10 lucruri mărunte pe care trebuie să le pui în bagaj

Ia o lingură şi un cuţit cu tine. Niciodată nu se ştie de unde cumperi ceva care îţi face cu ochiul şi nu vei avea cu ce să mănânci în cameră. În ziua de astăzi, până şi

Ia o lingură şi un cuţit cu tine. Niciodată nu se ştie de unde cumperi ceva care îţi face cu ochiul şi nu vei avea cu ce să mănânci în cameră.

În ziua de astăzi, până şi împachetarea lucrurilor pentru a pleca în vacanţă a devenit o încercare. Şi asta, în primul rând din cauza restricţiilor de greutate impuse de companiile aeriene (mai ales low-cost).

V-aţi gândit vreodată ce “nimicuri” puneţi în valiză? Prin “nimicuri” înţeleg acele lucruri de care aparent nu ai mare nevoie, dar, odată ajuns la destinaţie, îţi vei da seama că … ce bine era dacă le luai!

Lista mea arată cam aşa:

- O pereche de căşti d’alea mici.

Cântăresc câteva grame, sunt uşor de cărat în orice buzunar al hainei şi mă ajută să mă relaxez prin avioane sau autocare, pe unde există canale de muzică în dreptul scaunului (mufe speciale).

- Saci de gunoi. Deşi nu sunt gunoier. Un sul de saci de gunoi nu cântăreşte mult, iar la întoarcere, toate hainele murdare se vor aşeza de minune în aceste pungi. Sacii sunt buni şi pentru încălţările pline de noroi.

- O lingură şi un cuţit. Niciodată nu se ştie de unde cumperi ceva care îţi face cu ochiul şi nu vei avea cu ce să mănânci în cameră.

Din experienţă, cele mai multe lucruri la care am poftit, le-am găsit în vitrinele magazinelor, nu la restaurante.

- Un mic ştergar/faţă de masă. Cel mai urât moment atunci când iei o gustare în cameră, este să rupi o pâine şi să umpli masa de firimituri. Cu ce le strângi?

- Desfăcătorul de vin. Cel mai enervant moment este acela când trebuie să împingi dopul în sticlă şi, evident, nu ai cu ce. Un tirbuşon te scoate din “belea”.

Citeşte mai mult pe blogul meu The Guide sau urmăreşte-mă pe Facebook.

mihai-jurca
mihai-jurca
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod