Genţi de firmă pentru copii. Tu ce părere ai despre o astfel de investiţie?

Genţi de firmă pentru copii. Un subiect pe care l-am discutat zilele trecute cu nişte prietene, care sunt şi mămici. Bine, dezbaterea a fost una mult mai amplă, în sensul că nu s-a limitat

Genţi de firmă pentru copii. Un subiect pe care l-am discutat zilele trecute cu nişte prietene, care sunt şi mămici. Bine, dezbaterea a fost una mult mai amplă, în sensul că nu s-a limitat doar la genţi.


Le luăm sau nu copiilor haine şi accesorii de firmă? Este o nedumerire cu care se confruntă foarte mulţi părinţi, cu o situaţie financiară peste medie. Eu, una, n-o înţeleg, asta poate şi din simplul motiv că nu am copii, dar o prietenă a încercat să-mi explice cum gândesc părinţii.

În primul rând, mi-a spus mămica, părinţii care au o situaţie financiară peste medie îşi doresc ce-i mai bun pentru copilul lor.

"Pentru ce muncesc, dacă nu pentru el?". În al doilea rând, foarte mulţi părinţi nu au avut parte de haine şi accesorii frumoase în copilărie, din cauza faptului că au crescut pe vremea comunismului când nu prea aveai de unde alege. "Eu am o soră mai mare, iar în copilărie toate lucrurile pe care le avem erau de la ea, hainele care ei îi rămâneau mici îmi reveneau mie. Atunci mi-am jurat că eu îi voi cumpăra copilului meu tot ce-şi doreşte el".

Un alt motiv pe care mi l-au invocat mămicile a fost acela că dacă ele au lucruri de calitate nu-i pot cumpăra copilului ceva mai ieftin.

Aşa că, investesc în haine şi accesorii de firmă pentru copiii lor.

Trebuie să recunosc faptul că argumentele lor au reuşit să mă convingă într-o oarecare măsură, dar, pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb: "se justifică toţi banii cheltuiţi în condiţiile în care un copil poartă acele lucruri doar câteva luni (nu de alta, dar fie îi rămân mici, fie le strică)?" Cine ştie... poate că atunci când am să fiu mamă, am să văd altfel lucrurile.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod