Beckham lansează o linie vestimentară

Starul şi partenerul său de afaceri, Simon Fuller, s-au aliat cu compania Global Brands, care distribuie hainele unor mărci precum Calvin Klein şi Tommy Hilfiger, pentru lansarea unei colecţii vestimentare.
Global Brands a anunţat că se bucură de colaborarea cu David Beckham, datorită "statutului său de vedetă sportivă", acesta fiind totodată "unul dintre simbolurile mondiale ale modei masculine", relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

"Simon şi eu colaborăm de mai mulţi ani şi nimeni nu înţelege mai bine ca el artiştii şi deţinătorii de drepturi de autor", a declarat David Beckham despre implicarea lui Simon Fuller în lansarea liniei vestimentare.

Compania Global Brands şi-a exprimat anterior interesul pentru crearea de mărci vestimentare în parteneriat cu o serie de vedete importante din sport şi showbiz.

David Beckham urmează astfel exemplul soţiei sale, Victoria, care şi-a lansat propria marcă vestimentară, în colaborare cu Simon Fuller, în 2008.

Fostul fotbalist David Beckham s-a căsătorit cu Victoria Adams, membră în fostul grup pop Spice Girls, pe 4 iulie 1999, iar cei doi au împreună patru copii: Brooklyn Joseph, Romeo James, Cruz David şi Harper Seven.
Beckham a devenit faimos şi datorită stilului său vestimentar şi tunsorilor pe care le purta în anii 2000. De asemenea, fostul sportiv a fost imaginea mai multor branduri de modă pentru bărbaţi, între care Armani şi H&M.


Foto: Hepta
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod