupt pe 11 Feb 2014, 20:00
    Mi se întâmplă destul de des să anticipez cuvinte sau acţiunile celor din jurul meu. Pur şi simplu imi apar în minte imagini ca din senin, pe care în foarte scurt timp le vad trans

    Ma puteti ajuta ?

    1
    0

  • Tudor pe 6 Feb 2014, 13:00
    Buna ziua !

    am si eu o problema , si as vrea sa stiu daca imi poate da cineva un raspuns !! Mi se intampla de fiecare data , inainte sa se intample ceva neplacut in viata mea personala ,cum ar fi : certuri , suparare etc. eu inainte cu 2 / 3 zile ma simt foarte ciudat am o stare de neliniste , si un gol in stomac !! Ce inseamna lucrul asta ? si de ce mi se intamlpla mereu ?

    4
    0

  • Adelina pe 31 Ian 2014, 22:02
    Premonitii

    Am citit comentariile voastre si vreau sa va impartasesc ca si eu am premonitii care le prevestesc cu o zi sau doua inainte atat bune cat si rele ,pe cele rele cand le am ma copleseste un sentiment de neliniste si agitatie, am prezis si decesul a 2 persoane din familia mea,simt carcaterul oameniilor si cam la fel le fur vorbele din gura

    4
    0

  • alexia pe 19 Ian 2014, 04:46
    premonitii

    iuli , buna, te cred tot cea ce spui si eu am ca si tine ba chiar mai mult nu numai vise vad lucruri fiind treaza si alte....!

    1
    0

  • radu pe 18 Ian 2014, 22:24
    Ai vise care se adeveresc

    mereu mi se intampla aprope in fiecare zi dar nu se intampla in urmatoare zi mereu unele vise se intampla in acel moment si unele peste un an doi1 2 mereu cand fac ceva se nu trebuie am sentimentul ca sunt urmarit de cineva si mie frica 3in unele momente aflu numai gandiduma la anumite vorte si aticipez ce vor spue cei ce au raspunsuri pentru mine sa ma contacteze pe fb radu roibu

    1
    0

  • marcel pe 7 Ian 2014, 07:00
    5 semne ca ai ceva probleme

    Va propun ca toti cei care manifestati aceste simptome iesite din comun sa va adunati intr-un grup pe Facebook si sa dezbateti problemele astea intr-un mod mai riguros si sistematic. Poate asa auzim si opinia unor specialisti in neuropsihologie. Rezultatul activitatii neobisnuite a mintii d-voastra poate sa semnalizeze o afectiune medicala, jocul unei minti hiperactive, sau lipsa de multa vreme a unui somn odihnitor/relaxant. Baile calde cu apa cu sare de mare ajuta la relaxarea muschilor si a sistemului nervos.

    1
    0

  • seby pe 2 Ian 2014, 13:24
    premonitii

    de cand eram mic,vedeam pur si simplu ce episod urmeaza la desenele animate.acum cand ma uit la lumea din jurul meu,vad ce se va intampla,dar puterile sunt mai slabe

    2
    0

  • alexia pe 1 Ian 2014, 21:06
    premonitii repetate

    De cand eram copil am avut adeseori premonitii...in vise si treaza fiind...care in mod surprinzator sau adeverit..! sa va povestesc una: am visat ca un var va murii in accident de masina si deasemenea in vis mi sa aratat si locul accidentului....ei bine la 2 ani de la vis exact asta s-a intamplat si exact in acel loc !!!!

    0
    0

  • Ionut pe 30 Dec 2013, 00:08
    Suviec

    Am 12 ani si visezi cam des cea ce se va intampla.Am fost la onomastica unui prieten, si atunci cand a adus tortul mi sa parut ca am mai vazt acea seventa...din viata..si cu cateva saptamani in urma am visat

    0
    0

  • Sebastian pe 19 Dec 2013, 00:01
    ceva ciudat

    sunt un baiat de 14 ani si de nulte ori mi se intampla sa visez un anumit lucru iar dupa sa mi se imtample si in realitate. de exenplu azi 18.12.2013 am fost cu niste colegi in oras si la un momendat mi sa parut ca o anumita spusa a unui coleg am mai auzit-o undeva, iar acu 2-3 saptamani am visat faza aceea.

    0
    0

  • Elena pe 19 Nov 2013, 18:49
    Visee

    Am vise de care nu imi amintesc..... iar apoi cand ajung intr-un loc si stau intr-o anumita pozitie am un sentiment de dejavu iar apoi e ca si cum imi trece prin fata ochilor visul . Adica in urma cu 1 an am visat ca eram martora a unui accident a 2 zi nu imi aminteam iar vara aceasta sa intamplat un accident la care ma fost martora si in timpul desfasurarii sale mi-am adus aminte ca eu am avisat acel accident! Un alt lucru ar fi cel cu ghicitul a ce se va intampla mai exact daca spun ca o echipa pierde asa se intampla si nu doar o singura data se " adevereste " .Iar o ultima chestie ar fi cea cu ghicitul gandurilor prietenilor apropiati ! Help..............

    3
    0

  • ANTONIA pe 13 Nov 2013, 19:44
    .

    Hm...sa spunem ca sunt la un test grila si am dat de un exercitiu la care nu stiu raspunsul . In acel moment imi imaginez raspunsurile in minte si ... ceva imi spune care este raspunsul corect , mi se intampla acest lucru foarte des , chiar si chestia cu ghicitul cuvintelor . Dar,cel mai straniu lucru este cel cu raspunsul corect , eu il stim . Este ceva de foarte , foarte dubios .

    2
    0

  • Raluca pe 10 Nov 2013, 14:46
    visez

    Buna unori cand visez cv mise intampla in realitate dar uneori am presimtirea ca se repeta aceeasi zii din nou de parca as mai traii inca o data in acest trup.Uneori cand stau singura se aud pasi in casa mea cad obiecte lucruri...si aud voci striganduma dar cel mai ciudat lucru este ca am vazut o fata ca mine si alerga prin casa si ii se vedea decat umbra.. este ciudat uneori cand dorm singura simt ca cineva ma trage de par ori ma mangaie .Apropo in unele din zile il visez pe DUMNEZEU si ar vrea sa imi SPUNA CEVA dar nu stiu nu ii aud vocea in visul meu .Can stateam singura in casa sa pornit dusu si chiuveta miera frica dupa un minut ma-m dus si leam oprit dar dupa a aparut cv pe cer FATA LUI DUMNEZEU!! ma-m dus rpd am dar televizorul la maxim pe muzica ca sa nu mai aud abbsolut nimik as vr saii povestesc si lui mama mea defapt i-am zis uneori cate ceva dar se uita la mine de parca as fii nebuna va rog sa ma credeti daca nu, nu!

    2
    0

  • Raluca pe 10 Nov 2013, 14:42
    visez si cateva intamplarii foarte stranii

    Buna unori cand visez cv mise intampla in realitate dar uneori am presimtirea ca se repeta aceeasi zii din nou de parca as mai traii inca o data in acest trup.Uneori cand stau singura se aud pasi in casa mea cad obiecte lucruri...si aud voci striganduma dar cel mai ciudat lucru este ca am vazut o fata ca mine si alerga prin casa si ii se vedea decat umbra.. este ciudat uneori cand dorm singura simt ca cineva ma trage de par ori ma mangaie .Apropo in unele din zile il visez pe DUMNEZEU si ar vrea sa imi SPUNA CEVA dar nu stiu nu ii aud vocea in visul meu .Can stateam singura in casa sa pornit dusu si chiuveta miera frica dupa un minut ma-m dus si leam oprit dar dupa a aparut cv pe cer FATA LUI DUMNEZEU!! ma-m dus rpd am dar televizorul la maxim pe muzica ca sa nu mai aud abbsolut nimik as vr saii povestesc si lui mama mea defapt i-am zis uneori cate ceva dar se uita la mine de parca as fii nebuna va rog sa ma credeti daca nu, nu!

    5
    0

  • xxxxxxxxxxxxxx pe 10 Nov 2013, 03:10
    ciudat

    De multe ori cand pun mana pe un lucru... este ca si cum mi-ar arata istoria lui sau vise care ti se adeveresc...sau presimtirea raului sau binelui diferit de ceea ce stie lumea...imaginatia te duce dincolo de limite zic cate o data dezamagit de fiecare data cand devine realitate... pana la urma incepi si te obisnuiesti si poti sa le ignori pierzandu-le cu timpul sub forma unui gand impacat de al saselea simt,...

    2
    0

  • Emanuel pe 30 Oct 2013, 10:19
    Ciudat

    mie mi se intampla exact totul exact ca sus

    1
    0

  • Daniel pe 28 Oct 2013, 14:22
    Nu prea stiu ce se intampla cu mine

    Buna Nu prea stiu ce se intampla cu mine cand se intampla ceva rau eu presimt cu cateva minute inainte sau daca sa intamplat ceva rau deja eu zici ca stiu am niste vise mult prea paranormale odata dormeam si am vazut ca se bate taicameo deci eu dormeam si am vazut locul unde taicameo se bate mam trezit din somn am fugit acolo si taicameo era acolo deci nu prea stiu e de bine sau de rau cea ce mise intampla?

    0
    0

  • cristina pe 26 Oct 2013, 13:31
    am vise

    eu am visat ca mi_au furat fetele si le cautam plangand si ma oprit un barbat si mia zis ca is moarte! ca alesia nu mai are o mana.am trezit cu un gol in stomac si eram agitata 3 zile.dupa care sa furat mai multe fete la organe.l_eau pus in poarta la parinti fara organe moarte.nu crezusem ptk nu a dat a stiri dar imi disparuse golul din stoac si agitatia.poi dupa o luna am avut alta presimtire si am avut accident cu masina.SLAVA DL nu am patit nimic.cat am stat la politie se vb de cazurile cu copii la organe am ramas mutaaa.cika erau tiganii.si doctori falsi.nuj cum nu au dat la stiri.7 copii disparuti.si alti erau aruncati e apa cica gasiti la fel fara organe

    0
    0

  • elutza pe 13 Sep 2013, 15:28
    iuli as vrea sa comunic cu tine, daca poti intra pe facebook.elutza mishel

    iuli as vrea sa vb cu tine daca se poate . merci

    3
    0

  • Lily pe 12 Sep 2013, 20:10
    presimtiri si viziuni

    de multe ori cand sunt afara si stau cu copii inchid ochii si vad de exemplu o bataie intre doi baieti peste scurt timp simpt ca am un un gol in stomac si dupa aia doi baieti se iau la harta si se bat

    4
    0

  • Lily pe 12 Sep 2013, 20:05
    vise

    si eu visez multe lucruei ciudate cum ar fi ma duc in oras si vad un copil care fura,in ziua urmatoare asa se si intampla

    2
    0

  • irina pe 4 Sep 2013, 23:10
    uau cati supereroi aici

    acum muuuuuulti muuuuuulti ani, inainte sa va nasteti voi, supereroii, un nonerou, pe nume Freud, a scris cartea "Interpretarea viselor", unde a descris, printre altele, visul premonitoriu. Uaaaaaaaaaau toti aveti premonitii in vis? Uaaaaau, nu sunteti singurii, toata lumea are, doar ca nu toti si le amintesc de fiecare data. Nu sunteti ASA de speciali. Ati fi mai speciali daca ati citi atunci cand aveti o curiozitate si nu v-ati entuziasma asa crezand ca sunteti speciali. Succes celor mici, pacat ca sunteti atrasi de tampeniile pe care le cititi pe site-uri din astea.

    2
    0

  • cosmina pe 16 Aug 2013, 00:47
    puteri

    hei buna fac 12 in octombrie si le m pe toate acestea iam spus si domnului de religie si a zis ca am un dar de la Dumnezeu sauc eva de genul

    4
    1

  • iuli pe 12 Aug 2013, 10:27
    nu pot sa cred

    salut am 12 ani si le am pe toate acestea dar le spun prietenilor ca am puteri ale mintii ei ma iau in ras si cand le-am demonstrat prn faptul ca am visat ce se va intampla maine nu le-venit sa creada Pana si verisoara mea ma credea nebun pana cand mama m-a dus la un psiholog iar psihologul a confirmat ca spun adevarul . MAI ALES VERISOARA MEA A AVUT NISTE PROBLEME IN DRAGOSTE SI I-AM SPUS CUM O SA SE INTAMPLE URMATOAREA ZI VERISOARA MEA A VORBIT CU MINE LA TELEFON SI MI-A SPUS CA SA INTAMPLAT EXACT ASA . SI IN SEARA ACEEA VERISOARA MEA A IESIT DIN NOU IN ORAS CU IUBITUL EI M-A SUNAT DUPA INTALNIRE SI MI-A ZIS SA GHICESC CE SA INTAMPAT SI EU NU STIAM NIMIC DAR CAND AM PUS MANA PE CAPUL EI PARCA SA ARATAT TOTUL CA UN FILM VA ROG NU SPUNETI CA NUNT NEBUN SUNT DOAR UN OM CARE SPUNE IN TOT DEAUNA ADEVARUL

    2
    0

  • Alexandra pe 21 Iul 2013, 22:14
    Interesant

    Eu cand dorm ma trezesc inainte ca ceva sa se intample.De ex bunica mea s-a impiedicat iar eu m-am rezit cu cateva secunde inainte.Sau cand mi-am luat ceas m-am trezit cu cateva sec. inainte sa sune.

    4
    1

  • alex pe 17 Iul 2013, 10:19
    ati vrea voi

    Astea sunt iluzii ale diavolului.Eu sunt un om puternic intuitiv si exact cum scrie mai sus mereu stiu ce urmeaza,etc.Adevarul este ca mai si gresesc si toate alea de mai sus sunt porcarii.PA

    2
    1

  • liliana pe 10 Iul 2013, 13:15
    WOW

    nu imi vine sa cred ca le am pe toatre

    6
    0

  • Dilara pe 23 Iun 2013, 15:00
    Ce rost are

    pentru ce sa spun lumii ca eu pot face ceva ce nu toata lumea o poate face? lucrurile astea sunt greu de crezut pana si pentru cei mai puternici oameni , eu nu consider asta o lauda , "wow ce am putut face" asta te baga in lumea celor "ciudati" , daca am sau nu "puterile" astea mi-e de ajuns ca stiu eu asta ....e destul de greu sa vezi k nu poti fi o persoana normala .....iar unii dintre voi chiar exagerati , va placeti sa infloriti, asta nu face pe nimeni mai special, ci doar mai "ciudat"....

    1
    0

  • ovi pe 27 Mai 2013, 08:58
    ??????

    de cate ori il visez pe tatal meu,de atatea ori mi se intampla ceva rau.el traieste.ce naiba sa fac?

    2
    0

  • alin_din calan pe 19 Mai 2013, 13:54
    Ce se intampla?

    cateodata tot l vises pe isus si imi spune ceva sau ca face ce frumos cu mine ca ma ridica in aer sau mai multe dar aseara intre 17-18 05 2013 am visat ceva chiar ciudat era dumnedeu si mi dau o scrisoare in alta limba si un coleg mi-a traduso in vis si cria "ca va veni sfarsitul lumi si cineva va salva lumea si mai era un semn ciudat aproape ca un sceptru cu o bila in varf deaia rorunda" dar nu zicea nimic cum va fi darpoate visez continuarea deseara. Simnt ca ceva se va intampla da nstiu ce.

    2
    2

  • Eugen pe 8 Mai 2013, 01:15
    :|

    mie mi se intampla toate, asta inseamna ca as fi nebun ce`i drept, de multe ori demonstrez acest lucru unor oameni si ma cred nebun, ca nu am cum ca nu stiu ce, ca mi-a spus altcineva sau ceva de genu :) mie mi se pare amuzant, dar uneori imi este de folos :)

    2
    1
Pagina « 1 2 »

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod