Roberto Coin a lansat colecția POIS MOI în magazinul KULTHO Dorobanți

Celebrul designer de bijuterii Roberto Coin și-a lansat ieri, 8 octombrie, la magazinul KULTHO Dorobanți, colecția sa de bijuterii intitulată POIS MOI. La eveniment au participat numeroase vedete, stiliști, fashion bloggeri și jurnalisti care au pătruns în lumea bijuteriilor Roberto Coin – o lume a creativității nemărginite.

Premiată Cea Mai Bună Colecție Italiană la Palladio International Awards,  colecția POIS MOI a devenit deja o colecție de referință datorită inovației și eleganței sale.
Noua colecție POIS MOI are un design ultramodern cu o tentă de vintage, iar bijuteriile sale se potrivesc perfect femeilor de toate vârstele.

Elementul reprezentativ al colecției își are sursa de inspirație în diversele texturi întâlnite în universal golfului, iar aurul și trendul pois, două simboluri întâlnite pentru prima oară împreună în lumea bijuteriilor, au devenit vedetele celor mai recente prezentări de modă.

Forma pătrată cu linii somptuoase își are inspirația în trendul italian vintage numit „forma televizorului” care ne reamintește de vechile monitoare din anii ’50 și chiar dacă la prima vedere designul pare extrem de liniar și de simplu, tehnica necesară realizării acestor bijuterii este foarte complicată și necesită o înaltă precizie.

Roberto Coin „semnează” fiecare creație cu un mic rubin care se află pe partea din interior a bijuteriei, astfel încât să fie mereu în contact direct cu pielea celei care o poartă.
Această semnătură magică, înconjurată de farmecul unei vechi legende, reprezintă o execuție unică ce complementează o multitudine de experiențe pe care Roberto Coin le dedică clientelei sale să le trăiască de-a lungul vieții.  Pentru că Viața este o colecție de experiențe…
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod