Pharrell Williams și Cara Delevingne cântă în clipul pentru Chanel realizat de Karl Lagerfeld

Celebrul designer Karl Lagerfeld a realizat un clip muzical cu fotomodelul Cara Delevingne și cântărețul Pharrell Williams pentru o defilare a casei de modă Chanel organizată marți în orașul austriac Salzburg, informează Huffington Post, citat de Agerpres.

Intitulată "Reincarnation", înregistrarea are o durată de opt minute și este inspirată dintr-un episod din viața lui Coco Chanel, întruchipată în clip de Géraldine Chaplin. Aflată, în 1954, într-un hotel din Salzburg, ea a fost plăcut impresionată și inspirată de haina unui liftier, astfel încât a lansat apoi un tip de sacou-jachetă — cu croială simplă, fără guler și cu tivurile bordate în culoare contrastantă — devenit veritabil simbol al brandului care îi poartă numele.



"Era timpul să facem cunoscută originea jachetei Chanel (...) "Reincarnation" este povestea hainei unui liftier reîncarnată într-un obiect atemporal al vestimentației feminine", a explicat Lagerfeld, care a readus la viață în minifilmul său splendoarea fostului Imperiu Austro-Ungar.

Într-o atmosferă onirică, top-modelul britanic se transformă dintr-o banală angajată a unui hotel în împărăteasa Sissi, iar autorul melodiei "Happy", care deseori se afișează în public cu haine Chanel, interpretează rolul unui liftier, care se transpune în împăratul Austriei.
Cei doi dansează și cântă o piesă muzicală compusă de Pharrell Williams special pentru această ocazie.

Clipul este proiectat în cursul prezentării colecției Chanel pret-a-porter care are loc la Palatul Leopoldskron din Salzburg, construcție în stil rococo din secolul al XVIII-lea, relatează publicația citată de Agerpres.

 

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod