Gisele Bündchen, cel mai bine plătit top-model din lume

Brazilianca a ocupat, pentru al nouălea an consecutiv, primul loc în topul celor mai bine plătite top-modele din lume, după ce a obţinut în ultimul an venituri de 44 de milioane de dolari, au anunţat, joi, editorii revistei Forbes, citaţi de Reuters.
Anul acesta, în aprilie, după o carieră extrem de prolifică în industria modei, care s-a întins pe durata a 20 de ani, top-modelul Gisele Bündchen, în vârstă de 35 de ani, a urcat pentru ultima dată pe un podium de modă, cu ocazia prezentării unei colecţii a casei Colcci, cu care vedeta braziliană a colaborat încă de la debutul ei în această branşă.

Modelul britanic Cara Delevingne, care a debutat recent şi ca actriţă, împarte locul al doilea în topul Forbes cu modelul brazilian Adriana Lima.
Ambele au obţinut în ultimul an venituri de câte 9 milioane de dolari, relatează agenţia citată de Mediafax.

Olandeza Doutzen Kroes ocupă poziţia a patra, cu venituri de 7,5 milioane de dolari, iar pe locul al cincilea se află modelul rus Natalia Vodianova, cu venituri de 7 milioane de dolari.

Topul 10 al celor mai bine plătite top-modele din lume este completat de Miranda Kerr (5,5 milioane de dolari), Joan Smalls (5,5 milioane de dolari), Lara Stone (5 milioane de dolari), Alessandra Ambrosio (5 milioane de dolari) şi Candice Swanepoel (5 milioane de dolari).


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod